“Puterea într-o relaţie e de partea celui căruia îi pasă cel mai puţin.

…dar fericirea nu sta in putere…”

Am auzit-o de curand si mi-a ramas in minte.

Cand ati plans ultima oara de fericire? Si de ce?

In weekend am vrut sa ma rup de telefon, internet, televizor…sa ma relaxez si ma bucur de lucrurile simple din jurul meu, dar mi-a fost imposibil. Am stat cu ochii atintiti in televizor si am privit tragedia din Japonia. Sunt sigura ca si voi ati facut la fel. Orice cuvant e de prisos. Doar sa ne rugam.
Nu te poti lupta cu natura. E mai puternica decat orice. Pana si pei ei.

De fiecare data cand auzim de astfel de tragedii, realizam cat este de important sa ne bucuram de fiecare clipa pe care o avem. Sa nu mai asteptam pana avem niste niste reusite profesionale senzationale sau un cont frumusel in banca. Stiu ca am mai vorbit de asta de atatea ori, dar asta e realitatea. Daca maine nu mai exista?

Astazi am iesit afara si am simtit primavara si deja am avut o zi mai buna.

Oameni tristi, abatuti, incruntati.. asta am vazut in ultima vreme. Si eu am fost asa…

Astazi am auzit ca fetita de 14 ani a unor prieteni este bolnava de leucemie. Fara sperante…ieri sotul unei cunostiinte a plecat dintre noi dupa o suferinta groaznica cauzata de cancer. Avea 30 de ani.

Nu sunt singurele povesti triste pe care le-am auzit, dar nu vreau sa va intristez si pe voi. De aceea nu am fost aici zilele astea…

A fost o zi trista…

Planuri. Toata lumea face planuri. Peste o luna, un an, 5 ani…Cat sa munceasca pentru a-si atinge scopurile. Nimeni nu mai traieste, nimeni nu se mai bucura de lucrurile pe care le are, de familie, de prieteni, de sanatate, de iubire, de tot ce e frumos in jur. O sa fie timp mai tarziu sa le admiram, spun multi. Sau nu.

De curand, a plecat cineva drag. Cineva care a lasat in urma durere, suferinta si multe planuri…planuri pe care nu le-a dus la indeplinire pentru ca nu avea timp…intr-o zi stia ca le va face pe toate… Dar ziua aceea nu o sa mai vina niciodata pentru el…

…nimic nu anunta aceasta plecare….

E trist…dar in astfel de momente realizam cat de fragila este viata, cat de repede se termina totul. Nu mai ai timp sa faci nimic din ce ai fi vrut…

De ce in timpul vietii nu ne bucuram de ce aveam? De ce nu traim cu adevarat fiecare clipa? De ce atatea planuri? De ce nu le spunem oamenilor dragi lucruri frumoase atunci cand simtim? De ce trebuie sa asteptam ani buni sa se intample niste lucruri senzationale ca sa ne bucuram.

Poate e greu de facut, dar e important sa ne bucuram de prezent si de fiecare clipa pe care o primim.

Mergeam pe Calea Victorie. Era ora 5 dupa amiaza. Ploua, iar traficul era cumplit. Siruri de masini asteptau sa intre pe bulevardul pricipal din stradulele laterale. Am dat voie unei masini sa intre in randul in care eram si eu. Si celei de-a doua masini. Chiar si celei de-a treia desi traficul se mai fluidizase. Cea de-a patra masina desi nu avea prioritea fara sa se asigure a intrat ca un bolid parca singur pe strada. Nu e prima ora cand vad o astfel de situatie. Oameni grabiti si lipsiti de respect in trafic vezi foarte des in ziua de azi. Ceea ce m-a socat era figura schimonosita de la tipetele pe care le arunca femeia de la volan. Injura si gesticula intr-o maniera imposibil de imaginat in orice situatie. Am ignorat-o si am mers mai departe, dar mi-a ramas in minte imaginea acelei femei complete isterice…
la ce a ajutat-o un astfel de comportament? Sa aiba prioritate? Da, dar ar fi avut cu siguanta si daca ar fi zambit si ar fi cerut permisunea de a trece…cata rautate….cat consum de energie…la ce bun?