Intotdeauna m-am intrebat ce ii face pe oameni sa se comporte lipsiti de respect, cu duritate si uneori cu dorinta ascunsa de a face lucruri cu rautate. De ce oamenii sunt rai?

Am crescut-o intr-o familie in care mi s-a spus sa nu fac rau niciunei plante, sa nu o rup ca o sa o doara, sa nu omor gandacii (chiar daca si azi inca mi-e frica de ei) sa nu vorbesc urat chiar daca ceilalti o fac, sa fiu respectuasa indiferent de felul in care oamenii se comporta, sa fiu atenta si sa ma gandesc intotdeauna inainte sa actionez (mai ales atunci cand sunt suparata sau nervoasa) cum mi-ar placea mie sa mi se raspunda. Am invatat ce este compasiunea si aici simt sa fac o precizare pentru ca multi confunda acest termen cu mila ceea ce este total gresit. Mila te face sa te dai un pas in spate si sa te uiti compatimindu-l pe cel cu probleme insa compasiune te conecteza la el si te face sa devii empatic si sa iti doresti sa il ajuti pe cel care e intr-o situatie mai putin fericita.

Inca din copilarie, cand mi se parea de neconceput, m-am intrebat de ce oamenii sunt rai?

Sunt convinsa ca nu sunt singura care si-a pus aceasta intrebare. Nu e usor sa ramai neatins de felul in care se poarta oamenii, mai ales cand nu intelegi de ce, indiferent, ca este vorba de o situatie in care un om care loveste un caine pe stada sau cineva tradeaza fara nici cea mai mica urma de regret. Poate fi de neconceput, de neacceptat si de neiertat.

Multi ani m-am framantat cu asta, mi-a chinuit zile si nopti, m-a bantuit in fiecare moment si mi-a furat linistea. Pana la un moment dat.

Acel moment dat, bineinteles ca a coincis cu schimbarea care s-a produs in felul in care m-am raportat la mine, la oameni si la modul in care am inceput sa gandesc.

Acela a fost mometul in care am inteles „de ce oamenii sunt rai” si de ce se comporta asa.

Oamenii nu sunt rai, sunt oameni care au fost crescuti fara dragoste si atentie, s-au simtit mereu mici si neimportanti, nu au fost niciodata bagati in seama si mereu au trebuit sa isi faca loc in viata dand la o parte oamenii sau calcandu-i in picioare. Era modul lor de supravietuire, singurul fel in care puteau sa se simta ca exista si ca inseamna ceva. Acest lucru ii face sa se simta puternici dar, din pacate, este doar o putere falsa pentru ca, de fapt, au ajuns sa fie acolo doar pentru ca au ranit sau atacat pe cineva si nicidecum prin propriile forte. Inauntrul lor e doar frica si nesiguranta. Puteti sa recunoasteti aceste lucruri si prin faptul ca ei sunt extrem de singuri, nu au prieteni pentru ca nu au capacitatea sa creeze conexiuni adevarate ci doar relatii de conjunctura sau relatii de iubire cu oameni care au acelasi trecut ca ei si functioneaza la fel.

Oamenii care au fost crescuti cu dragoste si carora li s a acordat atentie in copilarie, cei care s-au simtiti doriti si protejati au un alt mod de a actiona. Nu au nevoie sa puna pe nimeni jos ca sa se simta ei puternci pentru ca sunt bine cu ei si pentru ca au inteles ca nu e o competitie in care trebuie sa ii dai pe ceilalti la o parte ca sa poti sa existi. Oamenii cu adevarat puternici sunt inconjurati de prieteni pentru ca le pasa de ei si vor sa traiasca in armonie si nu vor sa demonstreze nimic sau sa iasa in evidenta.

Acela a fost momentul in care am inteles exact cum stau lucrurile si asta m-a facut sa ma uit cu compasiune la acei oameni, pentru ca am realizat cata nefericire si goliciune e in sufletul lor si cat trebuie sa se chinuie sa faca atatea lucruri ca sa simta ca exista si ca sunt importanti macar si pentru un mintut atunci cand se simt gloriosi in urma a ceea ce au facut sa ii puna pe ceilati jos.

Imi veti spune: dar Andreea, prietenul sau prietena mea a crescut cu multa iubire in casa alaturi de parinti si totusi este capabil sa faca rau. Iar eu vin si ca spun ca daca veti discuta cu acei oameni, veti afla niste argumente impecabile pentru ceea ce aleg sa faca. Ei cred cu tarie in nobletea faptelor lor, asa cum noi credem in ale noastre.

Vedeti voi…se intampla un fenomen interesant cu noi oamenii: orice alege sa faca omul, are un motiv. Tot ce trebuie facem este sa ne punem doua intrebari: raneste pe cineva alegerea mea? Ce vreau, de fapt, sa obtin si cum ajuta asta in mod real?

In fine…cred ca astazi, in Vinerea Mare, ne putem permite sa reflectam mai mult ca oricand asupra noastra cat si asupra celor din jurul nostru, cu ingaduinta, iubire, toleranta dar si claritate.

Foto: Alex Galmeanu