Paradoxul celebritatii
Chiar si acum dupa 3 saptamani de la plecarea lui Michael Jackson simt aceeasi senzatie de tristete care se accentueaza pe masura ce aflu detalii despre viata lui. Cred ca nu am scapat niciun reportaj sau interviu cu sau despre Michael.
De la un moment dat am inteles ca gradul de celebritatea nu e direct proportional cu fericirea. Faima nu-ti garanteaza o beatitudine constanta si excesiva, dar exemplul lui Michael este cumplit de dureros. Pe mine, un simplu privitor ale evenimenteleor din ultime perioada, m-a mahnit tristetea acestui om care aparent avea TOT. Din exterior, orcine se poate intreba ce-I lipsea? Era faimos, bogat, aparent sanatos, inconjurat de prieteni…dar de fapt nu avea nimic. Am urmarit interviuri date de diverse celebritati, dar nicaieri nu m-am izbit de acea privire constant trista pe care am vazut-o la Michael. E singurul arist in care tristetea parea ca “urla” prin toti porii, singurul artist care desi discret marturisea in aproape fiecare interviu ca e singur si trist. Era bolnav de tristete. E de-a dreptul traumatizanta discrepanta dintre imaginea lui si ceea ce traia cu adevarat. Un om lipsit de libertatea si fericire. Un om care s-a chinuit sa convinga o planeta intraga ca nu a facut proceduri de albirea a pielii, ca suferea de Vitiligo, dar nimeni nu l-a crezut. Recunosc ca nu m-a interesat foarte mult subiectul , dar acum dupa ce a plecat, urmarind materialelele despre el si studiind cateva lucruri despre aceasta boala, am inteles ca acest om a trait o viata intreaga cu o lume intreaga care stia mai bine decat el ce traieste. E cumplit de nedrept. Sufocant! O planteta s-a revoltat impotriva lui in cazul copilului molestat. A fost arestat, audiat, jignit, umilit, haituit, murdarit, ruinat pentru un lucru care acum se arata a fi neadevarat. E nedrept…
Felul in care spunea ca minciunile si nedreptatea I se par cele mai dureroase e sufocant. Tu ca privitor, simti durerea lui…Va recomand sa vedeti “Living with Michael Jackson”. Daca cele cateva cuvinte pe care le-am scris aici vi se par exagerate dupa ce veti vizionat interviul veti intelege exact ce am vrut sa spun. Un om singur, nefericit si lipsit de libertate.
10 Iulie 2009 la 9:53
Buna Andreea,
Este foarte adevarat ceea ce ai scris.
10 Iulie 2009 la 10:16
O inseamnare perfect adevarata….
Si eu am inceput sa privesc interviuri, filme documentare, sa urmaresc clipuri si o tristete de nedescris imi cuprinde fiinta pana acum. Eram foarte mica pe vremea cand Michael era number one. Spre rusinea mea, abia acum m-am indragostit de muzica lui…
Omagiul adus geniului muzicii pop la Los ANgeles a fost de-a dreptul covarsitor si emotionant…In momentul in care fetita lui a zis ca el era cel mai bun tata si il iubeste nespus, nu mi-am putut retine lacrimile…
Cu siguranta, Michael Jackson a fost un om minunat, un cantaret de exceptie, un tata iubitor…Ma rog sa-si fi gasit odihna cea de veci…Rest in peace, Michael!
10 Iulie 2009 la 10:18
http://victoria.blogcreativ.ro/Blogul-meu-b1/Adio-Michael-b1-p15.htm
Aici sunt doar cateva din pozele lui Michael care pur si simplu iti taie respiratia si te face sa te intrebi: oare va mai exista vreodata un alt michael?..:((…
10 Iulie 2009 la 11:07
in seara cand a murit a fost singura seara in care nu am pornit televizorul sau computer-ul fiind prea obosit si astfel am fost trezit de un telefon pe la ora 7:15, de atunci totul s-a uscat. am ajuns acasa la ora 2 si am fost insotit si de un prieten cu care am mai stat si am vorbit pana pe la 3:30, eram treaz de 20 de ore. era deja mort cand ii explicam cat de mult inseamna M.J. pentru mine, iar de la noi cat de mult inseamna Andreea Raicu pentru mine. am spus de mai multe ori de-a lungul anilor ca doar daca mor eu nu o sa-l vad pe M.J. , niciodata nu am vazut situatia invers. acum s-a terminat, nu pot sa vad nici un videoclip, nu mai ascult nici o melodie. in 1992 aveam 10 ani si aveam deja casete cu M.J. cumparate din Ungaria. eram in Maramures el avea concert in Bucuresti dar eram prea mic sa merg si mi-am promis ca daca mai vine ma in Romania o sa merg, aveam niste prieteni in Bucuresti care au reusit sa imi faca rost de caseta video cu concertul si de placile cu Dangerous, costau enorm si erau rare aici, dar parintii stiau cat de mult le doresc si le-am avut, le am. am luat ore in particular de engleza, ca sa inteleg versurile, l-am ascultat din 1990 fara intrerupere. in 1996 eram in continuare prea tanar sa merg si nu am mers la concert si atunci am jurat ca nu o sa mor fara sa-l vad. cineva care canta cu atata pasiune si scrie versuri atat de frumoase despre femeie nu are cum sa fie pedofil., cineva care este capabil sa fie pionier in organizarea de strangeri de fonduri pentru nevoiasi nu are cum sa fie rau, cineva care gandeste si este capabil de compasiune intr-o lume intoarsa nu are cum sa nu se simta singur.
10 Iulie 2009 la 11:28
salut,Andreea:(
…acum dupa ce a plecat am stat nopti intregi si priveam concertele lui citeam interviuri shi mereu am sensatzia ca sunt intr-un vis urit shi ca nu e adevarat….:(((..e asha de greu….:(((
..am fost shi eu una din cele citeva milioane de telespectatori care m-am uitat la ceremonia de pe Staples Center..am avut emotzii…mi-au curs lacrimi…nu-mi vine sa cred….poate pentru unii e greu sa intelega cum e asta…dar eu chiar l-am iubit….:(((
..acum ma gindesc de ce nu a avut macar un inger(o persoana)care sa il apere de tot rau din jur …sa lupte cu toti indivizii ashtea care l-au distrus…care au creat o afacere din el…urasc presa pentru modul in care l-au tratat..pai asha se poarta cu un rege????
..da,Andreea simt durerea lui..am citit-o mereu in ochii lui..un om chinuit de viatza..un om care a avut de toate dar numai nu fericirea:((((…dupa parerea mea unicele momente fericite petrecute de el au fost alaturi de copiii lui..copii care il iubeau mult…
…cineva spunea intr-un interviu ca el nu putea comunica cu adultii …ca era un copil ..ca ishi petrecea timpul cu ei….pai era shi normal sa fie in lumea unor copii care ii daruiau fericirea.. prin inocenta..naivitatea lor..cine ar alege o lume de lupii rai???
…in inima mea el va ramine mereu viu….shi sper macar in ceruri sa fie fericit…Dumnezeu sa-l odihneasca…
P.S”Andreea, te poooop si mi-e dor…”
10 Iulie 2009 la 11:45
ai atata dreptate,andreea…eu,recunosc,ca nu eram o mare fana a lui michael,mai ales ca am doar 19 ani si cand eu am inceput sa inteleg muzica el nu mai era,din pacate,’pe val’ si acum imi pare rau.in aceste cateva zile de la moartea lui am urmarit la fel ca si tine toate materialele posibile despre el si am ajuns la aceiasi concluzie…nu era fericit,era singur,celebritatea nu iti garanteaza fericirea.privind din exterior,nu iti vine sa crezi acestea,dar privind ochii lui michael in toate interviurile iti dai seama ca e mult mai bine sa ai un loc mic pe aceasta lume,dar un loc care sa fie numai al tau.am stat si m-am gandit ca este ingrozitor sa nu poti avea propria viata,sa fi incontinuu urmarit,sa fi acuzat de atatea chestii si sa incerci disperat sa iti dovedesti nevinovatia,am vazut aceasta disperare intr-un interviu din perioada in care era acuzat molestarea acelui copil… am inteles ca acum dupa moartea lui,acel baiat a recunoscut ca a mintit.nu am dorit in viata mea nimanui raul,dar acela care a indraznit pentru bani sa faca o asemenea marsavie nu merita sa traiasca linistit pe acest pamant!nu e posibil ca pentru bani sa faci asa ceva,nu pot sa cred in ce lume traim!nu stiu cum va suna,poate grotesc,dar imi doresc ca acel baiat sa traiasca toata viata cu vina mortii lui michael,pentru ca in mod indirect,intr-o oarecare masura a contribuit la asta!scriu randurile astea cu lacrimi in ochi si ciuda in acelasi timp pentru ca nu l-am descoperit pe michael mai devreme si pentru ca nimeni nu a avut puterea sa-l ajute!zilele acestea am ascultat incontinuu ‘you are not alone’ si mi-am dat seama ca aceasta melodie era o antiteza totala cu viata lui michael..era atat de singur…Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!
10 Iulie 2009 la 14:34
Mie nu mi se pare nimic exagerat din ceea ce ai spus.Si acum am lacrimi in ochi,desi nu am fost un mare fan (sau n-am stiut ca sunt).Parca a murit o parte din muzica,din adolescenta mea…..si parca acum realizez mai bine cat de rea e lumea.
Si se pare ca nici acum nu e lasat sa se odihneasca acolo unde e.Fiecare amanunt al vietii lui e disecat si interpretat.La urma urmei ce conteaza daca si-a albit pielea sau nu si cate operatii si-a facut si de ce ? Indiferent daca suferea de o boala fizica sau psihica,omul acesta (ca oricare altul de altfel) trebuia ajutat.Dar a profitat fiecare cum a putut.Medicii i-au asigurat proviziile de medicamente,iar mass media si altii au aruncat cu pietre.
Ma uit pe unele forumuri,si sunt uimita cum se simte multa lume indreptatita sa judece.De parca toti sunt perfecti fizic si mental.
In fine,oricum ar fi fost, ma inclin in fata geniului,il plang pe omul Michael Jackson si sper ca acolo unde a ajuns e o lume mai buna.
10 Iulie 2009 la 15:15
Nu am fost fan MJ, dar cind am aflat, am cautat pe net si am ramas uimita cind am dat de licitatia lucrurilor sale, ce m-a mirat a fost ca era inconjurat de figuri de ceara, era o sculptura ce reprezenta o ” hora” de copii, o bunicutza ce isi savura ceaiul, Batman, Superman, si alte personaje. Si-ar fi dorit sa fie inconjurata de dragoste, dar geniului nu ii sunt destinate sentimentele oamenilor de rind…..
10 Iulie 2009 la 15:16
Sa vezi si interviul cu Oprah din ‘93, un interviu live de o ora si ceva, primul dupa mult timp. Nu stiam ce fel de om e MJ pana sa vad interviurile astea, atat de frumos si sensibil.
10 Iulie 2009 la 15:17
*inconjurat
10 Iulie 2009 la 18:30
Si eu am vazut recent “Living with M. J” si am cunoscut un alt Michael. Desi in multe dintre interviurile cu el ii puteai citi tristetea in ochi, imediat afisa un zambet fermecator, de inger. Zambetul era scutul lui, cu care ii putea pacali pe multi, lasandu-i sa creada ca e un om fericit, dar el era un copil simgur ce avea propriul sau univers.
Era absolut uimitoare modestia cu care vorbea, desi era un megastar. De ex in „Living with M.j” am vazut cum le spunea celor care lucrau pt el sa cumpere ceva, nu le ordona, ba chiar ii ruga.
Ceea ce nu pot intelege este dorinta oamenilor de a scormoni viata unui artist, pt ca in mod normal ar trebui sa ii aprecieze muzica (in cazul de fata) si sa il accepte pe artistul-om asa cum e. Chiar cred cu convingere ca multi artisti au ajuns sa traiasca adevarate drame, depresii din cauza celor care le-au comentat viata si le-au inventat diverse lucruri….trist…
10 Iulie 2009 la 18:47
ai mare dreptate! sunt in asentimentul tau. si imi pare rau ca si se gasesc fel de fel de oameni care inventeaza niste tampenii pur si simplu, neavand nicio dovada!
10 Iulie 2009 la 20:30
asa e…cel mai dureros e sa stiu ca nu am putut face nimic…
lipsa lui e uriasa, nu poate fi inlocuita de nimic…
10 Iulie 2009 la 21:15
deshi se zice ca”mai bine mai tarziu decat niciodata”,unii l’au descoperit prea tarziu…sigur,muzica lui va dainui…eram la concertul din 1996&am fost foarte aproape de scena,atat de aproape incat am ramas uimit cand am vazut ca MJ transpira!atunci am priceput ce’nseamna articolele din presa&atunci l’am descoperit pe Omul MJ…ma intreb:oare cati vor mai simti asha shi la anul sau peste 3 ori 5 ani about MJ?gone too soon…
kingofpop96@yahoo.com
10 Iulie 2009 la 21:20
Da asa este!am vizionat si eu reportajul facut de jurnalistul american.se stie doar ca bani nu aduc fericirea!eu stiam ca nu este in vinovat de toate acuzatiile care ii sunt facute pentru ca Michael nu si-ar fi mintit niciodata fanii, el ne iubea!era fericit atunci cand aparea pe scena pt ca ne facea pe noi sa ne pierdem mintile de fericire!!un geniu ca el nu o sa se mai nasca niciodata, dar stiti si voi ca geniile se autodistrug!
Pacat!Mare pacat!Poate ca aum acolo sus unde este este fericit,poate ca Dumnezeu are grija de el!
10 Iulie 2009 la 21:22
si nu poate…., sigur are grija de el!a fost un inger pe Pamant si este unul in Rai!te iubesc MJ!
10 Iulie 2009 la 22:58
Andreea, sa cauti pe youtube si varianta lui MJ la Living with Michael Jackson. The footage you weren’t meant to see . Si mai sunt niste filmulete dragute: Michael Jackson Private home video. Il vei cunoaste si mai bine.
Credeam ca e ceva in neregula cu mine ca ma tot adancesc in tristete pe masura ce trece timpul, in loc sa imi treaca…
Mai arunc cate o privire pe blogul tau uneori; esti o persoana sensibila si pe gustul meu. Insa e prima oara cand imi permit sa si comentez. Te imbratisez cu drag! Monica.
11 Iulie 2009 la 7:51
Eu nu prea l am cunoscut pe MICHAEL JACKSON deoarece aveam 9 ani cand a venit la noi,dar cand am vazut cata valva se face in legatura cu
moartea lui am inceput sa i ascult muzica si am ramas foarte impresionata! Ma gandesc cum un om care a compus atata muzica despre pace ,salvarea lumii,dragoste de oameni,a putut fii acuzat de atatea atrocitati…..!
Iti recomand sa te uiti si la ,,Michael Jackson’s biased interview by Martin Bashir retold, The Footage You Were Never Meant to See,, deoarece este partea lui de adevar la interviul lui Martin Bashir.
……..si totusi avea atatia frati….chiar nimanui nu i a pasat de el?
11 Iulie 2009 la 9:23
Ma bucur ca aici toata lumea vorbeste frumos despre Michael Jackson nu cum am gasit in alte site-uri, forum-uri unde se speculaza, se da cu parerea si se inventeaza. Pentru mine a fost si este cel mai complex artist ce l-a avut omenirea. Sa dea Domul sa mai fie altii ca el.
Imi pare rau ca a trebuit sa moara “ca sa reinvie” in sufletele noastre, precum pasarea Phoenix din propria cenusa. El acum a zburat sus la ceruri fiind liber si eliberat de toate rautatile intalnite pe acest pamant. Ne-a ramas dansul si muzica lui care ne insoteste pretutindeni. Mesajele transmise de el prin cantece sunt simple,clare, pe intelesul fiecarui om de pe aceasta planeta (bogat- sarac, alb- negru, adult- copil, frumos-urat, etc.,) invitandu-ne pe toti deopotriva sa salvam lumea de tot ce e rau si sa incercam sa depasim toate barierele create si inventate de noi, oamenii. Sa pastram in suflet mesajele si sa incercam sa-i urmam sfaturile, sa facem o lume mai buna asa cum si-a dorit el. In muzica si dans el a pus tot sufletul, iar acum, sufletul lui rupt in milioane de bucati insoteste sufletul nostru al ceror care l-am iubit, indragit, inteles…Dumnezeu sa-l ierte! si Odihneasca-se in pace!
11 Iulie 2009 la 9:24
Doar dupa ce el a plecat am inteles cat rau poate face presa unei persoane… Michael Jackson a fost pana la urma OM. Dupa toate interviurile si reportajele vazute, am realizat ce fel de persoana este. Pana acum, ii ascultam muzica si doar atat…. In plus, acum cateva zile am citit o carte,”"Moonwalk”, scrisa de el in 1988. Se gaseste si pe internet, in format digital. Inca o data, aceasta carte m-a facut sa il cunosc putin mai bine pe MJ. Nu foarte bine, pentru ca asa cum spunea si el, nu poti cunoaste sau judeca o persoana fara sa o vezi fata in fata, fara sa vorbesti cu ea.
11 Iulie 2009 la 11:54
Omul acesta a fost un semizeu pentru mine. In pofida faptului ca viata sa a fost presarata cu tragedii, precum: abuzurile fizice si psihice venite din partea tatalui sau, faptul ca a inceput sa cante de la varsta de 5 ani, faptul ca a fost tachinat de fratii si de tatal sau pe seama nasului si acneei, accidentul din 1984 cand in timp ce filma reclama pentru Pepsi unul dintre reflectoare a explodat si picaturi de magneziu i-au ars pielea capului, aparitia afectiunii pielii -vitiligo, acuzatiile de pedofilie din 1993 si din 2003, hartuielile continue pe care le-a avut din cauza presei, el a luptat neincetat si ne-a transmis ce era mai bun prin muzica si dansul sau. A fost opusul a ceea ce i-a oferit viata. Dupa cum MJ spunea “Toti suntem produsul copilariei noastre, dar eu sunt produsul unei copilarii de care nu am avut parte niciodata”. MJ a fost condamnat la celebritate de mic copil, si astfel la pierderea copilariei. Obsesia pentru operatiile estetice a pornit de la rautatile spuse despre fizicul lui, si dupa aparitia afectiunii vitiligo. Pentru ca era o persoana extrem de sensibila in urma acuzatiilor aduse in 1993, a inceput sa ia antidepresive si calmante pentru a putea dormi si de aici a inceput dependenta sa pentru medicamente. In 2003 alta “lovitura” (o noua acuzatie de pedofilie) aproape ca l-a terminat si dupa ce acest proces s-a terminat, se poate spune fara prea mari dubii ca o perioada buna de timp acesta s-a autoexilat. In afara de toate acestea multi dintre angajatii sai au profitat financiar si emotional de el si l-au condus catre faliment. Ei bine, desi a avut parte de toate aceste intamplari distructive in viata, el ne-a invatat sa zambim, chiar si atunci cand suntem tristi, nu degeaba melodia sa preferata este “Smile”. Michael si-a “sacrificat” viata pentru arta si pentru noi!!!
13 Iulie 2009 la 20:40
Pe mine m-a şocat ceea ce am văzut în „Living with Michael Jackson“ (am descărcat filmul de pe net zilele trecute).
Părerea mea este că Michael nu a fost infantil, aşa cum l-au caracterizat unii. Faptul că a spus că el se simte Peter Pan a fost înţeles greşit. Toată lumea ştia că n-a avut o copilărie normală şi era firească dorinţa lui de a o retrăi cumva. Din acest motiv, toţi au spus că nu s-a maturizat. În viaţa de zi cu zi a fost timid, complexat şi nesigur, tot din cauza copilăriei nefericite. Ca artist, însă, a fost genial.
În perioada asta am ascultat aproape tot ce a lansat el în carieră şi am descoperit, cu surprindere, că nu-i ştiam toate cântecele. faptul că găsisem melodii „noi“ m-a bucurat dar m-a şi întristat în acelaşi timp.
Nu am fost niciodată fan Michael Jackson, dar întotdeauna i-am recunoscut valoarea. Nicio dispariţie a vreunei personalităţi din lumea muzicală nu m-a întristat atât de mult ca dispariţia lui (nu-i pot spune „moarte“, sună nefiresc), poate doar a Laurei Stoica, pentru că despărţirea de lumea pământeană s-a făcut prematur. Eu chiar cred că Michael încă mai avea multe de oferit ca artist.
Pe un site străin, cineva scria azi că „singurul lucru bun pe care l-a făcut în viaţa asta MJ a fost să moară!“. Este cea mai mare tâmpenie pe care am auzit-o!
În aceste zile, dacă nu mă înşel chiar pe 13 iulie, ar fi trebuit ca Michael să revină pe scenă şi să suţină primul din cele 50 de concerte din „This Is It“. El a revenit, însă, cu aproape trei săptămâni mai devreme, cu un impact imens şi dureros totodată. A trebuit să plece pentru ca muzica lui să se asculte din nou în toate colţurile lumii iar albumele lui să ajungă iar pe primul loc în topuri.
Chiar trebuia să fie aşa?
14 Iulie 2009 la 23:10
si pe mine m-a intristat foarte mult decesul lui michael. si nu neaparat decesul in sine ci faptul ca, asa cum ai spus si tu, a murit singur.
asta imi aduce aminte de o fraza dintr-o carte (nu-mi amintesc acum care)
we live together we die alone.
din pacate, michael, desi aparent inconjurat de atat de multe persoane, isi cauta perpetuu copilaria pierduta, copilarie pe care a sperat s-o regaseasca cumva in Neverland…el era un copil intr-un corp de adult, pt ca nu a avut timp sa se maturizeze…nu a avut timp pt el ca om, ca individ, ci poate doar ca artist. Si cu ce pret? Probabil pretul suntem noi, cei care l-am iubit si ne vom aminti mereu de cel ce a fost..michael jackson si de cantecele sale.
15 Iulie 2009 la 8:02
Oricat ar suna de ipocrit, ma bucur ca mai sunt altii ca mine. Inca nu mi-am revenit. Credeam ca nici o disparitie nu ma mai poate afecta ca si cea a mamei mele. Iata-ma acum suferind!! Am fost un fan, copilaria mea poarta pecetea Michael Jackson si ce regret cel mai mult este ca l-am redescoprit ca OM doar acum. Nu vazusem pana la moartea sa nici un interviu-mi dea vreun indiciu despre ce Om era. Cred ca asta doare cel mai tare. Sincer, in momentul de fata, OMUL Michael Jackson are un mai mare impact decat ARTISTUL Michael Jackson.
Ma tot intreb, de acolo de unde este, ce spune despre cei care il ataca chiar si acum, dupa moartea sa sau apar de nicaieri pentru un petec de avere? Totusi, cred ca fanii ii dau un motiv sa zambeasca in ciuda tuturor nenorocirilor…
15 Iulie 2009 la 8:05
Multumesc ca ai scris despre asta!
15 Iulie 2009 la 9:58
Buna Andreea
Ce povestesti tu despre emisiunile cu MJ mi se intampla mie din ziua cand a murit. Nu am pierdut niciun interviu cu MJ de-a lungul anilor ( Oprah in 1993, Diane Sawyer in 1995 ) etc. Living with Michael Jackson a fost un show foarte urmarit la acea vreme…dar in ziua in care MJ a murit, respectivul Bashir ( reporter la ABC) a declarat ca ii pare tare rau de impresia creata de show-ul lui la acea perioada, ca avea nevoie sa creeze putina controversa si ca , de fapt, cat a stat el in preajma lui MJ nu a observat nimic obscen ori nelalocul lui, din contra – doar naturalete si iubire. Asadar…..omul face orice pentru bani, nu? Asta a fost Michael Jackson- o masina de facut bani pentru altii. TRIST.
RIP MJ
15 Iulie 2009 la 20:57
da si eu regeret moartea lui Michael Jackson……si sincer spun asta cu lacrimi in ochi….si mie mi-a placut muzica si show-urile pe care le facea, regret ca eram prea mica si nu am putut merge la concertul lui in Bucuresti insa, imi amintesc si acum superconcertul Megastarului pe care l-am vizionat cu tatal meu ( care este preot ) – ba mai mult imi amintesc ca a fost un reportaj pentru stiri in acea perioada pe care l-am urmarit cu tata in care era o domnisoara care spunea ca plange ca nu o sa-l mai vada niciodata pe idolul ei……si uite ca nici noi de acum nu vom mai avea ocazia sa-l vedem pe Michael Jackson in nici un concert…..pacat ! te-am iubit, am dansat pe muzica ta , mi-am innebunit si eu parintii chiar am comentat toate stirile care apareau despre el si desi eram mica stiu ca tata imi spunea sa nu cred ca nu este adevarat (pentru ca eu eram suparata) ; la noi in casa veneau multi colegi de ai tatalui meu care stiau ca imi place Michael Jackson si ei sustineau atunci ca din cauza invidiei se scot atatea prostii pe seama lui…sigur a fost fericit in concerte ca orice artist …cum sa nu fii cand vezi atatia oameni care vin sa te asculte,sa te sustina, care te iubesc ce poate fi mai frumos !!! si de obicei artistii sunt fericiti cand sunt aplaudati pe scena in rest in viata cotidiana sunt singuri si nefericiti… oricum ASCULTATI MICHAEL JACKSON sunt sigura ca v-a ramane vesnic in inimile voastre !!….YOU ARE NOT ALONE SUPER PIESA si nu singura…. SPER SA SE ODIHNEASCA IN PACE! MA DOARE FARA EL !! Le multumesc prietenilor si cunoscutilor care m-au contactat, incurajat si m-au facut mereu sa nu cred in ce se scria in presa desi, din pacate voi face parte si eu din breasla dar, sper sa nu fac asa niciodata…..sa castig de pe nefericirea altora….credeti-ma am trait asta pe propria-mi piele si e groaznicccc nu ai liniste,chef de mancare, munca, somn …nimik (s-au scris niste lucruri neadevarate despre tatal meu tot…in presa) te salut Andreea imi place mult de tine esti sensibila, ne-am intalnit pe la Megastar am mai intrat pe site-ul tau dar nu am avut curajul sa postez nimik dar acest subiect nu te lasa indiferent (mai ales daca l-ai iubit pe MICHAEL JACKSON…)
16 Iulie 2009 la 22:51
prea tarziu…
sa intelegi ca gradul de celebiritate nu e proportional cu fericirea… pentru ca celebritatea e cantitate iar fericirea e esenta. pentru ca nu poti fi celebru in sarut. si elefantul nu intelege celebritatea dar e capabil de tandrete. celebritatea e un fel de hi5. fericirea e un fel de miros. fericirea e un fel de tu. celebrtitatea e un fel de ei. si daca tu esti ei, nu inseamna ca ei sunt tu.
p.s. vitiligo sau nu… orice sau nimic… simpla analiza… nu e la locul ei. bun sau rau… lasati oameni sa traiasca si sa moara… nimeni nu e pe perfect… si de ce ar fi?… apreciati sunetul si nu analizati coardele, apreciati razele soarelui si nu analizati exploziile din el, dar cautati esenta in degetele care mangaie coardele si in chimia care face soarele sa arda… suntem fragili… chiar si muntele, si torentul care ineaca… nu stiu daca pe ei ii doare, dar pe noi da…
acela care a fost MJ a fost un om… MJ a fost altcineva…
17 Iulie 2009 la 12:55
Documentarul “Living with MJ” a fost blamat inclusiv de Michael pentru faptul ca a fost editat astfel incat artistul sa fie prezentat intr-o maniera defavorabila. Michael a declarat ca a fost inselat de jurnalistul Martin Bashir care a folosit doar parti din interviu care sa-l zugraveasca pe MJ intr-o lumina negativa.
Asa ca acest documentar, care l-a afectat atat de mult pe star, nu este cea mai buna recomandare pentru cei care vor sa afle adevarata fata a acestuia.
Eu recomandat “Michael jackson’s Private Home Movies”, un material prezentat chiar de Michael, in care acesta vorbeste despre viata sa.
17 Iulie 2009 la 19:47
acelasi lucru l-am gandit sie u in momentul in care am auzit k a murit michael jackson…ca e o gluma proasta.. am 20 de ani, asa ca nu stiam prea multe despre michael jackson la momentul respectiv…doar scandaluri…in 3 zile am ajuns sa fiu fana michael jackson si sa stiu tot ce se putea sti despre el… a fost denigrat in toate ziarele, i-au facut o imagine de om de nimic, dar el de fapt valoreaza totul…
18 Iulie 2009 la 19:02
Un om de succes este acela care poate construi o fundatie solida cu caramizile pe care altii le arunca in el.
David BRINK
Sunt atat de multelucruri pe care as putea sa le spun….si totusi ma rezum la aceste 2 randuri………..
19 Iulie 2009 la 21:30
Este ciudat cum in secolul in care traim lumea crede ca poti fi fericit cu o bancnota sau o masina de firma si o vila. Dar adevara fericire si liniste sufleteasca este in interiorul nostru. Poate Michael ar fi dat toata averea sa aiba pe cineva care sa il inteleaga cu adevarat. Traim intr-o lume plina de violenta si de ura dar noi in loc sa o schimbam ne adaptam ei. O persona nu e unica prin aspectul fizic, ci prin felul de a gandi. Daca am fi mai buni unii cu altii viata ar capata alt sens
19 Iulie 2009 la 22:55
m.am uitat si eu la “living with Michael Jackson”…poate o sa sara lumea pe mine…dar sincer…mai pe la sfarsit am avut impresia ca nu e prea onest…nu stiu daca era putin superficial,,iar faza cu aruncatul copilului pe balcon…nu stiu ce parinte responsabil ar face asa ceva…nu stiu daca e de glumit cu fazele astea…cati oameni au mai glumit asa si din gluma s.a ajuns la …actul in sine?…
21 Iulie 2009 la 0:43
Cred ca “Living with Michael Jackson” este unul din cele mai reusite documentare facute vreodata. Iti recomand sa vezi si documentarul scos de Michael dupa acest film scos de Bashir, la care Michael a avut multe de obiectat
23 Iulie 2009 la 12:36
Cel mai bine ar fi sa NU-L JUDECAM ci sa-l acceptam asa cum l-am cunoscut. In ultima vreme mi se pare ca presa din intreaga lume a cam intrat cu picioarele in viata lui. Au dezvaluit lucruri pe care el incerca sa le ascunda de ochii lumii, cred ca nimeni nu ar trebui sa intre in viata intima a unui om in halul asta, nici chiar atunci cand nu mai suntem, mi se pare o violare a propriei persoane e ca si cum cineva dupa moartea ta ar distruge tot ce ai cladit intr-o viata.
La fel cum ai spus si tu Andreea in articolul tau generatia de azi a crescut cu muzica lui si Michael Jackson a facut parte din copilaria fiecaruia, toti am simtit acelasi lucru parca cineva/ceva din copilaria noastra a murit odata cu el. Tristetea se resimte si acum la aproape o luna.
Am facut un mic clip video in memoria lui si l-am postat pe youtube daca doriti sa-l vizionati http://www.youtube.com/watch?v=kEf4IlbFN3o cu toate astea vreu sa cred ca: A legend never dies.
Sunt momente in care nu-mi vine sa cred nici acum ca nu mai e printre noi, acum, de multe ori cand il ascult imi vine sa plang, iar videoclipul pe care l-am facut daca l-am ascultat de 4 ori, parca ceva doare.
Nu stiu cati dintre noi am inteles nu numai muzica si si chiar versurile cantecelor lui in care el practic vorbea despre viata sa prin muzica, nu mai departe de Will you be there sau daca cauti pe you tube cuvantul Demerol vei ramane trasnit de ce vei gasi. Prin asta cred ca el ne-a acordat un interviu despre viata lui, un interviu mult mai profund decat cel Living with Michael.
I still belive that A legend never dies.
23 Iulie 2009 la 21:52
Andreea, mare dreptate ai. Si eu am vizionat pe YouTube cam toate interviurile lui din ultima vreme, am rescultat muzica lui…ma doare sufletul, chiar si in textele melodiilor “striga” dupa ajutor. “will you be there” ma face sa plang
24 Iulie 2009 la 11:47
probabil ca nimeni nu si-a imaginat vreodata cata tristete va lasa in urma sa…nimeni..probabil nici macar el.
MJ a fost o legenda care a marcat existenta a mii si mii de oameni.
intradevar,MJ a fost neinteles si acuzat pe nedrept.
Michael si-a iubit copiii ca nimeni altul…el a iubit lumea copiilor,pt ca in lumea lor nu era un super star.Era doar el.
24 Iulie 2009 la 12:36
Felicitari pentru articol!! Ai pus punctul pe I.
Mie “Stranger in Moscow” mi s-a parut cel mai dureros. Asculta-l cu atentie! Si videoclipul e exceptional, dar foarte greu de urmarit, cel putin pentru mine.
27 Iulie 2009 la 18:06
Documentarul “Living with Michael Jackson” pe care il gasiti pe site-uri este cel in care a fost pus intr-o lumina proasta de catre Martin Bashir (ajuns ulterior cel mai urat om de pe planeta)… l-a suparat foarte tare deformarea realitatii drept pt care, Michael a facut un al doilea documentar cu acelasi nume . Am comandat zilele trecute cartea Moonwalk, prima editie din 1988 in limba engleza, soseste in doua saptamani cel tarziu si promit sa fac in asa fel incat fiecare om sa aiba acces la ea. Imi aduc aminte ca in 1992 cand a venit in Romania, stateam si ma uitam la o conferinta de presa in care Michael spunea ca iubeste copii, in momentul in care am auzit asta i-am zis tatalui meu “…inseamna ca ma iubeste si pe mine”. Am avut copilarie similara cu cea a lui Michael si aici ma refer la batai crunte, jigniri de genu “blestemata fie ziua in care te-ai nascut” etc. Inca din clasa a 6 a am vrut sa imi iau viata si pana la 23 de ani am avut 8 tentative de sinucidere, evident esuate dupa cum vedeti. Si da…abia acum imi traiesc copilaria la modul ca ma joc, citesc carti cu povesti pe care le citeam si in copilarie ( faceam asta ca sa fug de temele la matematica), stropesc oamenii cu apa etc. Toti ma privesc ca pe un clovn si am prieteni care umbla cu mine doar pt ca ii fac sa rada…trist nu? Nimeni nu te intreba cum te simti in realitate… Anul asta voi da admitere la teatru am fost incuraja sa fac asta si cred cu tarie ca am toate sansele sa reusesc…va rog sa imi tineti pumnii. Va rog sa va puneti o intrebare seara inainte de culcare “cati oameni sufera sau au incercat sa se sinucida din cauza mea?”. O seara buna si iti multumesc Andreea (nu trebuie sa stii pt ce fac asta).
28 Iulie 2009 la 21:31
Buna Andreea.In primul rand as vrea sa spun ca ar fi corect ca toti sa vizioneze Living with Michael Jackson TAKE TWO. deoarece cel facut cu martin bashir contine multe scene taiate si multe comentarii rautacioase.
In al doilea rand si eu am fost foarte ranita de moartea lui Michael.Si acum mai am momente in care plang,mi-e dor sa aud la tv “THE KING IS BACK” dar acum din pacate auzi numai “THE KING IS DEAD” e tragic,a fost un geniu si un om extraordinar,foarte adorabil si dulce,educat,respectuos…un copil destept.
El de fapt pt copiii lui a trait,si zicea ca “Eu traiesc numai pt ei si pt fanii mei”.
Avea o incredere oarba in oameni si era f naiv,de aceea multi au profitat de el.
si nu merita…a fost o unul la un milion…de fapt la un miliard.
I miss you Mike,Rest in Peace :X
28 Iulie 2009 la 22:24
wow da!f adevarat am vazut chiar ambele variante de la living with michael pt ca se zice ca cel facut de englezul martin bashir nu a fost pe placul lui michael ,adica nu arata tot adevarul.e trist ca doar dupa moartea lui mi am dat seama de valoarea acestui om.m am uitat la o gramada de interviuri cu el si, pur si simplu se citea pe el o sinceritate iesita din comun .era un copil asa cum spunea si el ,tanjea sa se comporte si sa fie tratat ca un om normal dar nu se putea ,cel mai inocent om pe care l am vazut ,nu m a interesat deloc persoana lui cat traia deoarece nici nu i ascultam muzica insa nu am putut sa nu fiu miscata de vestea “a murit michael jackson” si cred ca acum inteleg de ce.imi pare groaznic de rau pt felul in care a fost tratat de unii si de barfele si acuzatiile nedrepte care i s au adus insa adevarul si inocenta i se citeau pur si simplu in ochi.incredibil!!ceva rar intalnit.sper din tot sufletul ca acum ii e bine si fericit pt ca in viata a tanjit dupa fericire.imi amintesc ca a fost intrebat ca daca e asa e bogat cum de nu poata bijuterii extravagante spre exemplu un diamant pe care sa scrie numele lui si el aspus ca nu e genul lui si oricum daca s ar intalni cu un copil si i l ar cere ,i l ar oferi intr o secunda.frumos.multora li se urca fumurile celebritatzii la cap cand ajung cunoscutzi insa el a stiut sa fie om mai presus de orice chiar daca a fost tratat in ultimul hal de unii,si jicnit urat de tot si pe nedrept,niciodata nu s a razbunat ,a iertat ,iar banii nu i a folosit spre a si face dreptate ci in a i darui .bravo michael!un exemplu de urmat din acest punct de vedere.un adevarat erou!
30 Iulie 2009 la 1:49
Cristina am citit comentariul tau si este foarte dureros, m-a miscat destul incat sa postez pe blogul lui Andreea (scuze Andreea), pentru faptul ca vei da admiterea la teatru Iti urez mult succeeeees.
Anii copilariei tale nimeni nu ti va mai da inapoi, asta e cert, faptul ca tu poti acum sa fi din nou copil asta e minunat. Sentimentele pe care tu le-ai trait le regasim in multi dintre noi, copilaria crunta dealtfel; dar poate nu avem curajul sa vorbim despre ele, poate suntem prea lasi, dar nu mai incerca sa te gandesti vreodata la sinucidere, nu vei rezolva nimic. Si este mare pacat, viata ne-a fost data sa o traim, este grea, e adevarat, dar trebuie sa luptam sa-i tinem piept. Tu nu esti un clovn, tu esti un om caruia ii place viata si o iubeste, tu ai spus ca ai simtul umorului, tu pentru cei din jurul tau esti ca o raza de bucurie, sunt milioane de oameni pe acest pamant care au incercat sa se sinucida dar sunt putini numarul celor ce ne-au facut sa zambim. Intr-o zi vei avea copii tai, atunci le vei putea offeri dragostea dupa care ai tanjit tu, vei sta seara la marginea patului si le vei spune povesti, ii vei mangaia si ii vei saruta de noapte buna, iar ei vor adormi zambiind pentru ca mama lor le-a spus o poveste iar ei traiesc in acea poveste, mama lor este personajul printesei din poveste pentru ca mama stie sa ne faca sa zambim, pentru ca ea stie sa imite toate personajele din povestea noastra, pana si pe lupul cel urat. Daca vreodata te vei mai gandi la lucruri extreme aminteste-ti cine va mai darui zambetul si fericirea in locul tau copiilor ? Spune si tu intr-o zi “Eu iubesc copii” si dintre milioanele de glasuri de copii iti vei auzi din nou raspunsul de odinioara dar in glasul unui alt copil”…insemna ca ma iubeste si pe mine…” iar tu intoarce capul spre el si raspunde-i zambind ” da… si pe tine te iubesc”.
http://sallome-blog.blogspot.com/
Iti tin pumnii pentru admitere.
31 Iulie 2009 la 12:36
Iti multumesc sammy pentru cuvintele frumoase de incurajare, iti multumesc ca pentru cateva momente m-ai facut sa ma simt speciala, iti multumesc ca nu mi-ai zis “cred ca dramatizezi”. Multumesc.
10 August 2009 la 20:04
Am auzit pentru prima oara ACUM o piesa scrisa/compusa/produsa de Michael Jackson in 1997. (tot Michael canta si la chitara alaturi de Slash)
Se numeste MORPHINE (si a aparut in 1997 pe albumul Blood On The Dance Floor).
Este o piesa geniala, nu inteleg de ce nu a fost promovata.
E un strigat disperat. Sa asculti versurile, cu atentie. Parca a stiut ca asa o sa moara. NIMENI NU A ASCULTAT! Nimeni nu l-a auzit, nici familia lui, nimeni!
Sunt in stare de soc. Michael vorbeste in piesa asta de Demerol si de un atac de cord…
19 August 2009 la 14:16
daca ar fi sa fac o asemanare in ce priveste tristetea unui om ce aparent are totul si totusi e trist, singur si neferici- Catalin Botezatu este omul ce-i seamana lui Michael in destin.
22 August 2009 la 15:16
Da, asa este.
Imi pare enorm de rau pentru el. Am plans foarte mult atunci cand am aflat vestea tulburatoare, si continui sa plang atunci cand privesc anumite interviuri cu el sau cand pur si simplu ma gandesc la ceea ce a insemnat viata lui.
Un om simplu, foarte timid, dar care atunci cand urca pe scena se schimba radical, era magic!
Versurile lui sunt profunde, din adancul inimii. Fiecare melodie transmite un mesaj pacifist. Nu am decat cuvinte de lauda pentru acest om.
Ceea ce e foarte trist, este faptul ca nimeni nu l-a inteles, toti l-au judecat gresit. Culoarea pielii sau afectiunea lui pentru copii erau lucruri de neinteles pentru unii. Asta imi aduce aminte de un vers din “Childhood”- “Before you judge me, try hard to love me”
In toata viata lui nu a facut altceva decat sa ajute oameni si copii saraci si bolnavi si sa ne umple sufletele de bucurie prin muzica si dansul lui. Este un exemplu pentru noi toti. Dar acolo unde e acum, cu siguranta ca ii e mai bine, si-a gasit linistea. Imi e foarte mila de copii lui, pe care ii iubea enorm.
4 Septembrie 2009 la 18:52
Foarte trist….De cand s-a intamplat mereu cand privesc sau citesc un material despre el am ochii in lacrimi…Un om pe care nu l-ai cunoscut personal in viata ta se pare ca poate totusi sa lase urme adanci prin disparitia sa….
17 Noiembrie 2009 la 13:27
boala lui se poate declansa in mod chimic (adica prin medicamentatie). gradul la care a fost declansata in cazul lui a presupus din partea lui un act de curaj, pentru ca in orice moment putea ceda ficatul. eu sustin aceasta ipoteza, pentru ca o alta explicatie logica a coloristicii pielii lui (atat de radicala si de uniforma) nu am gasit. talentul sau insa nu cred ca are rost sa fie contestat (cum se obisnuieste) din cauza ciudateniilor lui. vorbeai despre tristetea lui. ideea este ca ne inconjuram de oamenii pe care ni-i alegem, traim ceea ce alegem etc, in functie si de cat de puternici sau slabi suntem. gandeste-te, in primul rand, ca a fost faimos inca de cand era copil. ce inseamna sa fii celebru cand de-abia ai invatat sa scrii? deja ai totul. la adolescenta deja nu mai exista ceva ce exista si nu poti sa ai (din punct de vedere material). din pacate maturizarea se produce numai dupa o anumita varsta si trecand prin anumite experiente. cred ca a fost privat de idee de sfat, de a fi ghidat, de a vedea si altceva dincolo de scena, de lumea muzicala etc. cred ca i-a lipsit ideea de diversitate la modul general. astfel ca la maturitate a ramas un fel de Eminescu, inchis in lumea lui, in conditiile in care cerintele, normele, etc societatii erau cu totul altele decat ceea ce a afisat el. in afara de asta, din punctul meu de vedere, ca si vedeta, este foarte greu sa fii inconjurat de ceea ce se cheama “prieteni”. ideea de a cunoaste pe cineva care are trecere in “n” locuri, care are bani si multiple posibilitati surade oricui. prin urmare, nu este deloc greu sa te suporte cineva pe ideea de prietenie. dar ce se intampla cand apar problemele in viata acelei persoane, cand banii se cam duc, usile se cam inchid in nas, cand deja nu mai da bine sa spui ca esti prieten cu X? ei bine, din acest punct de vedere, am iubit mereu ideea de anonimat. daca astazi vreau sa ies strada nemachiata si cu parul cum l-am strans de pe perna, nu-i bai, voi primi cel mult cateva remarci rautacioase. pentru o vedeta insa acest act de “imprudenta” se lasa cu atata pagina in revistele de scandal “iata cum arata x fara smacuri”. mai este un aspect: este foarte greu sa traiesti cand fiecare miscare, pas, gest etc iti este urmarit mai aproape decat cand te uiti tu in oglinda. cat de intim poti fi cu persoana iubita pe strada, intr-un local etc? banuiesc ca toate acestea, la un moment dat, pentru o persoana sensibila, se concreteaza intr-o cadere: pornind de la psihic si terminand cu viata profesionala.
1 Februarie 2010 la 20:55
Andreea daca suferi atit de mult asta e un semn bun. Esti inca vie ! Si pentru o vedeta nu-i putin lucru. Numai in suferinta inveti care sint lucrurile cu adevarat importante in viata si daca reusesti sa duci aceasta suferinta cu tine destul de mult fara sa cazi in disperare,depresie sau sinucidere poate ti se va darui acel MOMENT de renastere ca o pasare Phoenix…din propria cenusa.