Andreea la Awesomeness fest

De vineri, cand am plecat in Croatia, la Awesomeness Fest, am sentimentul ca duc o alta viata! Tot ce am trait acolo mi-a schimbat total perspectiva asupra prezentului si, mai ales, asupra viitorului.

Awesomeness Fest este un festival destinat celor care pun dezvoltarea personala pe primul plan si isi doresc sa devina cea mai buna varianta a lor! Principalul pilon de invatare este puterea exemplului si astfel festivalul devine locul de intalnire a mii de oameni care si-au depasit limitele proprii, dar si pe cele ale societatilor in care traiesc.

Awesomeness fest

Ceea ce e incredibil insa, dincolo de experientele personale ale acestor oameni, sunt disponibilitatea lor de a impartasi cu ceilalti modul prin care au reusit sa-si indeplineasca visele, generozitatea de a dezvalui solutiile prin care au depasit problemele si sinceritatea cu care isi deschid sufletul. Probabil o sa va sune a vorbe mari, dar toti participantii la Awesomeness Fest isi doresc tranforme intreaga lume intr-una mai buna!

Cand vezi sute de oameni care au reusit, e imposibil sa nu imprumuti din puterea lor

Imaginati-va o femeie care conduce una dintre cele mai mari platforme motivationale de personal si business branding din Statele Unite ale Americii, care a furnizat servicii pentru peste 30 de milioane de oameni! 30 de milioane!
E exponenta perfecta a “Visului American”: a exersat puterea motivatiei persoanale pe ea insasi, cand era o mama singura care trebuia sa se descurce cu educatia si cresterea copilului ei, si a ajuns sa ajute 30 de milioane de oameni, tirajele cartilor ei se epuizeaza in cateva zile de la lansare si conduce o companie care produce milioane de dolari.

Probabil va inchiupuiti ca e imposibil nu numai ca aceasta femeie sa va povesteasca cum a reusit aceasta performanta, ci chiar sa o intalniti in carne si oase. Ei bine, nu!
Eu am intalnit-o pe Lisa Nichols – pentru ca despre ea e vorba la Awesomeness Fest – si nu ma pripesc cand spun ca e un om care mi-a devenit cu adevarat apropiat! Pentru ca asta face Awesomeness Fest: strange in acelasi loc oameni extraordinari, care au reusit nu numai sa-si schimbe viata in bine, ci sa influenteze pozitiv mii si mii de alti oameni din jur si sa arate ca tot ce conteaza este dorinta de schimbare!

Andreea Raicu si Lisa Nichols

Recompensa pentru sinceritate

Sunt coplesita cand ma gandesc ca am avut ocazia sa tin un discurs la Awesomeness Fest. Cum v-am povestit, eu voiam initial sa merg la acest eveniment in calitate de simplu participant, dar organizatorii, dupa ce au facut o cercetare a biografiei, m-au invitat sa tin un speech!
Modul in care m-am simtit pe scena, faptul ca cei prezenti – sute de oameni – nu au judecat in niciun fel experientele mele – intitulat “De la falsa perfectiune la libertatea ideala”, discursul meu a fost unul total sincer, in care am povestit cat de greu mi-a fost sa port mastile impuse de “rigorile” celebritatii autohtone si cat de eliberata am fost cand mi-am luat inima in dinti si am reuntat la ele! – si m-au inconjurat cu caldura, felicitarile si aprecierile lor e fantastic!

Andreea Raicu pe scena Awesomeness Fest

Seara, dupa ce tinusem discursul, o fata a venit la mine si mi-a multumit pentru ca am facut-o sa danseze la petrecerea care se tinea! Mi-a spus ca inainte ii era foarte jena sa danseze pentru ca mereu se gandea ca nu stie sa danseze bine, iar cei din jur o vor judeca! A incurajat-o atat de tare povestea mea si faptul ca si eu am trecut prin zeci de momente cand am fost paralizata de teama de a nu fi judecata de cei de langa mine si am reusit apoi sa le depasesc, incat efectiv a inceput sa danseze. M-a emotionat pana la lacrimi fericirea care se citea pe chipul ei!

 Bucuria celor liberi

Au fost niste zile incredibile!!! Speak-eri din toata lumea, din cele mai diverse domenii, de la IT la psihologie, marseaza impreuna pentru acelasi scop: putem sa schimbam lumea!
Putem sa traim o viata mai buna, sa fim mai sanatosi, mai fericiti, mai curajosi, mai impliniti, putem sa ne indeplinim cele mai fanteziste vise, putem sa facem orice cu viata noastra, trebuie doar sa credem in noi.

Andreea si participantii la Awesomeness Fest

Energia acestui festival e coplesitoare! Oamenii sunt veseli, relaxati, sunt respectuosi, deschisi, nu te judeca, sunt eliberati de sabloane, sunt de o solidaritate fantastica si nu manifesta niciun fel de trufie. Nu conteaza ca sunt liderii unora dintre cele mai mari companii din lume, nu conteaza ca au luat masa cu Oprah sau ca afacerile lor fac mai mult decat PIB-ul unor tari in curs de dezvoltare.

Faptul ca au putere e pentru ei ceva banal pentru ca nu pun accent pe bani! Incurajaza munca, spun mereu “Trebuie sa fim productivi! Trebuie sa ne punem mereu mintea la treaba! Nu trebuie sa asteptam nimic de la nimeni, ci singuri trebuie sa ne construim oportunitati de success!”, dar scopul lor nu e acumularea financiara, ci dezvoltarea personala!

Fii fericit si vei aduce fericire

Am inteles inca o data cat de important e sa muncesti pentru tine! Sa te plasezi pe tine in centrul deciziilor si actiunilor pe care le intreprinzi asa incat, odata ce tu esti bine, vei putea fi capabil sa ii ajuti si pe cei din jurul tau.

Awesomeness fest 2

De asemenea, imi dau seama ca toti oamenii pe care i-am intalnit la Awesomeness Fest gandesc la nivel global! Promoveaza politici de sustinere internationala, vorbesc de business-uri cu acoperire mondiala, ofera solutii si modele de afaceri sau de dezvoltare personala valabile oriunde pe glob.
In plus, ceea ce e foarte, foarte important este ca toti isi traiesc viata la maxim! Se bucura de fiecare clipa, nu sunt niste oameni incrancenati, care abia mai respira de sub mormanul de frustrari pe care le-au acumulat de-a lungul vremii!

Awesomeness Fest party
Sunt oameni liberi, care ziua urcau pe scena si povesteau cum au depasit obstacole din cariera sau viata privata si seara dansau, radeau, se distrau cu adevarat!
Intr-una dintre seri am avut o petrecere tematica. Pentru ca la Dubrovnic s-au filmat scene din celebrul serial “Game of Thrones”, organizatorii au dat o petrecere in care fiecare dintre noi a fost unul dintre personaje! Toata lumea a fost atat de degajata si s-a simtit atat de bine, toti au dansat, au ras… au fost minunat!

Awesomeness fest si Andreea Raicu
Incercati sa ajungeti macar o data in viata la acest festival! Este o experienta care va va schimba viata! Va garantez! Nu obisnuiesc sa fac niste recomandari atat de punctuale, dar in ceea ce priveste aceasta experienta nu am niciun dubiu!
E o oportunitate incredibila ca am participat la Awesomeness Fest si ca am avut ocazia nu numai sa tin un speech, ci si sa le ascult pe celelalte. Daca vreti sa fiti fericiti, nu mai asteptati, nu mai stati pe ganduri, nu va mai indoiti de voi insiva! Luptati pentru ceea ce va doriti si e imposibil sa esuati.