Andreea Raicu in India

Ador sa ma uit la fotografii. Mai ales daca sunt si vechi… Imi aduc aminte de atatea momente frumoase, sunt atat de incarcate cu amintiri pe care, din cauza agitatie in care traim, nu ni le mai aducem aminte… ele reinvie doar atunci cand vedem ceva care ne reaminteste de atat de multe momemte surprinse de camera foto.

Cred ca asta este motivul pentru care imi place atat de mult ideea celor de la Facebook care iti amintesc pana si ce ai facut acum sapte ani.

Zilele trecute mi-a aparut pe wall o fotografie postata in urma cu patru ani din India. De obiecei zambesc si o impartasesc cu prietenii, dar de data asta a fost mult mai mult. Mi-a adus aminte de un moment extrem de important din viata mea, de un inceput, de un capitol nou din viata mea: sfarsitul calatoriei din India, cu o zi inainte sa revin acasa dupa o luna petrecuta intr-un centru de meditatie, in care viata mea s-a schimbat enorm.

A starnit in mine atat de multe amintiri, atat de multa dragoste si recunostinta pentru ce mi s-a intamplat acolo si, mai ales, pana acolo. Toate momentele grele din viata, toate dezamagirile si nereusitele, pentru ca atunci asa le catalogam, toate momentele de panica, de tristete si nefericire sau fericire fortata, tot ce m-a dus atat de jos si mi-a creat atata durere incat sa imi doresc sa fac orice ca sa schimb situatia in care eram!

Azi am citit ceva care mi s-a parut foarte interesant.

Nu ajungi aici decat atunci cand durerea suferintei e mai mare decat durerea schimbarii.

Durerea interioara era atat de mare si, din fericire pentru mine, a invins frica mea de a sta cu mine, de a afla ce e cu adevarat inauntru si frica de a iesi din zona de confort, de a sari in gol pentru a scapa de toate fricile, de a ma elibera de toate ideile preconcepute si judecati care ajunsesera sa imi guverneze viata.

Asa cum am spus o de multe ori, acea luna in India a fost cumplit de grea, o luna in care am meditat, am stat cu mine in liniste si izolare, m-am confruntat cu fricile mele; hipnoza si regresiile m-au dus in locuri in care nu m-as fi gandit niciodata ca as fi putut ajunge. Am trait experiente pe care nu m-as fi gandit niciodata ca as putea sa le traiesc. Durerea si suferinta m-au facut sa fiu atat de determinata si sa nu ma opresc pana cand nu inteleg de ce mi se intamplau toate astea.

Si am inteles!

Oricine poate face asta daca isi doreste… E doar nevoie de curaj si determinare si ajugi acolo unde iti doresti, ajugi sa iti recapeti libertatea, sa iti traiesti viata asa cum iti doresti tu in functie de dorintele tale, nu in functie de ce isi doresc societatea si oamenii din jur de la tine.

Viata mea se imparte in doua parti: inainte si dupa India. Pana atunci am trait alb-negru. Dupa experienta de acum patru ani, totul a devenit mult mai colorat si mai viu, iar intensitatea cu care traiesc acum lucrurile nu se compara cu nimic trait pana acum.

Ori de cate ori cine va ma intreaba cand am inceput aceasta calatorie, am senzatia ca sunt cel putin zece ani si asta pentru ca am trait mult mai multe, am avut curajul sa experimentez lucruri la care inainte nici nu m-as fi gandit.

Viata este asa cum iti doresti pentru ca ea este rezultatul alegerilor noastre!