Bucuriile vietii
Zilele trecute am iesit la plimbare in parc cu cainele meu, Max. Pe o banca la soare stateau tinandu-se de mana doi batranei (mi se pare duios sa-i numesc asa). N-am putut sa nu observ grija cu care el araja esarfa de la gatul ei sa nu raceasca. Mi-a palcut sa stau sa-i privesc. Recunosc ca sensibilitatea mea fata de oamenii in varsta se trage de la bunica mea care m-a crescut, care acum are 97 de ani si pe care o iubesc enorm. Dupa un timp cei doi s-au ridicat si au plecat la plimbare pe aleile parcului.Lucru rar intalnit…Cate astfel de cupluri ati mai vazut in ultima perioada? Cred ca nu multe…Din pacate, casatoria s-a devalorizat foarte tare in ultima vreme. Cuplurile nu mai rezista nici macar 5 ani. Familiile care din afara par perfecte se destrama usor. Toata goana asta nebuna si ritmul alert al vietii in care intram ne face sa uitam ce e mai important: sa traim si sa ne bucuram de viata. Totul se reduce la un mare TO DO LIST care te epuizeaza si care nu-ti mai da energie si stare pentru omul de langa tine. Sedinte, intalniri, team buidinguri, deplasari in stainatate, ore petrecute peste program, toate menite sa te departeze de omul de langa tine care si el la randul lui e la fel de ocupat. De curand, am aflat ca un cuplu de prieteni divorteaza. De ce? Nu se mai iubeau? Nu. Ajunsesera, de prea multa munca, sa nu mai aiba nimic in comun. Viata lor era acel TO DO LIST prea plin ca sa mai incapa altceva. Si nu e singurul exemplu.Oare nu poate exista un echilibru intre personal si professional? Oare e atat de greu? Sau poate dorinta de a fi cel mai bun si a avea cat mai multe e mai puternica? O fi. Dar oare cand ajungi sa ai si pozitia pentru care ai muncit atat , casa la care visai, contul din banca cu multe zerouri, masina pe care ti o doreai esti fericit? Esti fericit cu toate astea si singur, fara o persoana cu care sa le imparti? Nu cred. Bucuriile sunt mult mai frumoase atunci cand sunt impartite cu persoana iubita.Cei doi batranei pe care i-am intalnit in parc n-or avea ei tot ce-si doresc, dar cel putin cred ca sunt fericiti. Se au unul pe celalat.
17 Martie 2008 la 0:57
Chestia asta cu divorturile ma cam sperie si pe mine cateodata. Si in jurul meu e plin de prieteni care divorteaza. Si-atunci ma uit la verigheta de pe degetul meu si nu inteleg de ce ajunge lumea sa urasca institutia asta a casatoriei. Eu sunt fanul ei. Jur! Si n-am de gand sa schimb asta. Tare faza cu batraneii… si pe mine ma impresioneaza cand ii vad asa… Ma tot gandesc la ei, la copiii lor, la parintii mei, la nevasta-mea… Ehz… Na, ca m-am induiosat…
17 Martie 2008 la 1:31
Din pacate ai mare dreptate…Cuplurile se destrama usor si e mai dureros cand un copil este la mijloc…
Insa cei doi batranei de care ai mentionat…Nu pot decat sa ma bucur ca mai exista astfel de cazuri si ar trebui,intr-un fel sa ne bucuram ca exista speranta ca lucrurile pot sta altfel si exista suflete pereche,exista relatii de durata in care monotonia nu va interveni.
17 Martie 2008 la 9:33
Este f interesant sa vad ca iti pui aceasta problema.
Dar, in primul rand, felicitari pt acest blog. Cred ca pt ca esti o persoana publica, va fi interesant sa vezi cum interactioneaza lumea cu tine si cum te percepe, pentru ca noi, cei de acasa, nu te cunoastem decat cum ni se pare ca esti la televizor, si de aceea, intram pe blogul tau cu o anumita impresie deja formata. Este foarte ciudat, pt ca te “stiu” de mult la tv, decand prezentai moda la ProTv, dar defapt nu te cunosc deloc. Cum e Andreea dincolo de aparente? Sper ca acest blog sa vina cu indicii
Revenind, tu faci parte din oamenii care clar si-au ales o cariera si o urmaresc, iar cariera este adesea incompatibila cu viata linistita de familie, pentru ca atunci cand vi acasa tarziu, sau iti suni partenerul sau familia tarziu, spunand ca azi nu va mai vedeti sau planurile se anuleaza, lucrurile nu pot sa ramana in idilic pentru multa vreme. Ma intreb cum te descurci, dar sunt convins ca nu ai renunta la ce faci pentru o viata linistita, roz, dar banala prin repetitie.
Dar tocmai asta e frumos, si anume ca noi, grabitii si neatentii, deschidem ochii in intamplatoare momente de respiro, si sesizam contrastele in care traim, simtind totul cu mare intensitate. Pentru cei care nu au timp de lucrurile acestea, cerul este mai albastru, aerul mai tare, dragostea mai intensa, dar toate mai rare, precum condimentele picante in mancare. Cred ca asta am ales, si astia suntem… niste degustatori de condimente.
Viata te invata in timp ce trebuie sa pretuiesti, dar din pacate aflam prea tarziu, pentru ca e greu sa inveti din greselile altora.
Succes cu blogul!
17 Martie 2008 la 9:45
cand vezi in toate filmele, citesti in toate cartile bestsell, vezi in toate emisiunile ca ceea ce conteaza in viata este sa te indragostesti furtunos, si te astepti ca intr-o relatie dragostea asta aprinsa sa nu se stinga niciodata, te astepti sa faci dragoste salbatic tot timpul si foarte des, te astepti ca viata ta sa fie precum cea din filme. dar cei mai multi uita ca viata nu e ca in filme. ca o relatie dintre doi oameni este mult mai complexa decat se arata simplificat pe ecrane. ca te obisnuiesti cu frumusetea fizica si incepi sa o cauti pe cea interioara, dar aceasta lipseste de multe ori pentru ca de obicei persoanele foarte frumoase sunt moarte in interior… cam asa e la noi in societatea numita aiurealand
17 Martie 2008 la 9:49
nu e prima data cand aud povesti de genul.cel putin la mine in iasi,daca iesi in parcul copou in oricare zi a saptamanii…ai sa vezi nu o pereche,ci o sumedenie de perechi de varste respectabile care se plimba si se tin de mana si se uita unul la altul de parca nimeni si nimic nu ar mai fi in jurul lor.
eu,casatorita de 5 luni,nu am timp sa ies cu sotul intr-un parc decat o data pe luna daca prindem momentul.cu un servici de 10 ore,nu prea mai ai cheful si dorinta de a iubi,de a iesi,de a alinta etc
bine ca sunt o fire vesela acasa…si incerc sa uit de viata de dincolo de usa de la apartament.andreea,tu cand ai de gand sa faci pasul cel mare?:D
17 Martie 2008 la 10:27
Traim in ritm trepidant, suntem in permanenta alergare, vrem cat mai mult pentru familie si uitam de bucuriile simple ale vietii. Nu mai avem timp de plimbari romantice, nu mai avem rabdare de asa ceva. Pacat. Ce bine ai spus…”se au unul pe celalalt”. Este cel mai important lucru in viata. Greu va fi cand unul dintre ei va parasi aceasta lume. Foarte greu si trist in acelasi timp.
17 Martie 2008 la 10:46
o replica a unui copil de 15 ani..poate ati auzit la tv in ultimele zile:
“NU VA DESPRATITI!IUBITI-VA!DACA VA DESPARTITI COPIII VOSTRI VOR AJUNGE CA MINE!”
Andreea imi place senseibilitatea ta!Stiam eu ca ejti o persoana plina de caldura.Sa ramai cu Todor pt ca aveti de invatat unul de la celalalt!>:D<
17 Martie 2008 la 11:47
Da… pe departe cel ma controversat subiect in zilele astea… Ai mei au divortat cand aveam 16 ani… poate cea mai agitata perioada din viata unui adolescent… anyway… cum spuneai, incepe sa se simta si la noi tot mai mult interesul pentru cariera decat pentru familie… Toti vor sa munceasca sa castige cat mai mult sa aiba bani sa cumpere orice vor…. dar in final se ajunge la o concluzie… fericirea si toate bucuriile vietii nu au nici un rost, nici un farmec daca nu sunt impartasite cu cineva…
17 Martie 2008 la 11:56
Da, din pacate asa este. Cuplurile din ziua de azi nu mai sunt cum erau odinioara. Se divorteaza atat de usor si e atat de dureros cand mai sunt si alte suflete care nu au nici o vina. Nu inteleg de ce unora le e frica de casatorie. Eu de abia astept acest moment si sunt sigura ca va fi pt o viata intreaga. Si ma vad peste multi ani ca acei batranei de acre vb tu.
17 Martie 2008 la 12:16
Ai mare dreptate…si cine e de vina? noi, pentru ca ne lasam ‘ingropati’ de probleme si griji cotidiene, pentru ca nu stim sa ne facem timp pentru cel/cea de langa noi….si e trist!
17 Martie 2008 la 12:44
oare de ce nu ne facem un TO DO LIST pentru familie? sa trecem in agenda ca e musai ca macar o data pe saptamana sa ne plimbam / cinam in oras / facem cumparaturi pt casa / vedem un film / NU sarim peste pranzul in familie de duminica…. orice activitate care implica partenerul si ne face placere.
Nici o relatie nu merge bine de la sine, fara efort!
17 Martie 2008 la 13:17
Ai dreptate, Andreea! multe cupluri se despart nu ca nu s-ar iubi dar in ziua de azi se pare ca e mai important sa faci bani, sa fi cel mai bun, sa devii cine stie ce persoana importanta…dar aceasta bucurie trebuie impartasita si sarbatorita cu cineva, nu? Este adevarat ca tre sa ai o anumita situatie financiara, ca sa ai cum intretine o familie….dar de la a parasi familia pt un job….e o prostie! Si eu mai vad “batranei” prin parc, pe strada care se tin de mana si sunt asa simpatici!
In legatura cu Maria nu cred ca am ti-am zis parerea mea : FELICITARI ! As vrea sa mai aud despre vedetele din Rom. ca au grija nu numai financiar, ci si cu inima de unii copii care asa le-a fost soarta sa ramana singuri. Nu cred ca asta e un act caritabil…cum spun unii, un act caritabil inseamna sa donezi bani, iar tu donezi si dragoste, asta conteaza cel mai mult !!!
Si eu am niste prieteni care divorteaza, din motive…nici nu vreau sa le spun ca sunt banale…cu care isi fac rau unu celuilalt…asta e, poate este mai bine asa, toti trecem prin mai multe “etape” pana ne gasim iubirea vietii noastre, nu?
Te pup si succes in continuare, o sa iti mai scriu!
17 Martie 2008 la 13:59
În viaţă sunt lucruri de preţ şi lucruri pe care le preţuim. Pe cele de preţ, le cumpărăm din marele bazar numit viaţă. Deşertăciunea numită de tine “to do list” se răgăseşte la lucrurile de preţ pentru o singură ce, ce pare a se multiplica în goana firească al oricărui trai. Despre lucrurile pe care le preţuim, pot să spun doar că sunt adănc ascunse înntr-un loc numit comoara sufletului. Acolo e bunica ta, acolo sunt mângâierile, acolo sunt clipele dragi, paşii pe aleile parcului, zilele în care cei dragi te-au îmbăţisat cu toată iubirea lor. Acele lucruri, pe care le preţuim, mor DOAR odată cu noi!
17 Martie 2008 la 14:01
* a se modifica “singură ce” cu “singura zi”
17 Martie 2008 la 14:07
“Oare nu poate exista un echilibru intre personal si professional?”
Intamplator, mai multi oameni de prin State si-au facut o cariera din deschis mintile oamenilor. De ce acolo? Pentru ca ce se intampla in Romania acum la ei se intampla de jumatate de secol. Unul din acesti “Life Traineri” este Anthony Robbins, iar seminarul “Time of Your Life” (gasiti pe amazon) este raspunsul la intrebarea ta. Da, exista o metoda prin care sa pastrezi un echilibru in viata si tine doar de tine sa te inforemezi (de la oameni care au studiat lucrul asta toata viata lor). Nu spun ca metoda din acel seminar este cea mai buna solutie, dar spun ca este intr-adevar o solutie concreta. Eu cel putin am descoperit ca exista suficient timp, pentru ca tu singur il controlezi…
17 Martie 2008 la 15:48
parerea mea este ca de ceva timp, in cele mai multe din cazuri atunci cand se formeaza un cuplu, cei doi nu mai stau ceva timp sa se cunoasca, exista o graba din partea unuia dintre ei sau chiar a amandorura in a formaliza relatia, nu locuiesc impreuna inainte, ori atunci se cunosc cu adevarat, isi evalueaza tabieturile, etc… Iar atunci cand cunosc aceste aspecte despre fiecare apar surprizele…
este pacat, constati ca desi in aceste vremuri se spune ca tineretul se maturizeaza foarte repede, din pacate se intampla doar pe anumite planuri.
17 Martie 2008 la 16:12
evoluam si noi odata cu societatea in care traim si mergem dupa legile create de ea….societatea in acest moment ne da un TO DO LIST iar noi trebuie sa fim contemporani cu ea
17 Martie 2008 la 17:33
Acum cateva zile, veneam de la scoala foarte stresata gandindu-ma la ce mai am de invatat(eleva fiind in clasa a XII a) cand am realizat ca nu mai citisem de mult un ziar ,si imi cumpar un ziar in care citesc un articol despre tine si blogul tau!Fiind un articol destul de mic care nu oferea prea multe informatii,m-am decis sa intru si sa iti vizitez si eu blogul.Am ramas surprinsa in mod placut de sensibilitatea ta emanata prin cateva randuri!Mi se spune destul de des ca seman cu tine la trasaturi iar la dictie cu Andreea Marin si sincer ma bucur mult!de ce?Pentru ca intr-adevar ma regasesc in voi!Felicitarile mele pentru atitudine, sensibilitate…pentru ceea ce esti!
17 Martie 2008 la 18:12
Hei si tu te uiti la chestii dinastea? Si mie imi place sa-i privesc cand ii observ. Am vazut prin oras si prin parcuri batranei care se tineau de mana, stateau pe banca se plimbau si se vedea ca inca se iubesc si ca este respect intre ei. Cand ii vedeam fix la aceleasi lucruri ma gandeam si eu…De multe ori cand ne gandim la casatorie ne gandim sa avem totul, casa masina, doar sa fim o familie fericta, cand e multe ori este de ajuns sa ai pe cel iubit langa tine, fiindca restul vine de la sine. Vei munci pana la batranete…si vei avea pana la urma ceva. Lumea in care traim este din pacate foarte materialista, si nu prea inteleg de ce. Eu de fire sunt mai absolutist cand este vorba de iubire…nu suport jumatatile de masura si fleacurile pe care oamenii le numesc deseori relatii, sunt adeptul unei iubiri adevarate si profunde
Sorry ca m-am lungit
17 Martie 2008 la 18:25
eu am vazut doi batranei care au iesit in oras la Mc …el ii adusese flori.. pareau doi adolescenti ..erau atat de simpatici
17 Martie 2008 la 18:37
Interesant. Pe cat de mult se straduiesc televiziunile si revistele sa va transforme pe voi, persoanele cu statut de vedeta, in miraje de neatins pe atat de mult incercati sa aratati ca sunteti oameni, ca si noi, cei fara acel statut amintit mai sus.
Ma bucur sa vad ca ai si tu doi ochi cu care vezi acelasi cer pe care il vad ochii mei. Ma bucur sa vad ca ai si tu o inima care simte bucuriile sau tristetile la fel cum simte bucuriile sau tristetile inima mea. Chiar daca acest blog este la fel de virtual ca multe altele cred ca surprinde intr-un fel dorinta ta de a demonstra cat esti de reala.
As dori sa te intreb ceva. Este vorba de un proiect simplu insa ar putea schimba multe. E nevoie insa de multa INIMA din partea unor OAMENI care au si care isi doresc sa rupa din ea o farama pentru altii. Nu,
nu e nimic legat de bani. Nu vreau si nu intentionez sa ma leg vreodata de acest aspect. Este vorba de DRAGOSTE. Si nu, nu vreau sa-ti fac declaratii de dragoste. 
Ti-as explica mult mai usor despre ce proiect e vorba printr-un mesaj privat. Acum, bineinteles totul va depinde de tine. Exista acea limita pana la urma intre vedete si muritori sau poate fi ignorata de cei care vor? E-mail-ul meu e undeva acolo. Sunt curios daca va fi folosit sau nu.
Iti doresc numai bine, Andreea.
Si… poate ne mai scriem ca de auzit/vazut mai greu.
17 Martie 2008 la 18:56
Esti o romantica incurabila, nu exista niciun dubiu! Da, e frumos ce zici despre batraneii aceia grijulii, dar batranetea fiind atat de urata, iti ia tot ce ai avut frumos toata viata, lor, batraneilor, doar atat le mai ramane: sa fie grijulii unul cu altul…..
17 Martie 2008 la 19:16
Sincer e pacat de noi si de viata noastra daca nu stim altceva decat munca, munca si iar munca. Nu sunt eu prea trecuta prin viata( am doar 21), dar am observat de atatea ori cum oamenii uita sa traiasca, uita sa mai respire, sa mai iubeasca, sa zambeasca. Traim in era vitezei, dar asta n-are trebui sa tina loc de comunicare si iubire. Apropo, felicitari pentru blog, bafta si spor la treaba!
17 Martie 2008 la 19:33
Intotdeauna m-a speriat gandul la casnicie..tocmai din acelasi motiv amintit mai sus ..de catre tine Andreea…tot mai multe cupluri care si-au jurat candva dragoste eterna..se destrama,si se ajunge la reprosuri,certuri,discutii interminabile si lucruri de impartit.Am vazut si eu..chiar zilele trecuta,plimbandu-ma prin oras,doi batranei,care se tineau de mana…si mi s-a parut ceva superb,cum rar vezi in zilele de astazi,si ma intrebam de ce…de ce dispare dragostea?sau de ce o facem noi sa dispara?…ce intervine?stresul?sau alte lucruri…de ce dupa o anumita varsta oamenii se tem sa-si arate dragostea/de ce nu mai spun te iubesc…nu cred ca dragostea are varsta…urasc notiunea de rutina…ma sperie gandul ca viata mea va deveni asa…si zilnic incerc sa fac noi lucruri pentru a diversifica stilul de viata.
Iti urez multa bafta Andreea,ma bucur enorm ca ti-am gasit blogul…mult succes in relatia cu Tudor..sunteti doi oameni minunati..iubiti-va..cat de mult puteti..nu lasati alte lucruri minore sa va stea in cale..sau sa va rapeasca secundele in care ati putea sa va iubiti.:)
17 Martie 2008 la 20:22
O poveste asemanatoare cunosc si eu.Doi oameni indragostiti care au petrecut impreuna 30 ani,in fiecare dimineata in timp ce iau micul-dejun se privesc in ochi minute in sir si isi zambesc dragastos.In acele momente nimeni si nimic nu le poate atrage atentia.Sunt artisti plastici,lucreaza impreuna,isi petrec timpul liber impreuna,dorm,mananca,traiesc si respira impreuna.Si totusi fac lucrurile astea de 30 ani fara a da vreodata vre-un semn de plictiseala sau oboseala.Sunt legati de o dragoste adevarata,neatinsa de grotescul cotidian.Nu pot decat sa ii admir sincer si sa imi doresc sa traiesc si eu o astfel de poveste magica de dragoste,ceea ce iti doresc si tie Andreea!
17 Martie 2008 la 20:36
Pai la batranete cam asta mai ramane, doar iubirea. Mai sunt si cazuri in care batranii isi pot permite multe, dar astia sunt putini.
17 Martie 2008 la 20:51
da..si mie mi-e drag sa vad batranei de mana,iti dau lacirimle knd ii vezi cum se iubesc dupa atatia ani…
ce rasa e cainele?:)
17 Martie 2008 la 21:44
Cata dreptate ai! ma bucur cand vad oameni care inca se iubesc…
17 Martie 2008 la 22:27
foarte frumos andreea , ma regasesc in acest tablou si imi e frica asa am sa ajung si eu am o relatie de doi ani si de fiecare data cand ne-am certat ne-am certat tocmai din cauza programului meu la servici , ca nu am timp si pentru noi ( precizez ca lucrez intr-o banca) si lucrez deja de 1 an si jumatate , multe weekenduri se rezuma la un simplu deadline , astfel observam o scadere drastica a varstei la care devii avid de promovari si bani , te gandesti ca trebuie sa iti faci credit de casa , leasing la masina si uite asa uiti ca mai trebuie sa mergi in parc duminica cu iubitul si sa te asezi pe marginea lacului si sa privesti ratele …. e trist , dar asta e lumea noastra …
17 Martie 2008 la 22:43
Esti extraordinara…ma surprinzi…intr-un mod foarte placut…
17 Martie 2008 la 23:01
Cred ca sunt foarte putine cupluri care raman impreuna pentru ca sunt foarte putini oameni care se indragostesc cu adevarat.
O dragoste in care esti dispus sa faci orice sacrificiu pentru persoana iubita. Sa traiesti pentru ea si tot ceea ce faci sa faci pentru binele ei. Sa iubesti totul si sa te gandesti mereu la ea. Iar tot ceea ce iti doresti este o singura imbratisare.
Exista astfel de iubiri dar de multe ori se intampla sa fie doar pe jumatate si doar unul sa simta asta.
Multi spun ca Romeo si Julieta ar fi fost un cuplu banal daca ar fi trait. Eu cred ca ar fi fost doi batranei simpatici, inconjurati de nepoti veseli si zgomotosi. Doi batranei speciali care nu s-ar fi suparat niciodata de nimic. Pentru ca ar fi fost mereu fericiti unul langa celalalt.
17 Martie 2008 la 23:25
Buna intrebarea… de ce se despart oamenii? Nu cred ca voi avea un raspuns aici niciodata pentru ca eu sunt extraordinar de fericita cu sotul meu, iubirea si intelegerea noastra e cea mai importanta. Trebuie sa stii sa lasi de la tine, sa faci compromisuri, ca asa e in viata.
Imi iubesc sotul mai mult decat viata-mi proprie si asa e si la el, suntem niste norocosi si suntem constienti de asta… poate ar fi bine si altii sa-si deschida ochii pana nu e prea tarziu, sa vada ce e important in viata.
18 Martie 2008 la 0:18
Doamna Raicu, nu cred ca omul ca om s-a schimbat s-au l-au schimbat, dragostea e un sentiment puternic, nu se poate cumpara, sau compara.
Sa zicem ca gresesc, care ar fi motivul ?
18 Martie 2008 la 0:38
Pai la ce ne asteptam de la cei care sunt usor de manipulat si care nu sunt putini? Ca doar formatorii de opinii (halal modele uneori) promoveaza concubinajul din care intri si iesi cand vrei. A, pardon, nu se poarta cuvantul cand vine vorba de vedete sau persoane (foarte) publice. In cazul lor e vorba de… casatorie de proba.
Privesc viata asta a voastra dintr-un colt linisit de Romanie. De la sat. Moralitatea e pe nicaieri. Postul Acasa incuraja mai deunazi un tanar (pierdut pe veci) sa-si sustina homosexualitatea. Il sustineau moral pe sarmanul suflet ca era traumatizat fiindca nu-l accepta lumea din jur cum ar vrea. E la moda sa divortezi pentru ca sa arati ca esti de 3 ori femeie si nu mai ai nervi sa stai intr-o casnicie care te sufoca. Pai de ce intrati in ea in primul rand? O duduie pe B1 e platita sa-fi faca publice fanteziile cele mai murdare. Oare nu a fost lasat de DUmnezeu sa le pastram astea pentru noi si partenerii nostri de casatorie?
Cum sa dureze relatiile, Andreea, cand partenerii au avut atatia alti parteneri inainte, s-au compromis in atatea feluri, cand totul se rezuma la partea fizica?
Vad comentarii sensibile la ceea ce ai scris tu dar ma intreb cate din aceste comentarii ar putea fi exprimate cu voce tare fara ca cei ce le exprima sa se inhibe gandindu-se cine ii va lua peste picior. E mai usor sa ne ascundem intr-un BirLOG. Nu ne aude si nu ne vede nimeni fata.
Problema in relatii e moralitatea mai presus de dragoste. Si nu poti sa fii moral daca nu Il ai pe Dumnezeu in capul acelei liste de care vorbeai tu. Daca El e primul, pot sa fie sute de subpuncte. Vei putea si vei sti sa acorzi timp pretios celui drag cu care trebuie sa alegi sa te casatoresti inainte de toate.
Nu suna trendy. Stiu. Nu e la moda adevarul asta dar e singurul care iti da libertatea sa traiesti cu adevarat, romani care doar va numiti crestini!
18 Martie 2008 la 10:19
Cred ca dragoastea exista cu adevarat si dureaza o vesnicie, numai ca sunt situatii pe care viata ti le scoate in cale in urma carora oamenii se schimba. Nu inteleg exact de ce, dar nici nu vreau sa aflu…Sunt impreuna cu sotul meu inca din liceu si am crescut si ne-am maturizat impreuna, asa ca eu vreau sa cred ca voi ajunge ca acei batranei. Voi lupta pentru asta
18 Martie 2008 la 12:59
da chiar, Andreea, de ce nu faci o emisiune pe tema asta?
regasirea valorilor pierdute; despre ce conteaza cu adevarat in viata…
haide, ai puterea
18 Martie 2008 la 14:30
iubirea trece. respectul fata de persoana iubita ramane pentru totdeauna.respectul pentru toate clipele frumoase pe care le-ai trait alaturi de persoana de langa tine.eu cred ca cei 2 batranei de care povestesti tu asta aveau.un enorm respect unul fata de celalalt. probabil trecusera prin multe impreuna si isi ofereau acum, la varsta senectutii tot ceea ce poate in tinerete nu au avut timp.gesturi de tandrete, dragoste si toate celea. intrebarea mea este , dc nu se pot toate astea si cand suntem tineri?
18 Martie 2008 la 14:33
Andreea, sincer ai dreptate, imaginea “batraneilor” este foarte concludenta, reprezinta un tablou a ceea ce reprezenta “templul” casatoriei. Spun “reprezenta” pentru ca astazi aceste valori, valori supreme, valori ale autorealizarii, sunt considerate, doar “evenimente” trecatoare. Daca ne referim la sentimentul de dragoste, dragostea se gaseste rar, mai bine zis se “construieste” rar, si in cazul majoritatii cuplurilor care ajung la divort acest sentiment nu prea exista, exista alte sentimente dar nu atat de puternice ca si acesta. Exista sentimentul “banilor’, “frumusetii”, “celebritatii” si tot asa.
Mult succes Andreea in noul proiect “blogul” si asteptam si alte subiecte la fel de intereante.
18 Martie 2008 la 14:50
De cate ori nu petrec si eu minute in sir sau chiar mai mult,privind cuplurile de batranei care inca se mai iubesc Care au in spate 40 de ani de casnicie sau poate s-au regasit dupa multi ani de cautari si isi ofere bucuria de a iubi si de a fi iubit la orice varsta.Imi pare bine sa vad ca si altii observa aceste aspecte minunate ale vietii….
18 Martie 2008 la 23:27
Andreeaa…cum sa-ti explic eu tie..k sa fie mai pe intelesul tau asa..tu esti frumoasa atat! nu mai scrie te rog..si copilul meu de clasa a 5-a scrie mai bine..nu ti-o zic cu rautate..mai cere-i lui tudor niste carti si apuca-te de citit acum, daca atunci cand erai mica ai avut alte treburi..aa si cat despre poza ta, esti destul de draguta si fara atatea editari..cred, nu sunt sigur!
19 Martie 2008 la 3:47
Draga Andreea,
Au trecut 8 ani de cand nu te-am vazut. Si mi s-a facut dor de atatea ori. Am citit cateva din post-urile de pe blogul tau. Your mom must be so proud of you. Hope to see you soon.
19 Martie 2008 la 9:53
Eu sunt cu prietena mea de aproape 4 ani si ne dorim sa ajungem sa fim ca acei batranei
Dar tu Andreea? Te vezi cu Tudor peste 40 ani asa ca ei?
Pup
19 Martie 2008 la 10:51
omul se perfectioneaza mereu, nu e benefic evolutiei sale a-i taia elanul. nimeni nu s-a nascut invatat.
ar fi insa foarte apreciata o initiativa a andreei, care detine un capital de imagine ridicat, sa aduca in discutie (nu doar pe blog) probleme importante, precum alienarea valorilor universal-umane in societatea consumerista de acum.
nu trebuie sa fi scris multe carti pentru a te preocupa de bunul mers al umanitatii
19 Martie 2008 la 15:56
Lipsa celor 7 ani de acasa, lipsa celor 16 ani de scoala si lipsa interesului social si public -mass media inclusa!- fata de un tineret vicios, haotic si supus tuturor tentatiilor duce la ce simti si TU ca femeie, ca mama, ca nevasta, ca om, Andreea…
19 Martie 2008 la 16:02
SARUTUL
primul sarut a fost asa:
m-am adîncit într-o carne
oarecum straina mie însumi
si nu puteam gîndi nimic altceva
în afara de o dorinta salbatica
de a-ti atinge gura
cu aerul ochilor mei
am vazut cum mi se deschide sîngele
si am mai vazut
cum ti se deschide sîngele
apoi te-am strîns în brate
usor aplecat peste tine
si te-am sarutat
asa cum un soldat
saruta pamîntul patriei
19 Martie 2008 la 16:22
“Buna! te iubesc” cuvinte simple pe care le auzi foarte des ,de multe ori lipsite de incarcatura emotionala . Plictiseala ,rutina ,etc. sunt factorii care duc de obicei la “divort”.
19 Martie 2008 la 19:27
Lucrul care i-a plăcut lui Anthony Bourdain în România este exact ceea ce oficialii din turism ar fi vrut să nu-i arate: mici şi bere la „botul calului“….
Deşi îl invitaseră să-i arate România, lacheii guvernamentali ar fi vrut ca dl Bourdain să vadă restaurante franţuzeşti. Pe lângă amatorismul de care turismul nu reuşeşte să scape, acest detaliu reflectă nişte triste adevăruri despre relaţia românilor cu ei înşişi şi, implicit, cu străinii.
Mai întâi, un rezumat: dl Bourdain a ajuns vedetă de televiziune de pe urma unei cărţi care face praf imaginea restaurantelor din New York într-un stil „fără perdea“. Emisiunea pe care o realizează la Travel Channel caută să dezvăluie aspectele autentice şi unice ale locurilor pe care dl Bourdain le vizitează. Intitulat „Fără rezervare“, programul dlui Bourdain aspiră să arate realitatea aşa cum e. Succesul programului provine din umorul şi candoarea cu care prezentatorul face „băi“ de cultură şi artă culinară pe unde merge, în încercarea de a reflecta cât mai bine cum sunt oamenii şi ce mănâncă ei.
Realitatea de care dl Bourdain a avut parte în România a constat din vizite coregrafiate la câteva restaurante atipice, prea scumpe sau prea comerciale pentru a-i atrage pe acei români de rând pe care dl Bourdain voia să-i filmeze. Petrecerile de kitsch cu Dracula, paznicii ciubucari şi chelnerii ursuzi au făcut o impresie prea proastă pentru a fi echilibrată de palincă, mici sau Cimitirul din Săpânţa.
Potrivit producătorilor emisiunii, oficialii guvernului român poartă marea parte a responsbilităţii pentru dezastruoasa experienţă a dlui Bourdain în România. Faptul că aceeaşi echipă a reuşit să facă emisiuni de succes în ţări cu mult mai puţine pretenţii ca a noastră, cum ar fi Uzbekistanul, conferă credibilitate acuzelor aduse.
Dacă s-ar fi interesat puţin, oficialii din turism ar fi aflat că nu pot da comenzi echipei dlui Bourdain în virtutea faptului că le-au plătit excursia. Zeci de hoteluri, linii aeriene sau birouri de turism ale lumii plătesc excursii jurnaliştilor în ideea că acestea vor scrie recenzii ale serviciilor de care au beneficiat. Cu toate acestea, nimeni nu îndrăzneşte să dicteze mass-mediei ce să scrie sau să filmeze. Ideea e că serviciul ireproşabil vorbeşte de la sine. El trebuie să fie autentic, nu comandat, iar jurnaliştii descriu ce văd.
Asta ne aduce din nou la mititeii de „la botul calului“ care i-au plăcut dlui Bourdain. „Scena reflectă emisiunea pe care, de bine sau de rău, am fi putut-o face,“ au spus producătorii, care au adăugat că scena a fost filmată în ciuda protestelor oficialilor români. Cu alte cuvinte, felia aia de România autentică de care le-a fost ruşine oficialilor ar fi putut rezulta într-un întreg program, mult mai pozitiv decât a ieşit din petrecerile cu Dracula.
Experienţa dlui Bourdain arată că, în ciuda propriilor eforturi, România poate avea priză la străini. Pentru asta e necesar, însă, curajul de a fi noi înşine. Fără acest curaj, România riscă să ajungă un soi de Cucoană Chiriţă ce-şi îmbie oaspeţii să ia cu linguriţionu’ din blamanjele. Cheia succesului vine din autenticitate, din acea realitate de care nu trebuie să ne fie ruşine, din mititeii care nu aspiră să fie foie gras.
19 Martie 2008 la 19:27
Hoteluri primitive, restaurante mizere si chelneri argatosi. Acestea au fost doar cateva dintre elementele care au transformat emisiunea realizatorului TV Anthony Bourdain intr-o critica dura la adresa Romaniei.
Emisiunea care s-a difuzat saptamana trecuta pe postul Travel Channel a constituit una dintre cele mai negative prezentari ale Romaniei de pana acum.
Principalele nemultumiri ale realizatorului TV Anthony Bourdain Bourdain au fost mentionate si pe blogul sau personal. Bourdain a declarat ca “nu pot numi Romania drept o tara prietenoasa. Am vizitat pana acum peste 50 de tari. Pe o scara a prieteniei, Romania nu intra nici macar intr-un top 40.”
Conform publicatiei Romanian Times, “Anthony Bourdain, prin emisiunea sa No Reservation, a efectuat o vizita in Romania, unde a angajat un ghid rus, Zamir, care l-a condus printre altele, prin cele mai oribile locuri ale tarii (…). Mai mult, domnul Bourdain era in proces de a se lasa de fumat, si atitudinea acestuia nu a fost deloc una pozitiva.”
Singurul element pozitiv amintit de Bourdain a fost mancarea romaneasca, dar pana si gasirea unui restaurant bun a constituit un efort.
Din declaratiile lui Bourdain de pe blogul sau personal, acesta afirma ca “alegerea ghidului Zamir, cu care s-a colaborat foarte bine in timpul vizitei din Rusia si Uzbekistan, nu a fost o alegere inspirata pentru calatoria in Romania.” Cu toate acestea, el a tinut sa sublinieze faptul ca pana la urma nu a facut altceva decat sa arate adevarata fata a lucrurilor, surprinsa pe camera de filmat.
In urma vizionarii emisiunii, sute de persoane au intrat pe blogul realizatorului TV si au postat mesaje de nemultumire cu privire la imaginea Romaniei promovata prin acel material.
19 Martie 2008 la 19:29
http://evz.ro/index.php?zone=categorii&task=detalii-galerii&item=24&page=No-reservation¤t_date=2008-03-05
No reservation – Part 1
No reservation – Part 2
No reservation – Part 3
No reservation – Part 4
No reservation – Part 5
No reservation – Part 6
19 Martie 2008 la 21:33
este interesant ca fiecare zice ce-i vine. babilon
20 Martie 2008 la 11:11
Esti prima persoana din segmentul ,,vedete ,,careia ai scriu,si sincer o fac pentru faptul ca ai amintit in povestea ta de cei doi batrani ce se tineau de mana,telul unora casatoriti,ca la batrinete sa auzi de la consoarta ,,iti multumesc pentru tot dragul meu, mi-ai facut viata frumoasa,,….cu nici un cadou nu se poate compara aceasta declaratie de dragoste …….nu vreau sa mai comentez asta Andreea,insa cu siguranta stii si tu ca totul are un pret ,cu cit te ridici mai sus in lumea sticlei ,cu atit revenirea la origini a simturilor este foarte grea,iar atunci nu ramine decit sa privesti la fericirea altora traind in melancolie…….cit despre mine asta am invatat ,ca ,,in fata creatorului si a dragostei trebuie sa vii dezbracat ,asa cum esti tu ,,si vei avea parte de tot ce iti doresti in viata .
20 Martie 2008 la 11:14
eh.. asa e acum, din pacate.. toata viata e o goana dupa lucruri trecatoare care odata dobandite ne fac sa ravnim la mai mult, si nu mai stim sa ne bucuram de cele simple, cu adevarat frumoase si valoroase…
28 Martie 2008 la 11:33
Fara a fi o mare fana de a ta…ma pot incadra totusi in categoria oamenilor care te apreciaza.Te apreciez pt ceea ce ai fost,ce esti si ce vei fi.Parerea despre tine mi s-a imbunatatit si mai mult cand te-am vazut acum ceva timp la o emisiune pe Antena 2 (daca nu ma insel) moderata de Diana Niculescu.Imi place ca stii ce vorbesti,cand sa vorbesti si ce sa spui,ai coloana vertebrala si mai ales ca incerci sa faci public din viata privata atat cat trebuie!! Deci…IMI PLACI
te pooop ,sa ai o zi minunata.
PS:astept Megastarul de maine seara cu sufletul la gura
28 Martie 2008 la 13:25
Cand vorbesti de deplasarile in strainatate, foloseste pers. I.
Cati dintre cei care citesc ce scrie aici au astfel de “probleme” ?
Ca sa ai asemenea probleme, trebuie sa ai o cariera.It comes with the teritory. Alternativa e sa renunti la cariera; dar noi la cine ne-am mai uita.
Treaba cu oamenii din autobuz: nu sunt doar tristi, sunt duri, urati sufleteste. Fara a fi vreun fat-frumos, am fost privit de multe ori insistent de astfel de oameni, care parca vroiau sa intre cu forta in sufletul meu. De ce ? Pt. ca aveam o anumita sensibilitate in ochi, pt ca uneori eram, poate, indragostit. E limpede ca astfel de oameni nu stiu ce-nseamna asta si cu ce se mananca. E problema lor, pana ma fixeaza cu privirea. Urasc indiscretia. Cred ca curiozitatea e un instinct, si cine nu-si stapaneste instinctele e un animal.
Dar tu nu raspunzi la mesaje, oricum. Cum e sa iti faci cunoscute gandurile fara a inchega un dialog ? Ai timp sa le citesti pe toate ? Ce te motiveaza sa faci asta ? Va fi mereu o prapastie intre tine si cei care ne uitam la tine. Noi nu putem face parte din lumea ta. Nu poti avea 22 de milioane de prieteni.
Trebuie sa ne multumim cu faptul ca tu intri in casele noastre.
28 Martie 2008 la 17:23
Alex, sunt deschisa oricarui dialog. Am raspuns la cele mai multe intrebari care mi s-au adresat. Daca doresti sa comunici cu mine nu trebuie decat sa-mi scrii si-ti voi raspunde in masura timpului liber pe care il am
4 Aprilie 2008 la 11:50
Am citit ce-ai scris si m-am trezit cititind in fuga cateva dintre comentarii. Recunosc, nu am timp sa citesc toate comentariile si asta poate ca va face comentariul meu redundant.
si eu iubesc si cred in relatia mea … si cred ca e important sa fim maturi inainte de a face pasul spre casatorie … altfel nu merita; si ajungem sa fim doar niste cifre in statistica divorturilor. Si ar fi pacat!
Oricum, simt nevoia sa-mi las si eu gandurile aici, parca pe un panou public unde cu totii ne impartasim intelepciunea.
Am 27 de ani. Sunt o femeie obisnuita, cu ganduri, probleme, planuri, idei derivate (din) si definite de timpurile in care traim. Am un job solicitant, de altfel ca si cel al sotului meu. Datorita vremurilor in care traim sutem nevoiti sa ne petrecem mare parte din zi departe unul de celalalt, insa asta nu inseamna ca uitam de ce suntem impreuna; nu inseamna ca punem in plan secund planurile noastre de viata, dorintele noastre pentru noi.
E foarte usor sa pui cariera pe primul plan, problemele de la servici, doar ele iti sunt in fata ochilor pt 80% din timpul zilei; insa ar fi o greseala sa faci asta. Viata ne-o construim singuri, cu motivatiile si ideile noastre despre cum am vrea sa traim.
In majoritatea cazurilor, noi alegem cand plecam din casa parintilor, cand ne luam primul job, cand ne lasam iubiti si cand iubim la randul nostru…la fel de constient cum decidem sa inselam asteptarile persoanei de langa noi in privinta noastra. Si de asta nu e drept sa invinuim societatea in care traim de esecurile noastre. Noi singuri trebuie sa ne asumam responsabilitatea deciziilor noastre, precum si efectele pe care acestea le au in viata noastra.
Casatoria pare o institutie asa de fragila azi pentru ca a fost pusa pe un piedestal; a fost idealizata, ambalata si promovata ca si o manta ultra rezistenta care ii protejeaza pe cei aflati dedesubt de tot ceea ce e solicitant in viata. Si asta e fals.
Acei batranei pe care ii vedem fiecare dintre noi, atunci cand avem dispozitia necesara pentru asta, sunt sigura ca au muncit, la fel cum facem toti in relatiile noastre, ca sa ajunga acolo. Au iubit, au facut compromisuri, au invatat unii de la altii, au ‘crescut’ impreuna, nu s-au abandonat la greu … ceea ce nu e usor.
Casnicia un proces in continua derulare, ce necesita multa iubire, rabdare si dorinta de a merge pe acelasi drum cu persoana de langa tine. Si daca doi oameni au lucrurile astea in comun eu cred ca, in ciuda toturor obstacolelor, au 99% sanse sa ajunga ca si cei 2 batranei pe o banca in parc.
5 Aprilie 2008 la 2:38
ju17del-zjlzduz-tw6q40f9-0 http://carinsurance.thrill.to#1
life insurance
[url=http://andmuchmore.com/lowcostautoinsurance#3]low cost auto insurance[/url]
[url]http://finance.groups.yahoo.com/group/home-owners-insurance/#4[/url]
[http://lowcostautoinsurance.escape.to#5 low cost auto insurance]
“online auto insurance”:http://fun.to/onlineautoinsurance#6
[LINK http://lifeinsurance.iMegastores.com#7life insurance[/LINK]
6 Aprilie 2008 la 20:15
Risky theme. I think you’ve hurt someone’s feelings, but what’s for me – I like it. No matter what they say if your opinion is true.
7 Aprilie 2008 la 20:15
M-am bucurat mult cand am aflat de blogul tau.
…Si ceea ce gandesti tu despre lucruri si oameni parca stiam…desi nu te-am vazut decat o data in realitate la o nunta a unei prietene comune ( Maria Broscaru, cu care eu am fost la liceu in banca), si am si o poza cu tine,de atunci.
… dar parca te stiu de mult… pentru ca raspandesti sinceritate, esti “reala”si “adevarata”.
Si pe mine ma impresioneaza batranii, pana la lacrimi uneori, si mor de dragul celor care stiu ce sa faca cu intelepciunea adunata, … daca se mai tin si de mana si stiu cum sa traiasca pana la capat…ma topesc…As vrea si eu sa stiu cum…
Si pe Tudor parca il stiu de mult… e o binecuvantare ca exista oameni ca voi. Adevarati.
9 Aprilie 2008 la 12:47
This is first time in my life when I don’t know what to say. After reading all comments I’m shocked. What has happened with our society, with our young generation? They are commenting terrible information, their lexis sounds terrible. Is that true, that only words they know is “cool”, “cute” and cussing words? What are they thinking of? It’s better not to think about it, it’s too sad
17 Aprilie 2008 la 5:36
tommyscatering.net online casino credit cards insurance tmsgo.com credit cards online casino insurance credit cards theepiphanygroup.com online casino insurance credit cards thebestedu.net online casino insurance surewaymalta.org credit cards online casino insurance starrwulfe.com credit cards online casino online casino insurance dating sc blackjack insurance urlcorrector online casino insurance insurance online casino slots auto insurance car insurance online casino online casinos auto insurance 3pZkFs3tp1
10 Iunie 2008 la 17:18
Deoarece tu ne dezvalui atatea lucruri despre tine as vrea sa spun si eu cate ceva despre mine … mai precis despre relatia mea. Sunt cu prietenul meu de 11 ani … din liceu, ne iubim si ne dorim o familie impreuna dar cum viata e grea de 3 ani stam despartiti el fiind plecat afara pentru a reusi sa facem rost de bani de casa si eu urmeaza sa plec … e greu si nu stiu cat va dura toata chestia asta. Nu pot sa-ti spun cate nopti nedormite, ce trista sunt in general (asa cum spuneai tu intr-un alt articol), cate ganduri, intrebari fara raspuns … ne straduim amandoi sa mentinem relatia stransa …dar e cumplit de greu … si cand vezi cum se destrama casniciile prietenilor, cand vezi cum se separa cupluri pe care nu le vedeai despartite nici in 100 de ani … parca nu mai ai putere sa mergi mai departe …. si te intrebi de ce … sau pana cand … dar raspunsul intarzie sa apara … sau poate nu va aparea niciodata …. noi mergem inainte. Toate normele si valorile pe care parintii si bunicii nostrii s-au straduit sa ni le intipareasca atat in minte cat si in comportament parca nu-si au locul sau nu se aplica in societatea de azi, astazi toata lumea inseala pe toata lumea, Eu-ul este cel care primeaza, daca mi-e mie bine inseamna ca e bine, ce mai conteaza daca ai o relatie extraconjugala … se intampla … e dreptul lui/ei sa se plictiseasca … am ajuns sa acceptam niste situatii ridicole ca fiind normale, nu mai exista limite … fiecare face ce vrea, cum vrea. Si toate valorile si normele date mostenire parca ne provoaca un handicap, eu ma simt neadaptata … totul e dat peste cap, nu mai stii ce sa crezi, sau cum sa mai reactionezi … am devenit prea OPEN MINDED, noi am vrut asta dar oare putem suporta consecintele? In legatura cu batranenii pe care i-ai vazut … priveste-i bine … sunt pe cale de disparitie, daca in 10 ani vom mai vedea asa ceva … probabil acei batranei vor fi la a 5 – a casatorie si de aceea vor fi asa fericiti. Trist … dar adevarat !!!!
10 Iunie 2008 la 21:01
E prima data cand am citit blogul tau , intr-o revista am aflat de el , curios fiind am intrat . Tin sa spun ca daca intr-adevar esti tu cea care a scris astea si chiar simti tot ce ai scris aici , cineva e foarte norocos , scuza-mi scepticismul dar imi vine greu sa cred ca mai sunt persoane care gandesc asa . Si mai ales persoane care sunt in mediul in care esti tu ..
11 Iunie 2008 la 0:07
Olguta, m-a intristat ceea ce ai scris…e atat de adevarat…si eu simt uneori ca u ma pot adapta.valorile pe care le primesti intr-o familie cu principii solide parca s niste ciudatenii. Nu cred ca trebuie sa te schimbi. daca faci altceva decat simti nu vei fi fericita. Eu nu as fi.
2 Octombrie 2008 la 13:19
Ma regasesc in gandurile tale….
15 Martie 2010 la 21:31
hmm…te uiti la televizor….si crezi ca ii cunosti…le pui etichete….si dupa aia din greseala ajungi pe blog-ul lor…unde aflii ca sunt….oameni….
Andreea inca este o persoana foarte profunda….
Andreea, mama mea imi spunea candva ca sunt doua tipuri de oameni: cei facuti pentru o viata profesionala si cei facuti pentru o viata de familie. Cumva, undeva….nu se pupa domeniile astea doua. Ea spunea ca e valabil numai in cazul femeilor, dar dupa un secol al androginismului, cred ca putem generaliza.
Nu ma apuc sa filozofez aici cum am obiceiul, ci o sa spun doar atat: din punctul meu de vedere….fericirea nu poate fi adusa decat de o armonie. Un echilibru psihologic. Cum creezi un echilibru psihologic? Leaga-te de cuvantul echilibru…
P.S. mi-a povestit Domnisoara Profesoara Raileanu de merceologie despre tine:)
23 Martie 2010 la 18:02
Andrei, in principiu e nevoie de evhilibru in absolut orice. Excesul nu aduce nimic bun. Trebuie sa ai din toate cate putin..si familie si o cariera in asa fel incat sa nu acumulezi frustrari din cauza asta…dra Raileanu:-) ce draguta!!!chiar zilele trecute s-a intalnit cu mama mea si i a transmis numai lucruri frumoase!