Nu citesc ziarele, nu deschid televizorul si rar ma uit pe site-urile de stiri. Stiu, poate suna ciudat, mai ales ca 2o de ani am muncit intr-un mediu in care informatia era primul lucru cu care intrai in contact.

Se pare ca nici prietenii de pe Facebook si newsletterele pe care le primesc nu ma anunta barfe sau stiri care ar putea sa imi innegureze viata.

E si un minus aici, dar pe de alta parte interesul meu legat de vietile altora este atat. atat de mic incat nu doresc sa ma incarc cu ele.

Azi, intamplator, am deschis un link care m-a dus catre altul care m-a dus si mai departe si asa am aflat, pe langa faptul ca a nascut Bianca Dragusanu, despre care nici nu stiam ca era insarcinata, ca unul dintre oamenii dragi, cu care am crescut si pe care i-am admirat si cu care, ulterior, am avut ocazia sa colaborez, a plecat dintre noi.

Vestea plecarii lui Ioan Gyuri Pascu m-a luat pe neasteptate. Chiar pot spune ca m-a lovit in molele capului. 55 de ani si viata lui s-a treminat intr-o secunda din cauza unui atac de cord.

Mi-am adus aminte ce om plin de viata era. Ce energie minunata avea! Era mereu pe glume… un om cu un bun simt desavarsit.

Din nou, am tarit unul dintre momentele acelea menite sa ne aminteasca ca viata se poate termina ACUM. In acest moment. E moartea lui un semnal de alarma care ne trezeste la realitate si ne reaminteste de felul in care ar trebui sa ne traim viata.

Mereu ne facem griji pentru ce se va intampla peste doi ani sau ne pierdem vremea rememorand trecutul. Toate lucrurile astea ne impedica sa ne traim viata de acum, viata din acest moment. Singura prezenta.

Va invit sa va ganditi la asta si la ce v-ar face fericiti, la ce ati face azi daca ati sti ca maine e ultima zi din viata noastra. Poate ca asa am avea cu totii curajul sa traim exact asa cum ne dorim, fara sa ne mai gadim cum suntem perceputi si daca ceea ce facem e bine sau nu.

Drum bun, Gyuri. Sa-ti fie bine acolo!