viata fericita

In ultima vreme, am tot fost intrebata de cat timp meditez, de cat timp am inceput aceasta munca de autocunoastere, de cat timp calatoresc prin lume ca sa invat sa traiesc autentic. De cat timp? Nici eu nu mai stiu. Un an. Doi. Trei. Au trecut trei ani de cand viata mea s-a schimbat la 180 de grade. Au trecut trei ani in care simt ca am trait cat n-am trait in toata viata!

viata fericita

De fiecare data cand raspund trei ani, ezit. Fac socoteala si ma gandesc daca sunt doar trei ani. Ba chiar uneori incep sa numar anii sau ii asociez cu lucruri care mi s-au intamplat sau chiar ma si gandesc daca nu cumva suntem in 2016 si, de fapt, sunt mai multi ani 🙂

Trei ani mi se pare incredibil de putin pentru cat am trait, pentru cat am experimentat, pentru cat am invatat, pentru cat am citit, pentru cat am simtit sau pentru cate am facut!!! Simt ca in cei trei ani, am facut mult mai mult decat in 10 ani sau chiar si in 15 ani! Am trait in acesti trei ani, cat n-am trait toata viata!

Am reusit sa ajung in locuri din mine, unde altadata n-as fi avut curajul nici sa trag cu ochiul!

Simt ca s-a dilatat tipul, a capatat cu totul si cu totul o alta dimensiune in care am invatat sa ma eliberez de presiunea din jur, de agitatia cotidiana, de viteza in care se desfasoara viata. Stiu, e paradoxal! Am facut mai multe fara sa ma grabesc, fara sa ma agit, fara sa mai muncesc atat.

Am renuntat sa fiu multitasking, activitate la care eram campioana, am renuntat sa muncesc noptile sau in weekend-uri, in afara cazurilor exceptionale care au devenit foarte rare. Ma bucur de mine, de timpul cu oamenii dragi, de ce imi place si de ce imi aduce implinire.

Drumul spre fericire

Calatoresc si am timp sa invat cat mai multe, sa investesc in mine, sa evoluez ca sa pot fi mai buna in ceea ce fac. Am invatat sa-mi fac timp sa ma vad cu oamenii dragi, sa ii ascult pe cei care au nevoie, sa ii inspir pe cei care vor sa schimbe ceva in viata lor asa cum am facut eu cu a mea.

Am iesit din zona de confort si o fac ori de cate ori am ocazia si chiar si atunci  cand nu o am! Am fugit toata viata de asta din cauza fricii de esec sau din cauza ca m-as face de ras. Mi-am ingradit libertatea si am fost prizoniera propriilor mele temeri. Cand le-am infruntat, mi-am castigat libertatea de a fi eu si de a face ce imi doresc fara sa ma gandesc la ce ar putea spune oamenii din jur.

Am trait intens in toata perioada asta! Am reusit sa ajung in locuri din mine, unde altadata n-as fi avut curajul nici sa trag cu ochiul! Iar acum, acum o fac cu dragoste si cu bucurie. Si la fel si traiesc. Cu dragoste si bucurie, pe care vreau sa o impart cu cei din jur.

“Eu vreau sa traiesc, nu sa supravietuiesc”

Cineva mi-a spuns ieri la cursul meu de Mindfulness: “Eu vreau sa traiesc, nu sa supravietuiesc!”. M-a bucurat enorm concluzia la care a ajuns si in acelasi timp m-a impresionat. Am realizat ca in ultimii trei ani, eu am trait cu adevarat fiecare secunda la intensitate maxima: cu dragoste, frica, iubire, furie, bucurie, generozitate, curiozitate, deschidere, rabdare, recunostinta, curaj…

Sunt lucruri care mi-au umplut viata si ma fac sa spun ca daca maine am sa plec de aici sunt fericita ca am trait la intensitatea la care am vrut si am avut viata pe care mi-am dorit-o. Am inteles cat de important este asta dupa ce, de curand, am citit un articol in care bolnavii de pe patul de moarte spuneau ca au un singur regret: cu nu si-au trait viata asa cum am vrut.

Eu sunt fericita ca pot spune ca am invatat sa fac asta si pentru mine este cel mai mare castig, mai ales ca am trait atatia ani in functie de conditionarile societatii si in functie de asteptarile celor din jur.

E incredibil sa ajungi sa fii liber si sa traiesti cu adevarat!

Pentru mine a supravietui nu e o optiune!

Va doresc din suflet sa aveti curajul sa traiti cu adevarat!