Atunci cand imi invit prietenii in vizita sa ne uitam la un film sau pur si simplu sa povestim despre vacante, proiecte si cate si mai cate ii servesc in general cu un platou de legume, fructe sau nuci. Multi dintre ei insa imi spun ca ar prefera la film un alt tip de gustare cum ar fi popcorn, nachos sau chipsuri, notiuni mai putin familiare pentru mine. 🙂 Si pentru ca nu-mi place sa ma dau batuta, incerc de fiecare data sa gasesc o cale de mijloc prin care sa ofer invitatilor ceva pe gustul lor, dar in acelasi timp sanatos. De aceea am inceput sa caut acele gustari care sa fie pe placul tuturor, sanatoase, gustoase si picante. 🙂

Eu am incercat, mi-a iesit, asa ca va propun si voua…

Sa preparam impreuna tofu cu sos de soia

ingrediente tofu cu sos de soia

Ingrediente:

1 bucata de tofu tare Inedit

½ lingurita ulei de masline

2 linguri sos de soia light Inedit

1 ½ lingura sos picant (sriracha)

Andreea Raicu prepara tofu cu sos de soia la cuptor

Mod de preparare:

Inainte de a incepe sa preparati, se preincalzeste cuptorul la 220 grade Celsius. Taiati in cuburi mici bucata de tofu si apoi le amestecati intr-un bol cu uleiul de masline, sosul picant si sosul de soia Inedit. Incercati sa amestecati cu grija pentru a nu sfarama bucatile de tofu.

Dupa aceea aranjati cubuletele pe o hartie de copt asezata intr-o tava pe care o introduceti apoi in cuptor pentru 10 minute.

Cuburile de tofu cu sos de soia se aseaza pe o hartie de copt intr-o tava

Dupa ce au trecut cele 10 minute inlaturati hartia de copt si intoarceti cubuletele de tofu pe partea cealalta. Pentru un plus de savoare puteti adauga deasupra sosul ramas de la marinare dupa care introduceti pentru alte 10-12 minute tava in cuptor. In momentul in care bucatile de tofu cu sos de soia devin usor crocante la exterior, le puteti scoate din cuptor. Si GATA! 🙂 E simplu, nu?

Este extraordinar la acest preparat faptul ca se poate servi atat cald cat si rece, ca si gustare sau garnitura langa alte preparate. Mie imi place foarte mult pentru ca este extrem de simplu de realizat si mai gustos decat va imaginati. Invitatii vostri vor fi impresionati intr-un mod placut.

Mod de servire tofu cu sos de soia la cuptor

Pentru mai multe retete simple si gustoase va puteti abona la canalul meu de youtube. Astept parerile voastre!

Cu drag,

A.