medicii

Nu imi placea sa fiu bolnava. De fapt cred ca nimanui nu ii place sa fie… Sau poate doar cei care au nevoie de atentie din cand in cand.:))

Si pentru ca nu suportam sa fiu bolnava, ignoram complet simptomele pe care le aveam. Mergeam inainte fara sa ma abat de la ce aveam de facut. Nici nu se punea problema sa merg la doctor. In cazul in care devenea mai grav, cel mult acceptam sa iau niste medicamente.

Ma innebunea ideea de a fi neputincioasa sau de a sta izolata in casa si sunt convinsa ca rezonati cu mine. Nici macar gripele nu ma tineau inchisa in casa. Eram de neoprit pana intr-o zi, cand mi-am rupt piciorul si nu am mai avut cum sa o iau la galop pe strazi.

In timp, am acceptat ideea ca uneori se intampla sa ma imbolnavesc si atunci trebuie sa ii dau organismului o pauza. Mi-a luat ceva timp sa ma imprietenesc cu aceasta idee, iar acum chiar convietuim perfect. Asta nu inseamna ca imi place sa fiu bolnava, dar nici nu ma aventurez pe strazi cand sunt -20 de grade Celsius si ma simt rau.

De cateva saptamani, m-am simtit rau. Am luat tot felul de medicamente pentru tuse. Insa in loc sa mi se vindece, parea ca devine din ce in ce mai puternica.

Ieri dimineata, pentru ca nu se mai potolea, iar energia mea era la cote minime, am hotarat sa merg la doctor. Recunosc ca am fost influentata de faptul ca in jurul meu multi oameni au fost diagnosticati cu pneumonie.

Pentru ca am o experienta lunga cu Spitalul De Urgenta Floreasca, am hotarat sa merg acolo sa-mi fac niste investigatii.

Nu vreau sa va vorbesc de diagnosticul meu, ci despre ce am gasit acolo. O sa va povestesc la finalul articolului de ce aleg sa fac astfel lucrurile.

Partea noua a spitalului, unde sunt au prioritate urgentele, era extrem de linistita. Pe jos era curat si uscat, in ciuda celor care se perindau si mai ales a ninsorii care nu se mai oprea. Era foarte calm, o atmosfera cu care nu eram obisnuita in acel spatiu in care mai fusesesm de atatea ori. „Din cauza vremii e atat de liniste azi”, mi-a spus unul dintre medici.

Cadrele medicale au inceput sa imi faca toate procedurile si analizele de care aveam nevoie. Fara oameni nervosi, aroganti sau plictisiti in jur. Probabil ca o sa spuneti ca am primit un tratament special datorita numelui de pe fisa mea medicala. Am intrat cu caciula in cap si fularul pe fata pentru ca nu am vrut sa imprastii micobii peste tot. Eram greu de recunoscut cred ca si pentru mama:)).

Cand asistentul a venit sa imi puna branula, nici nu a apucat sa se uite la mine. La final, i-am multumit, s-a uitat la mine, i-am zambit si atunci fata lui s-a luminat.

Cu medicii am stat de vorba, le-am pus intrebari si i-am ascultat. Si-au facut timp sa imi raspunda. A fost totul extrem de calm si asta mi-a dat o stare de liniste si siguranta. In ultimii ani, in spitale, de cele mai multe ori, aud de la oameni ca nu te astepti sa simti asta. De cele mai multe ori simti frica si nesiguranta!

Cred ca s-a creat o relatie de frica intre pacient si medic, in care niciunul nu se mai simte confortabil. Pacientul roman crede ca doctorul nu o sa aiba timp si rabdare cu el, iar doctorul are senzatia ca pacientul o sa devina agresiv.

In urma cu ceva timp, am auzit un pacient urland la un medic pe holurile spitalului. Doctorul ii adresa niste intrebari pacientului, insa cel bolnav urla ca din gura de sarpe, cu o agresivitate fantastica. Poate era o reactie nervoasa sau din cine stie ce alte motive.

„Eu te platesc, asa ca fa-ma bine! Auzi ce-ti spun? Tu din banii mei traiesti! E datoria ta sa ma faci bine, auzi?!“, striga pacientul.

Ca observator, fara sa fiu acuzata de nimic, m-am simtit agresata. Nu vreau sa ma gandesc ce a simtit acel medic care a trait acesta experienta. Pot sa inteleg ca exista si exceptii, ca poate nu toti medicii au deschiderea si rabdarea pe care ne-o dorim, dar in acelasi timp mai stiu ca un comportament agresiv nu va ajuta la nimic. Stiu ca atunci cand te porti frumos, adica nu uiti sa multumesti si zambesti, lucrurile se schimba. E ceva ce vad in fiecare zi!

Da, chiar si eu, Andreea Raicu, o figura cunoscuta, pana nu zambesc oamenilor, le e frica sa se deschida. In momentul in care am facut-o, lucrurile se schimba. Incercati si o sa vedeti ce se intampla. Aveti curajul si zambiti, oferiti bucurie, deschideti-va si va promit ca nu o sa va para rau.

Am simtit nevoia sa povestesc acest episod, pentru ca mi se pare extrem de nedrept sa aud si sa vad cum se impoasca cu noroi in mod constant in medici.

Veti spune din nou ca eu nu sunt un exemplu, pentru ca oamenii ma stiu si de asta sunt draguti cu mine. Dar am patit sa am momente in care uit sa zambesc si sa fiu draguta si nu mai am parte de aceeasi caldura din partea celorlalti, ci doar de un tratament rece, profesionist.

Am prieteni care au avut parte de experiente placute cu medicii fara sa fie cunoscuti. Am petrecut luni intregi in spital din diferite motive si am vazut bolnavi la care nu venea niciodata nimeni, dar personalul din spital ii trata la fel ca pe cei cu care vorbisem eu.

Vreau sa le multumesc medicilor si personalului medical pentru ceea ce fac si pentru pasiunea cu care isi fac munca in fiecare zi, indiferent de conditiile in care lucreaza!

Citeste si: Imi era rusine sa nu creada lumea ca sunt proasta.