Toate ne dorim sa aratam extraordinar de bine, sa ascundem trecerea timpului, orele tarzii petrecute la birou sau noptile nedormite. E greu de acceptat ca la 50 de ani nu mai putem sa aratam ca la 20 in mod firesc si uitam cat de importanta este frumusetea naturala.

Ne dorim ca atunci cand ne uitam in oglinda sa vedem un chip relaxat frumos, destins si lipsit de griji. Unele dintre noi isi doresc mai mult de atat, asta poate si din presiunea perfectiunii pe care o tot vedem in reviste si la televizor, despre care am tot vorbit si din cauza unei neacceptari a realitatii in care timpul se scurge, iar anii trec peste noi.

Zilele trecute ma uitam la televizor inainte sa intru in direct la o emisiune si am ramas extrem de surprinsa dupa ce unul dintre realizatorii acelei emisiuni m-a intrebat daca i se pare lui sau cele care apareau la televizor erau extrem de schimbate.

Inteleg perfect dorinta femeilor de a apela la diverse metode pentru a arata bine, dar ma doare efortul lor de a incerca diverse terapii invazive in urma carora obtin exact contrariul. Am vazut imagini cu femei care in urma cu cativa ani nu puteam sa-mi iau ochii de la ele de frumoase ce erau, iar de data asta m-a cuprins un sentiment de compasiune pentru felul in care arata in urma interventiilor invazive de infrumusetare facute in mod excesiv.

Vad tot mai des femei care si-au transformat frumusetea naturala intr-o figura lipsita de orice fel de expresie, cu pometi ridicati nefiresc de mult, buze umflate si figuri care par ca de ceara. Pentru mine aceasta este departe de a fi o metoda de infrumusetare. De multe ori m-am intrebat cum se simt ele si ce parere au cand se privesc in oglinda.

Am spus-o si o voi face mereu, eu nu sunt impotriva interventiilor in urma carora iti poti corecta mici “imperfectiuni” si a metodelor care te pot face sa pacalesti timpul. Nu judec oamenii care o fac pentru ca poate si eu am s-o fac la un moment dat, dar cred cu tarie intr-un lucru extrem de important in toate aspectele vietii noastre, echilibrul.

Frumusetea naturala exista

Echilibrul ne ajuta sa aratam bine. Un stil de viata echilibrat te face sa te simti bine cu tine, iar asta are o influenta extrem de mare asupra felului in care arati. Cele opt ore de somn pe noapte, cei 2.5 l de apa necesari in fiecare zi, o alimentatie sanatoasa, orele de sport si meditatia zilnica te ajuta sa castigi cel putin cinci ani din viata. Somnul, apa si meditatia au un efect extraordinar asupra tenului si te ajuta sa ai o piele extrem de frumoasa. Pentru mine sunt sfinte si am grija sa nu-mi lipseasca niciodata. Iar atunci cand esti echilibrata te privesti altfel si capeti o capacitate mult mai mare de acceptare a ceea ce esti.

Si eu imi doresc sa arat bine si sa am o piele tanara si frumoasa, dar marturisesc ca nu petrec foarte mult timp in saloanele de infrumusetare.  Tratamente cosmetice fac doar atunci cand simt nevoia de un masaj facial care imi tonifiaza musculatura fetei, dar destul de rar, iar proceduri sofisticate ocazional. Exista insa o singura procedura pe care o fac cu regularitate si nu lipseste niciodata din lista mea. Este un tratament pe care il ador pentru ca ma ajuta sa am o piele extrem de frumoasa, luminoasa si hidratata fara durere:-). Spun asta pentru ca una dintre prietenele mele bune imi spune mereu ca dupa 30 nu mai poti sa faci proceduri de infrumusetare care sa nu doara:-) ei bine eu am gasit-o!

Este vorba de procedura Intraceuticals, un tratament de rejuvenare si hidratare intensa bazat pe oxigen hiperbaric, singura metoda non-invaziva de a introduce acid hialuronic in piele. Are practic efectul unui botox, dar nu este.

Daca vreti sa incercati vi-o recomand din toata inima. Eu merg la clinica Elos Skin&Laser Center un loc minunat in care, daca sunteti curioase, puteti incerca tot felul de proceduri non-invazive.

Astept sa-mi spuneti parerile voastre.