Imi aduc aminte ca am citit la un moment dat un articol despre acele experiente pe care, daca viata ti le-ar oferi, nu ar trebuie sa le ratezi. Pe langa o calatorie la cascada Niagara sau Petra, Carnavalul de la Rio sau cel de la Venetia, ar fi minunat ca macar o data in viata sa mergi la Festivalul de Film de la Cannes. Nu este o experienta dedicata doar cinefililor, ci una dedicata tuturor celor care vor sa vada cum viata bate filmul.

Nici prin cap nu-mi trecea cum sa ajungi la cel mai mare festival de film din lume, mai ales daca nu faci parte din lumea filmului. Insa, cum existenta este mereu atat de surprinzatoare, daca iti doresti ceva cu adevarat, gaseste cele mai bune variante sa iti indeplineasca dorintele. Asa ca asta poate fi un moment minunat sa va puneti o dorinta la care poate v-a fost frica sa va ganditi pentru ca la prima vedere ar putea parea total nebuneasca.

Eu mi-am dorit sa ajung la Festivalul de la Cannes. In urma cu cativa ani, am bifat si aceasta experienta de pe lista mea de lucruri pe care vreau sa le traiesc. Apoi nu m-am mai gandit la o a doua vizita la Festival. In fiecare an, ori de cate ori vedeam fotografii si imagini de la festival, ma bucuram ca am fost acolo.

Insa, anul acesta, Mastercard mi-a facut o surpriza extrem de placuta lansandu-mi invitatia de a merge din nou la Cannes pentru a trai o experienta de nepretuit.Era o experienta pe care imi doream sa o mai traiesc, asa ca, in ciuda programului extrem de aglomerat, am facut tot posibilul sa onorez invitatia.Festivalul de film de la Cannes, pe langa fapul ca este cel mai relevant din lume, are in jurul lui extrem de multa stralucire.

Cei mai populari actori ai momentului, cele mai spectaculoase tinute, cele mai frumoase machiaje si coafuri, diamante, femei extrem de frumoase si multe petreceri date de cele mai mari branduri internationale. Da, am mai fost o data, stiam cam la ce sa ma astept, daaar… editia din acest an a fost minunata!Din prima si pana in ultima zi totul a fost fantastic! La aeroport am fost asteptati cu acelasi “ritual” de care au parte actorii participanti.

Organizarea pusa la punct de echipa MasterCard a fost impecabila. Ne-au facut sa ne simtit cu adevarat parte dint-o experienta premium. De altfel, odata ajunsi la “cartierul general” – Hotel Barriere de Majestic – am realizat ca suntem in miezul evenimentelor si la propriu, si la figurat! Va marturisesc sincer: Cannesul in timpul Festivalului e cu totul diferit de cel din tot restul anului! In zilele de Festival, totul e sarbatoresc, festiv, efervescent! Oamenii – toti, nu numai vedetele – sunt imbracati de gala, se comporta exact ca niste partasi la un eveniment de seama – femeile sunt dichisite, atente la ele si la cei din jur, barbatii dovedesc atentia la detalii si toti asteapta “intalnirea”. Intalnirea cu o actrita de rang international – ca Julianne Moore sau Susan Sarandon – pe care “esti in pericol” sa o intalnesti la colt de strada sau band o cafea la unul dintre restaurantele de pe Croazeta. Intalnirea cu regizorul preferat sau cu actorul despre care stii ca va deveni faimos in cativa ani!

Chiar daca nu faci parte din industria cinematografiei, esti martorul ei! Asta e ceea ce a facut Mastercard pentru mine: mi-a dat sansa, inca o data, sa urmaresc fenomenul din interior. Pentru ca despre un fenomem vorbim! Petrecerile din fiecare seara, permanentele discutii despre nominalizati, jurati si posibili castigatori, “febra filmului” de care “sufera” toti, Cannesul in sarbatoare – nu contenesc sa ma gandesc cata organizare am vazut – totul, totul a fost pus la punct in cele mai mici detalii asa incat invitatii sa fie nu numai in deplina siguranta, dar sa se si poata bucura de punctele de atractie ale orasului – toate m-au facut sa realizez ca, de la an la an, Festivalul capata si mai multa amploare. Nu mai e vorba doar despre filme!

Daca nu esti la Cannes, nu esti – pare a fi dictonul sub care se organizeaza pana si agendele vedetelor “non-cinematografice”. De la Rihanna la Bella Hadid, nicio figura importanta din showbiz nu-si mai permite sa rateze Festivalul de la Cannes.

M-am simit rasfatata si emotionata, am trait euforia si sperantele participantilor, am gustat din glamourul unei seri de gala autentice! Si, gratie Mastercard, mi-am reamintit de ce sunt filmele atat de importante in viata noastra: pentru ca ne reamintesc ca orice dorinta poate deveni realitate! Fie ea si numai sa o vezi pe Susan Sarandon de aproape. Arata impecabil!