De Paste am fost sa cumpar paine si cozonac. Pana sa mi le aduca din spate am stat de vorba cu cele doua vanzatoare care erau foarte dragute. Una dintre ele mi-a povestit ca este extrem de emotionata pentru ca merge cu fetita ei, care face parte din lotul national de gimnastica, la Campionatul European de la Bruxelles.

Chiar mi-a aratat si o fotografie cu fetita ei. Mica si delicata. Mi-a spus ca spera sa fie bine.

Azi am deschis televizorul si am vazut ca era Campionatul European de Gimnastica. Mi-am amintit imediat de micuta Larisa si am fost curioasa sa vad ce a facut. Surpriza! Larisa Iordache s-a descurcat atat de bine incat a ajuns direct pe podium. Larisa este revelatia echipei feminine de gimnastica… Chiar a stralucit cu cele doua medalii de aur si una de argint la Europene. M-am gandit imediat la mama ei si mi-am imaginat cat de mandra trebuie sa fie de puiul ei care a facut o tara intreaga extrem de fericita!

Poate ca sunt subiectiva avand in vedere ca am facut 4 ani gimnastica, dar nimeni nu poate ramane indiferent la performantele lor.

Bravo fetelor!  Ne-ati facut din nou sa stam lipiti de televizor si sa fim mandri ca suntem romani!

M-am intalnit zilele trecute cu Gabi Hirit, unul dintre cel mai bine cotati fotografi din Romania, ca sa nu spun cel mai bun. L-am cunoscut in urma cu 10 ani, cand mi s-a propus sa pozez pentru coperta revistei Elle. Elle era un vis. Nu cred ca mai aparuse pe coperta nicio celebritate din Romania pana in acel moment. Eram mica si foarte emotionata de propunere.
Aveam sa pozez pentru cea mai vanduta revista de moda din lume si asta cu o echipa foarte buna. Machiajul era facut de Alexandru Abagiu si parul de Geta Voinea. Pe cei doi ii cunosteam, mai lucrasem cu ei, dar cu Gabi nu. Auzisem despre el ca e extrem de bun, dar ca e foarte pretentios si ca asta il face de multe ori pricinos si necomunicativ, iar sedinta foto dureaza enorm.
Stiam ca sunt 3 fotografii, asa ca m-am gandit ca sedinta foto nu va fi atat de lunga. Plus ca pozam pentru Elle, asa ca nici nu mai conta.
Am ajuns la shooting extrem de entuziasmata si nerabdatoare sa ma las pe mainile echipei, sa vad ce va iesi, fara sa banuiesc vreo secunda ce avea sa se intample. Mi s-a facut machiajul, care-mi parea prea natural. Era ceva nou si marturisesc ca, la vremea respectiva, tot ce era nou ma speria cumplit. Pur si simplu, nu puteam sa fac fata. Aveam nevoie sa ma obisnuiesc.
Geta s-a apucat de par fara sa imi spuna exact ce avea de gand. Rezultatul: un par ondulat, care atunci mi se parea cumplit. Ma simteam ca o oaie:) Deja incepusem sa nu mai fiu asa incantata ca ma aflam acolo.
Au urmat hainele. Am crezut ca ele ma vor salva. Dar ghinion! Am fost imbracata intr-o jacheta de trening din piele deasupra taliei. Mi se parea ingrozitoare.

Acestea fiind terminate, trebuia sa merg sa pozez. In mintea meu erau cele mai negre ganduri. Mi se parea ca arat cumplit. Tocmai acum, cand pozam pentru Elle. Am incercat sa ma mobilizez, sa-mi spun ca nu e asa de rau, ca ei sunt foarte buni si ca arat minunat. N-a functionat. Cu greu imi stapaneam lacrimile. Le simteam gata sa navaleasca si sa strice toata munca lui Alexandru.
M-am asezat la cadru, dar nu incepeam sa pozam. Nu-mi doream sa decat sa se termine si sa plec acasa. Gabi facea inca probe de lumina. A facut asta vreo ora, fara mine in cadru. Cu mine inca jumatate de ora. Deja imi pierduse rabdarea. Eram cu nervii intinsi la maxim. Si, evident, eram crispata si cu o fata pregatita mai curand pentru lupta decat pentru poze. Asa ca, la prima observatie a lui Gabi am izbucnit intr-un plans cumplit. N-am mai putut! Era prea mult!
Intr-un final, am terminat sedinta foto. Am plecat extrem de nefericita dupa experienta primei coperte Elle.

Cand a aparut pe piata, toata lumea m-a felicitat. Dar nimic nu mai putea sa-mi schimbe parerea. Stiam sigur ca nu mai voiam sa lucrez cu Gabi Hirit si sa fac vreun shooting fara sa stiu ce urmeaza sa se intample.

Au trecut anii, promisunile facute au fost respectate. Am crescut, m-am maturizat. Cele mai multe sedinte foto au iesit foate bine, iar urmatoarele coperte pentru Elle minunate! Dupa mult timp, 10 ani, m-am intalnit cu Gabi, intamplator, la o petrecere. E destul de ciudat ca intr-un oras atat de mic ca Bucurestiul sa nu te vezi atatia ani cu cineva.
Am inceput sa vorbim vrute si nevrute. Evident, am ajuns la singura experienta pe care o avusesem in comun: sedinta foto inlacrimata:)

Acum recunosc ca ma pufneste rasul ori de cate ori imi amintesc, insa incerc sa inteleg supararea pe care am avut-o atunci. Desi auzisem ca Gabi a ramas destul de necomunicativ si neprietenos, i-am propus sa facem niste poze. Cred ca a ramas surprins de propunerea mea. Sincer, si pe mine m-a uimit. Dar m-am gandit ca e mai important sa am niste poze frumoase decat sa ma las coplesita de influente din trecut.

Conditiile au fost sa facem un test si apoi sa gasim o idee. In plus, no styling, no make-up, no retouch after. Challenging! Am zis da! Asa ca, in urma cu cateva zile, am ajuns in studioul din care acum 10 ani am plecat extrem de suparata. Mi-am propus sa-l ascult. Voiam sa aflu ce vede, ce idei ii vin.
A incercat sa imortalizeze o Andree extrem de naturala. Si cred ca a reusit. M-a surprins razand, strambandu-ma, miscandu-ma mult, uitandu-ma in stanga si-n dreapta sau facand tot felul de fete.

Asa sunt eu!

M-am simtit bine. Mi-a placut! Acum ca am trecut amandoi testul, de abia astept sa facem sedinta foto cea mare.

Sunt tare curioasa sa-mi spuneti cum vi se par pozele!

Aseara impreuna cu Mihai Constantin am prezentat Gala United Way. Pentru cine nu stie United Way Romania este parte a unei organizatii care anul acesta sarbatoreste 125 de ani. Fundatia lucreaza cu companii care doresc sa-i ajute pe cei in nevoie (batrani, copii cu probleme sau care provin din familii defavorizate, mame singure…), care vor sa-si implice angajatii si care-si doresc o societate echilibrata. Companiile dedica timp si bani pentru cauze in care cred si de care le pasa.

Ce ma bucura foarte tare este faptul ca United Way Romania a reusit sa stranga peste 600.000 de dolari de la cele 45 de companii si de la cei 3.200 de angajati ai lor. In ciuda dificultatilor economice, au facut un efort in plus pentru a-i ajuta pe cei care se afla in situatii foarte dificile.

Practic acesta Gala este organizata pentru a multumi companiilor, voluntarilor si organizatiilor care au sustinut United Way Romania anul trecut si care au ajutat astfel atatea persoane sa aiba o viata mai buna.

Mi s-a parut minunata implicarea intr-un numar atat de mare si mi-a facut mare placere sa fiu acolo.

Astazi a fost o zi lunga si foarte plina. Desi problemele cu piciorul m-au cam chinuit, am filmat aproape toata ziua, iar la final nu am putut sa nu merg la cei in varsta cu care ma intalnesc cu drag in fiecare an. E o experienta pe care oricat ati vrea sa o traiti prin cuvintele mele e greu. Uneori si pe mine ma iau prin surprindere lucrurile cumplit de triste si dureroase…si parca e din ce in ce mai rau…oricum, batranetea e cumplita daca esti singur, fara resurse financiare si mai esti si nedeplasabil.

Nu vreau sa va povestesc cum a fost, vreau doar sa va rog sa va luati din timp si sa daruiti ceva unor oameni care au nevoie. Orice. O vorba buna, o paine, o ciocolata, un cozonac, un ou rosu, chiar si o floare…nu e nevoie de multi bani sa faceti o bucurie celor care au atata nevoie.

Ganditi-va doar cum ar fi sa nu va puteti ajuta singuri, sa nu aveti bani destui(pensiile lor sunt hilare) si sa nu mai existe nimeni pe lume care sa intrebe macar ce mai faceti.

Ma bucur ca impreuna cu prietenii mei putem sa ajutam…si in fiecare an din ce in ce mai multi. Sper sa va gasiti si voi disponibilitatea necesara sa o faceti.

Si mi-ar mai placea sa raspundeti la intrebarea din titlul articolului…nu trebuie sa imi spuneti mie neaparat, desi cum spuneam puterea exemplului e incredibila.

Duminica. Liniste pe strada si nu sunt prea multe masini. Am mers sa cumpar lalele. Ador sa am casa plina de lalele in perioada asta.

Vremea nu a fost deloc prietenoasa, dar m-am bucurat de ziua libera de duminica si mi-a facut placere sa vad oamenii mai linistiti, mai relaxati si mai zambitori pe strada.

Dar nu pentru mult timp. Undeva in spate, cateva masini au inceput sa claxoneze isteric. Soferii s-au dat jos in plina strada si au inceput sa tipe unii la altii… aparent fara un motiv pertinent.

De ce sa te certi?

De ce sa nu comunici civilizat?

De ce sa-ti pierzi cumpatul?

“Tonul face muzica” e una dintre expresiile pe care mama mi le repeta mereu in copilarie. Si asa este. Cat de important e sa poti comunica normal. Si cate lucruri poti obtine cand esti calm.

Am intrat in Saptamana Mare. O Saptamana de post si de curatenie generala din toate punctele de vedere, o saptamana de introspectie. 7 zile in care trebuie sa fim mai buni unii cu altii, sa fim smeriti, linistiti si lipsiti de ganduri urate.

Ar trebui sa fim asa in fiecare zi a vietii noastre, dar nu ne iese intotdeauna.

Haideti sa facem un exercitiu si sa incercam sa fim mai curati si mai buni si sa primim cum se cuvine Invierea Domnului.

De fiecare data cand simtiti ca nu respectati asta, ganditi-va ca sunteti in Saptamana Mare si e pacat sa nu fiti buni.

Azi am asistat la o conversatie telefonica incredibila, o lipsa de educatie iesita din comun din partea unor persoane care ar trebui sa stea extrem de bine la acest capitol. Adela, prietena mea, primeste un telefon al carui numar era ascuns. De multe ori, cand esti plecat, nu se afiseaza numerele care te apeleaza asa ca a raspuns.

- Buna ziua! Ma cheama X, sunt de la agentia Y si trebuie sa va informez in legatura cu un eveniment foarte important pe care-l organizez. Si trebuie sa ma ascultati cu mare atentie 2 minute.

- Imi pare rau, dar nu pot. Nu am timp. Nu sunt in tara, spune prietena mea.

- Si ce importanta are?! Ca eu v-am apelat, se aude o voce nervoasa din telefon.

- Nu intelegeti ca nu am timp, domnisoara?!

- Nu inteleg unde e problema. Eu v-am sunat…

…Si conversatia s-a incheiat pentru ca devenea suprarealista.