frica ganduri andreea raicu

Ai incercat vreodata sa te opresti din ceea ce faci si sa stai pur si simplu? Fara sa faci nimic. Fara sa butonezi telefonul, fara sa-ti suni cea mai buna prietena, fara sa fumezi o tigara si sa bei din cafea, fara sa iti fie frica sa stai doar tu cu gandurile tale…

Nu prea suntem obisnuiti cu acest concept de stat pur si simplu cu noi si cu gandurile noastre. Tot timpul cand avem putin liber suntem tentati sa-l umplem cu ceva. Fiindca ce se intampla cand stai pur si simplu si nu faci nimic? Cand iti rezervezi un moment din toata agitatia zilnica doar pentru tine? Incep sa-ti apara un million de ganduri care te fac sa te simti inconfortabil. Iar atunci cand faci ceva, blochezi toate aceste ganduri si nici nu ajungi sa intri in contact cu ele.

Ne e frica sa stam cu gandurile noastre fiindca, inevitabil, asta aduce intr-o prima faza durere

Multora le e teama sa ramana singuri cu gandurile lor tocmai pentru ca atunci ies la suprafata toti demonii: atunci iti dai seama ca ai vrea sa faci altceva cu viata ta, dar n-ai curaj, ca ai uitat care sunt visele tale, ca nu stii spre ce te indrepti, ca nu stii sa-l mai iubesti pe cel de langa tine, ca esti profund nefericit. Si atunci ce faci? Eviti sa stai singur si sa iti asculti toate gandurile astea care vin si pleaca cu o viteza incredibila. Fiindca daca ai avea curaj sa faci asta, ai suferi. Si cine vrea sa sufere?

Adevarul este ca ne este foarte frica sa simtim. Iar in momentele in care stam si nu facem nimic, ies la suprafata toate sentimentele si toate emotiile pe care obisnuim sa le reprimam. Este vorba de toate acele sentimente si emotii, pe care am invatat sa le reprimam, fiindca ni s-a zis, inca de mici, ca este rusinos sa fii trist, este rusinos sa fii furios, melancolic sau poate chiar prea vesel. Am invatat sa ascundem bine-bine aceste sentimente undeva in adancul sufletului nostru fiindca este rusinos sa le exteriorizam. Asa am fost crescuti…

Dupa foarte multi ani in care reprimam tot felul de sentimente si stari, atunci cand ne oprim, chiar si pentru un moment din alergatura zilnica, ele refuleaza si ies la suprafata. De-asta devine dureros sa stai tu cu tine si sa simti toata aceasta tristete care s-a acumulat in interiorul tau. Iar de multe ori pentru ca nu vrem sa traim tristetea si pentru ca ne simtim mizerabili, ajungem sa ne varsam tot amarul pe oamenii din jurul nostru. Si atunci suntem si mai mahniti si ni se pare ca nu vom gasi niciodata luminita de la capatul tunelului…

Cand nu faci nimic, nu esti vazut cu ochi buni

Iar daca ai curajul sa stai doar tu cu gandurile tale si sa meditezi, poti sa catalogat ca fiind un ciudat. Chiar si la birou, daca iti iei zece minute si te duci si te asezi pe o banca, unde sa stai doar tu cu tine, oamenii se vor uita bizar la tine. Se vor intreba ce ai patit – chiar daca tu n-ai patit nimic si vrei doar sa te debarasezi de toata agitatia din jur si sa-ti limpezesti mintea. Si asta fiindca oamenii nu sunt obisnuiti sa stea pur si simplu.

Mai mult, in acceptiunea multora daca nu faci nimic si stai degeaba, esti considerat incapabil, trebuie sa faci incontinuu ceva, sa te faci mereu util … numai lenesii si puturosii stau. Foarte multi oameni nu inteleg cum poti sa stai pur si simplu si sa nu faci nimic. “Dar ce esti prost?”, ar spune ei. Ar trebui sa faci mereu ceva, oamenii inteligenti fac mereu ceva. Nu te ajuta la nimic sa stai, asta inseamna sa pierzi vremea, un timp pretios in care ai putea sa faci multe alte lucruri, cele mai multe dintre ele, bineinteles, pentru ceilalti.

Prin meditatie am invatat sa-mi accept gandurile

Chiar si mie dupa atatia ani de meditatie, uneori imi este greu sa stau singura cu mine. Mi-e greu sa lupt cu gandurile mele, pentru ca dupa primele ganduri apar, de obicei, altele si altele. Gandurile care te coplesesc in acele momente sunt gandurile stranse in fiecare zi, ganduri despre lucrurile pe care le faci sau lucrurile pe care nu le faci, ganduri despre ce ai spus sau despre ce n-ai spus, ganduri despre ce nu ar trebui sa faci sau despre ce ar trebui sa faci, ganduri despre ce ti-ar placea sa faci sau nu, despre oameni si despre absolut toate lucrurile cu care intri in contact intr-o singura zi.

Asa e mintea noastra – “umbla” de colo-colo cu o viteza incredibila. Am simtit asta pe pielea mea, in timpul cursurilor de meditatie la care am participat. La inceput, trebuie sa recunosc ca toate gandurile astea, ma exasperau. Mi se parea ca nu o sa reusesc niciodata sa le potolesc. Ca nu o sa reusesc niciodata sa meditez si sa imi golesc mintea de tot si de toate. Dar timpul a trecut si in ciuda nesigurantei mele, am reusit sa invat sa ma imprietenesc cu gandurile mele. Am reusit sa nu le mai dau atata atentie si atunci ele “pleca” singure. Iar cand nu se dau batute atat de usor, am inteles ca trebuie sa le accept. Sunt gandurile mele si sunt parte din mine. Nu ma mai judec gandindu-ma ca nu sunt in stare sa le alung. Iar asta inseamna, de fapt, sa stai si sa meditezi.

In ultimii ani, de cand am inceput sa meditez, am invatat ca este foarte important sa las emotiile din interiorul meu sa iasa la suprafata, sa le consum, sa le simt, sa le traiesc. Acesta este singurul mod prin care putem sa ne eliberam si sa ne traim viata fara bagaje, fara aceste valize pline de emotii care ne influenteaza comportamentul si chiar si deciziile pe care le luam in viata.

Eu stiu cat de greu este sa stai tu cu tine si cu ceea ce simti… Dar acum incerc sa nu mai fug de gandurile mele, sa nu-mi mai fie frica de ele, sa le accept ca fiind o parte din mine si sa incerc sa le exteriorizez cat mai mult. Pana acum imi reuseste. Nu tot timpul, fiindca am si eu zile si zile, insa, am invatat tot mai mult sa fac pace cu gandurile mele. Si asta ma face sa fiu mai fericita.

Voi ati incercat vreodata sa faceti acest exercitiu? Sa stati doar voi cu voi insiva si sa vedeti ce se intampla?