lansarea colectiei de haine Andreea Raicu

Viata este un carusel de emotii si sentimente contradictorii, uneori presarat cu indoieli si temeri, alteori o excursie doar cu bilet dus catre bucurie si implinire. Le-am testat pe fiecare in parte, am invatat din fiecare experienta (ne)placuta si nu mi-a fost teama sa imi ascult inima. Dupa 20 de ani de cariera in televiziune, am pornit cu pasi marunti, uneori stangace, alteori sigura pe mine, intr-o noua provocare. Multi au fost cei care m-au avertizat de riscuri, insa eu am preferat sa cred in mine si sa imi ascult instinctul. Si sa cred in visuri!

E vorba de acea voce din mine care imi spunea ca am si alte lucruri de oferit celor din jur, atat sub forma platformei www.andreearaicu.ro, cat si prin lansarea unor colectii de haine care ma reprezinta. Practic, am decis ca e timpul sa deschid o usa catre sufletul si… garderoba mea: pe site-ul si shop-ul care imi poarta numele, gasiti ceea ce imi place mie, ce ma face sa ma simt bine, ceea ce imi defineste stilul. Sunt piese vestimentare si accesorii care reinterpreteaza tiparele clasice intr-un mod contemporan: functional si atractiv.

lansarea colectiei de haine Andreea Raicu lansarea colectiei de haine Andreea Raicu

Au trecut cinci ani de cand am pornit pe acest drum si rezultatele nu au intarziat sa apara. Intr-un decor elegant, alaturi de mama, de prieteni, de echipa mea si de colaboratori si oameni din presa, aseara am sarbatorit lansarea colectiei de haine Andreea Raicu in unul dintre cele mai indragite magazine din Bucuresti – Victoria 46, care se afla in Baneasa Shopping City. Le multumesc din suflet tuturor celor care au crezut in mine si m-au sprijinit in toti acesti ani frumosi si partenerilor de la evenimentul de aseara: Magazinul Victoria 46, Salvatore Ferragamo Parfums, Purple Flowers, RAWZ, Evian, Martini.

Nu a fost un drum usor, dar am incercat mereu sa ma ghidez dupa ideea ca lucrurile frumoase li se intampla celor care stiu sa astepte, care isi propun mereu sa se reinventeze, care pun pret pe detalii si, in special, care nu fac rabat de la calitate atat in ceea ce priveste produsele, cat si in relatia cu cei din jur. Voi, cele care imi acordati increderea voastra de fiecare data cand purtati piesele si accesoriile care ma reprezinta, ati permis ca povestea mea sa mearga mai departe si, cu ajutorul vostru, celebram zi de zi feminitatea.

Invitatii de aseara, nu putini la numar, mi-au reamintit ca sunt inconjurata de oameni speciali, frumosi, care merita toata recunostinta mea! Amintesc doar o parte din ei: Monica Barladeanu, Dana Sota, Corina Barladeanu, Irina Nitu, Diana Tofan, Raluca Hagiu, Tatiana Ernuteanu, Sorina Fredholm si multi alti prieteni si oameni dragi mie.

Le multumesc si celor care s-au indoit ca voi reusi cu proiectele mele – m-au motivat sa lucrez de doua ori mai mult si sa ma autodepasesc!

Va promit ca aceasta excursie in lumea frumosului este abia la inceput si ca, alaturi de echipa mea, va pregatim multe surprize frumoase in continuare!

Foto: Cristi Duminecioiu