andreea raicu

Am invatat ca in viata exista doua certitudini: schimbarea si moartea. Oricat de mult ne sperie cele doua, nu putem sa le evitam indiferent ce am face. Amandoua ne creeaza o frica cumplita pentru ca pierdem controlul, habar nu avem ce se intampla dupa si tocmai de asta ignoram prezenta lor in viata noastra.

Moartea e privita ca o tragedie, ca o drama care se abate asupra vietii celui care o are in apropiere, cand de fapt e doar parte din viata. Stiu ca e un truism, dar niciodata nu ne gandim asa la acest lucru. Schimbarea este si ea la randul ei evitata la maxim, am face orice sa nu schimbam nimic. Ironic, daca stam sa ne gandim ca de fapt e singurul loc din care vine evolutia.

Dupa ce intelegem la modul teoretic ca ele fac parte din viata, urmeaza etapa in care nu ne imaginam ca ni se poate intampla noua. Poate ca in cazul schimbarii ne mai putem obisnui, insa nu se aplica acelasi lucru cand vine vorba de moarte. In principiu, se intampla necunoscutilor, apropiatilor dar nu noua sau oamenilor foarte dragi noua. Mai este si aspectul in care mintea noastra nu poate sa conceapa ca cineva cu care ne-am intalnit ieri, azi poate sa nu mai fie, mai ales daca acea persoana este si tanara.

Dar adevarul este ca viata se poate termina aici si acum. Chiar in acest moment. In putinele momentele in care ajungem sa constientizam asta facem tot posibilul sa ne bucuram de viata, sa ne restabilim prioritatile si sa le aratam celor din jurul nostru cat de importanti sunt pentru noi.

Nu suntem mereu constienti de asta. Viata agitata in care traim ne muta focusul, ne face sa ne schimbam prioritatile, sa alergam dupa lucruri care par importante. Pentru mine e important sa petrec cat mai mult timp cu oamenii pe care ii iubesc, sa le spun ce simt pentru ei, cat de importanti sunt in viata mea, daca mi-e dor de ei sau pur si simplu ca sunt recunoascatoare ca exista in viata mea.

Nu suntem crescuti sa facem asta, sa ne exprimam atat de usor sentimentele. Plus ca de cele multe ori nu o faceam pentru ca ne gandim ca ne-ar considera prea siroposi sau ca ei stiu deja asta. Poate stiu si o simt, insa oricui ii face placere sa auda cat de mult le pretuim prezenta in viata noastra.

Asa ca am grija sa imi inchei ziua intr-un mod cat mai placut cu cei din jur, sa imi cer scuze daca i-am ranit fara sa vrea.De multe ori ma gandesc cum as vrea sa fie fiecare ultima intalnire cu oamenii din viata mea. Stiu, poate pare ciudat, dar realitatea este ca oricand poate fi ultima intalnire pe care o avem cu cineva.

Parintii sunt primii pe care ii sacrificam pentru ca stim ca ei ne inteleg si chiar o fac, dar inima lor tanjeste dupa timp cu voi, cu noi. Pentru mine asta este o prioritate. Vreau sa ii daruiesc mamei mele timpul meu pentru ca stiu ca este cel mai pretios cadou pe care i-l pot face. Ei nu ne spun cat de mult isi doresc sa fie cu noi, iar noi nu ne gandim la asta. Cand a fost ultima oara cand v-ati sunat partintii sa le spuneti ca ii iubiti? Sau ca va e dor de ei? Sa i-ati strans in brate? Cand ati petrecut ultima oara o zi impreuna cu ei fara telefon sau alte lucruri care sa nu va faca sa fiti prezenti cu adevarat?

Va invit sa faceti o lista cu oamenii importanti pentru voi pe care ati amanat sa ii intalniti, oameni care inseamna ceva pentru voi, fie ca va sunt familie, prieteni sau oameni care au fost langa voi intr-un moment important din viata voastra. Dati-le telefon, sau un mesaj in care sa le spuneti ce simtiti pentru ei. Nu mai amanati. Maine e posibil sa fie prea tarziu.