Inima a incetinit. Sufletul s-a golit. Lacrimile s-au pietrificat. Durerea a amortit trupul. Parca totul a paralizat. A plecat. A luat cu ea atat de multe. Zambetul cald, atingerea blanda, vorba calina, imbratisarea care dadea atat putere, grija permanenta, privirea datatoare de dragoste…ce greu va fi fara…doamne, ce doare despartirea…

Inima alearga din ce in ce mai tare, sufletul lesina, lacrimile ard pielea in timp ce coboara usor pe obraz, durerea atinge tot ce-i sta in cale.

Luna asta sunt pe coperta revistei Unica. Am lucrat cu o echipa de oameni minunati ca de fiecare data. Vreau sa le multumesc iar pe voi daca vreti sa aflati mai multe lucruri depre mine va invit sa o cumparati.

Grija si dragostea pe care o port bunicii mele a surpins. Atentia pe care i-o acord si timpul pe care il petrec langa ea a impresionat. Multi mi-au marturisit ca rar au intalnit asta. Dar de ce? Nu asa ar trebui sa fie? Nu ar trebui sa ne iubim bunicii care ne-au crescut, care au avut grija de noi? Ne-au bucurat in copilarie, ne-au facut toate poftele, ne-au rasfatat cum au putut, ne-au umplut de dragoste. E un ciclu firesc. Sau asa ar trebui sa fie. Din pacate, batranii nu mai reprezinta adesea nicio utilitate pentru cei din jur, bibelouri prafuite pe policioara vietii, cum spunea cineva. Sunt considerati plictisitoari si sunt indepartati ca niste masele stricate. Nimeni nu mai are rabdare sa se bucure de intelepciunea lor, nimeni nu are timp sa-i asculte. Nu mai exista respect, dragoste, atentie pentru cei care ani la rand au fost langa noi si ne-au daruit viata, educatie, iubire…Ce trist ca nu putem sa dam inapoi ce am primi. Nu trebuie sa o facem pentru ca ei nu ne-au  daruit conditionat. Ei ne-au dat dragostea pe care noi ar trebui sa simtim sa o intoarcem.

Am parcat pentru un minut masina in fata unui garaj. I-am lasat mamei mele cheile in cazul in care in minutul in care urma sa lipsesc cineva avea nevoie sa iasa. Nici dupa 30 de secunde, imi suna telefonul. Vocea mamei cu un ton usor agitat ma chema inapoi. Portarul, un om de vreo 60 de ani tipa, gesticula si incerca sa impinga masina care ii blocase intrarea pret de mai putin de un minut. Am vrut sa port o discutie, sa-mi cer scuze pentru incident, dar tipetele lui imi acopereau cuvintele. Atitudinea acestui om m-a socat. De unde atata rautate? La ce bun? Oamenii nu se pot intelege vorbind pe un ton calm si civilizat? Tuturor le place sa ridice tonul, sa tipe, sa gesticuleze. Mai tarziu am intalnit alti doi care urlau unul la celalalt pentru ca primul nu daduse prioritate, altii claxonau de-ti spargeau timpanele. La ce bun atata consum de energie? Doar ca sa aratam ca stim sa tipam? Asta nu mai trebuie demonstrat. Am facut-o. De ce nu aratam ca putem fi si buni. Asta e din ce in ce mai greu in ultima vreme. Pacat. E foarte simplu sa fii bun. Trebuie doar sa vrei.

Ce liniste e! Nu mai e nimeni. Strada copilariei mele e pustie. Parca a plecat toata lumea. Am derulat timpul inapoi vreo 20 de ani. Ce zarva! Cati copii! Cate jocuri! Cate idei! Unde e toata lumea?! Unde au disparut? In vacantele de vara impreuna cu fetele jucam elasticul sau faceam campionate de gimnastica. Ne pregateam intens, antrenamente zilnic pe aparatele desenate cu creta pe strada noastra.  Toate ne doream sa castigam medaliile facute din capace de borcane si legate cu panglici tricolore. Serile ne strangeam cu totii in fata casei mele. Stateam la povesti. Ani si ani…Ce frumos era…Am crescut. Pe strada copilariei mele miroase la fel de frumos, dar nu mai e nimeni.

Cristina ma intreba acum cateva zile despre un “dispozitv de slabire”. Draga mea, nu stiu exact in ce consta acest dispozitiv, dar iti voi spune parerea mea despre felul in care ar trebui sa slabeasca o femeie. Important este ca acest proces sa decurga in mod natural si treptat. Orice soc adus organismului poate crea dereglari cu care e mai greu de luptat. Infometarea, desi multa lume apeleaza la ea, e cea mai ineficienta metoda de a slabi. Nu te ajuta sa pierzi kg si pe deasupra organismul nu-si ia necesarul de vitamine si minerale. Uneori te poti infometa o saptamana fara rezultat.  Cel mai important e sa ai un regim alimentar sanatos, bazat pe lucruri naturale, un stil de viata normal din care sportul sa nu lipseasca. 

Viata a capatat o alta dimensiune pentru mine. In ultima perioada am petrecut mult timp la sectia de terapie intensiva a spitalului de urgenta. Un loc in care aproape atingi moartea, locul in care tristetea chefuieste cu durerea intr-un dans grotesc. In fiecare zi te intrebi cine va fi ales sa plece dincolo. In fiecare zi e altcineva, alte lacrimi alte dureri. E cumplit. Oamenii se zbat sa reusesca in lupta cu moartea. Fiecare in felul lui, cu fortele lui. Sunetele constante, pe diferite frecvente ale aparatelor care controleaza starea pacientilor te tin intr-o o stare de panica. E un sistem care functioneaza perfect, dar poate oricand sa-ti taie rasuflarea. De durere. In jurul bolnavilor  palpaie viata. Medici, asistente, infirmiere  supravegheaza  respiratia si miscare celor care poposesc acolo. Au grija de cat mai mult. Dupa puteri si pricepere. Pana in punctual in care nu mai depinde de ei. Am stat zile intregi si i-am privit negociind cu moartea. Mi-au stranit admiratia. Cata viata si energie au. Trag de fiecare pacient in parte, tin de ei pana in ultimul moment. Sufera adesea ca nu pot face mai mult pentru cei  sortiti sa plece dincolo. Sunt fericita ca am cunoascut oameni incredibili  dedicati, printre reprosuri si ocari, acestei meserii cumplit de grele . Nu va doresc sa vedeti. Incercati sa va bucurati de viata si  apreciati ce ne-a dat Dumnezeu. Viata la terapie intensiva capata o alta dimensiune.

Multumesc tuturor pentru urari, aprecieri si incurajari. Tssshirt by Andreea Raicu are 27 de mesaje inscriptionate pe tricouri de diverse culori. Preturile sunt intre 139-169 ron si se gasesc in magazinele Irina Schrotter din Bucuresti-Calea Victoriei, Mall Vitan, Baneasa Shopping Center, Iulius Shopping Center-Iasi, Iasi si Timisoara si in Neptun si in magazinul Superstar din Bucuresti.  Si cat de curand on line.

Desi am raspuns de multe ori la intrebarea legata de continuarea emisiunii Megastar se pare ca unii dintre voi nu au fost lamuriti. Deocamdata nu exista nu s-a luat o decizie. Cand voi avea un raspuns oficial voi veti fi primii care veti afla. 

Diseara la emisiunea lui Cristi Brancu, Agentul Vip, de pe Antena 2 puteti afla mai multe despre linia de tricouri. Voi fi acolo si voi povesti.

Saptamana trecuta a fost importanta pentru mine. Cred ca deja stiti. Am lansat un proiect la care m-am gandit de mult timp, dar pe care nu am reusit sa-l pun in practica decat acum. O linie de tricouri inscriptionate cu diverse mesaje. Totul a pornit in urma cu cativa ani la o sedinta foto. M-am jucat cu divese astfel de tricouri. Rezultatul? Lumea a dorit sa afle de unde pot cumpara tricourile. Si de aici ideea. A fost un eveniment in jurul caruia a planat misterul. De ce? Pentru ca, dupa cum stiti deja, sunt un om superstitios si evit sa vorbesc despre proiectele mele pana cand nu sunt finalizate. Cand am inceput organizarea evenimentului, marturisesc ca aveam mesajele, dar nu si materia prima pentru tricouri asa ca am convenit cu agentia sa gasim cea mai buna modalitate  pentru a invita oamenii la eveniment, dar fara a le spune ce se va intampla acolo. Invitatia sub forma unui tricou inscriptionat cu locul si data evenimentului ambalat intr-o cutie negra si frumoasa a facut furori si a starnit curiozitatea celor care au primit-o. Evident, fiecare si-a dat cu parerea si cele mai credibile motive de petrecere au fost anuntarea casatoriei, unei sarcini sau zilei mele de nastere. Departe de adevar. Dar totusi curiozitatea si prietenia i-a impins la eveniment. Am fost foarte fericita sa ma vad cu oameni dragi pe care nu am reusit sa-I intalnesc in ultima vreme, oameni care au venit sa imparta bucuria acestui moment cu mine, oameni pe care i-am simtit aproape. Vreau sa multumesc tuturor, dar in special celor implicati in acest proiect pentru tot ce au facut si mai ales pentru discretia cu care au lucrat. E foarte greu sa pastrezi un secret in ziua de azi. 

In ultima vreme nu am mai apucat sa mai deschid computerul. Cea mai mare parte a timpului am petrecut-o intr-un loc care nu mi-a perrmis sa fac asta. Din pacate, nici starea necesara nu am avut-o pentru a va impartasi gandurile si lucrurile pe care le-am facut in ultima vreme. Am citit cateva comentarii in care v-ati aratat surprinderea sau supararea pentru nepublicarea comentariile voastre. Motivul e foarte simplu. Ele sunt moderate pentru a nu permite lucrurilor urate sa apara. Eu nefiind disponibila nu a vut cine sa o faca. Eu ma gandesc la voi chiar daca nu am reusit sa mai comunic prea multe. 

Nu-mi place sa fac poze fara personaje. Cred ca vederile sunt mai potrivite pentru a iti aduce aminte de locurile in care ai fost, iar daca ai ajuns acolo de ce sa nu te fotografiezi? E prima oara cand fac astfel de poze. Doar pentru voi. Mi-ai dorit sa vedeti si voi locurile minunate care m-au bucurat in cele cateva zile petrecute la Florenta.