andreea-raicu

Mi-a fost rusine inca de mica. Am crescut auzind acest cuvant de foarte multe ori, ca noi toti de altfel. Parintii ne spuneau ca e rusine sa plangi, sa vorbesti neintrebat, sa te strambi, sa te imbraci cum vrei tu, sa spui ce simti, sa te joci cu hainele, sa te murdaresti, sa ai note mici, sa ridici tonul, sa te dezbraci de fata cu un baiat, sa te uiti insistent la cineva… lista fiind foarte lunga.

Am crescut cu foarte multa rusine si mi-au trebuit ani multi sa inteleg ce inseamna acest sentiment care ne ingradeste, ne limiteaza si nu ne lasa sa traim liberi.

Am intrebat oamenii din jur care sunt lucrurile pe care le auzeau de la parinti ca sunt rusinoase. Nu si-au adus aminte foarte multe, dar atunci cand i-am intrebat care sunt lucrurile de care le e rusine in ziua de astazi unii mi-au raspuns ca lista este foarte lunga, ba chiar ar putea sa scrie o carte. Si eu la randul meu am crescut cu foarte multe sentimente de rusine pe care cu timpul am ajuns sa le constientizez si am muncit foarte mult sa scap de ele.

Unul dintre ele era rusinea de a ma exprima, de a-mi spune parerea despre lucruri, de a spune ce cred. Imi era frica sa nu spun ceva gresit, imi era teama ca ceea ce aveam de zis nu era destul de inteligent sau chiar as fi putut fi considerata o proasta. Chiar daca de cele mai multe ori simteam nevoia sa spun ceva, imi era rusine sa spun ce cred, ce simt, ce vreau. Imi era teama ca nu sunt atat de inteligenta pe cat ar fi trebuit sa fiu. De multe ori, si cand eram intrebata ceva, din frica de a nu spune ceva gresit, ma blocam sau spuneam cu totul si cu totul altceva decat mi-as fi droit sa spun. Incercam sa formulez raspunsurile intr-o forma care mi se parea demna de discutia la care participam. Eram vesnic stresata si obosita de aceasta rusine.  De multe ori, plecam cu regretul ca nu am spus ce simteam sau ca nu am intrebat ce voiam sa stiu sau ca nu am cerut ceea ce aveam nevoie. Ma framanta teribil acest regret, in mod constant.

Am fost crescuta cu perfectiunea fiecarui lucru, deci si ceea ce aveam de spus trebuia sa fie perfect. Dar ce inseamna perfect? Ce inseamna indeajuns de bun, indeajuns de inteligent? In timp, am invatat si am castigat curajul, mi-am dat voie sa spun ce simt, ce vreau si ce cred, am realizat ca nu trebuie sa fiu ca ceilalti, ca nu trebuie sa ma compar cu cei din jur si ca nu trebuie sa-mi fie rusine cu mine si cu cine sunt.

Presiunea rusinii era dublata de faptul ca exista si preconceptia ca fetele frumoase sunt proaste, drept pentru care stiam ca nimeni nu are rabdare sa asculte ce am de zis asa ca mai bine taceam ori incercam sa spun foarte repede ce am de spus si de multe ori din graba chiar iesea ceva fara sens.

Acum ma simt libera sa spun ce vreau, ce simt, ce cred indiferent de ce ar putea sa gandeasca oamenii din jur, de cum ar putea sa ma judece sau sa ma priveasca. Nu imi mai pasa, iar viata a devenit mult mai libera si mult mai frumoasa.

Rusinea apare atunci cand ai sentimentul ca ceva nu e in regula cu tine, ca nu esti ca ceilalti. Din pacate, de cele mai multe ori nu suntem constienti ca traim acest sentiment, din simplul motiv ca “rusinea” a devenit a doua noastra natura.

andreea-raicu

In ultima vreme, pentru ca m-a preocupat foarte mult acest subiect, l-am discutat cu multi oameni din jurul meu si am ajuns la concluzia ca rusinea e un sentiment pe care il traieste foarte multa lume.

Rusinea de a ma dezbraca pentru ca mi-e rusine cu corpul meu.
Rusinea de a ma iubi si de a face lucruri pentru mine pentru ca mi-e frica sa nu creada oamenii ca sunt egoista.
Rusinea de corpul meu, mi se pare ca nu arata destul de bine si mi-e frica sa il arat.
Rusinea de a spune ce-mi doresc pentru a nu deranja.
Rusinea de a spune ce simt din frica de a nu fi respinsa sau a fi judecata sau ironizata.
Rusinea de a-mi exprima parerile pentru a nu risca sa ma fac de ras, sa fac oamenii sa creada ca nu sunt destul de inteligenta.
Rusinea de a plange pentru ca oamenii sa nu creada ca sunt slaba.
Rusinea de a spune “Nu pot!” pentru ca oamenii sa nu creada ca sunt incapabila.
Rusinea de a spune “Nu stiu!” pentru a nu crede oamenii ca sunt proasta.
Rusinea de a aborda in public un barbat care imi place pentru ca mi-e frica sa fiu respinsa sau sa ma catalogheze gresit.
Rusinea de a spune NU din frica de a nu fi considerata aroganta si oamenii sa nu ma mai placa.
Rusinea de a a merge la psiholog pentru ca inseamna ca am o problema.
Rusinea de a-ti arata neputinta, de a fi vulnerabil.

Rusinea de a spune “te iubesc”.

Mi-e rusine ca nu pot face tot ceea ce-mi propun, ceea ce-mi scade stima, dragostea si respectul de sine ceea ce duce la izolare pentru ca nu sunt indeajuns de buna pentru a relationa cu ceilalti.

Lista rusinii este una foarte lunga

Cand am citit prima oara cartea lui Brene Brown, doctor din psihologie, aflata in top zece TED, cu peste 19 milioane de vizualizari per discurs, am rezonat foarte tare…

“Cu cat intelegem mai putin despre rusine si felul in care afecteaza ceea ce simtim, gandim si modul in care ne comportam, cu atat mai multa putere exercita asupra vietilor noastre. Cu toate acestea, daca vom gasi curajul de a vorbi despre ea si dorinta de a asculta, putem schimba modul in care traim, iubim, ne crestem copiii, muncim si constium relatii.”, scrie Brene Brown in introducerea acestei carti. Sunt sintetizate exact motivele pentru care vreau sa cititi aceasta carte: pentru a intelege cat de mult ne mutileaza rusinea! “Aceasta carte ofera informatii, diferite perspective si strategii specifice pentru a intelege notiunea de rusine si pentru a construi o <<aparare  impotriva rusinii>>”, mai spune autoarea. Va confirm aceste cuvinte: da, aceasta carte va poate schimba viata!

Tocmai din aceasta cauza mi-am dorit ca sfaturile ei sa ajunga la toti oamenii care traiesc cu o rusine subconstienta de care nici nu-si mai dau seama. Am hotarat s-o traduc, s-o lansez in Romania si cu aceasta ocazie sa lansez campania: “NU mi-e rusine cu mine!” in care va lansez intrebarea: “Tie de ce iti este rusine?” Ce se intampla daca ai face lucruri de care iti este rusine, v-ati gandit? Pentru ca, odata constientizata aceasta rusine si motivul ei, este posibil sa reusiti s-o depasiti mai usor. Eu, in momentul in care am depasit cele mai multe astfel de moment, am inteles ca am voie sa fiu diferita fata de ceilalti oameni, ca am dreptul sa spun ce-mi doresc, sa-mi asum cine sunt indiferent daca ceea ce fac este conform sau nu cu standardele perfectiunii pe care ni le creaza societatea si familiile in care suntem crescuti. E minunat sa fii liber si sa poti sa traiesti asa cum vrei tu.

Stiti ce spunea Andrew Solomon in cartea Departe de trunchi? “Cat de multi oameni au viata ingradita de acest sentiment: le este rusine de cum arata, le este rusine sa spuna ce-si doresc, le este rusine sa se imbete, le este rusine sa danseze, le este rusine sa se exprime, le este rusine de cum se imbraca, le este rusine sa spuna ce cred sau ce simt, le este rusine sa spuna NU, mi-e rusine sa ma iubesc”.

Voua de ce va e rusine?

Cartea “Am crezut ca e vina mea (dar nu era)” costa 39 de lei si o puteti cumpara de pe shop.andreearaicu.ro

Foto credit: Alexandru Rosieanu.