A fost o zi trista. O zi gri si foarte rece, dar nu din cauza vremii. Vestea plecarii doamnei Stela Popescu m-a intristat.

Cum va spuneam, parca am crescut cu ea, facea parte din viata mea, era mereu acolo. Mintea mea nici nu a putut concepe ca nu mai este…si nici macar acum nu simt acest lucru.

Insa vestea plecarii Cristinei Stamate am resimtit-o ca pe o izbitura puternica de un perete. Eram in masina si livram coletele clientelor noastre. Reactiile lor erau absolut incredibile. M-au incarcat cu atat de multa energie. E cea mai frumoasa rasplata, pe langa increderea lor.
Eram in masina si ma uitam pe Instagram si am vazut cum feed-ul meu s-a umplut de imagini cu Cristina. Am simtit o durere care mi-a taiat respiratia. Nu imi venea sa cred. Daca pe doamna Stela Popescu o admiram fara sa fi fost apropiata de dumneaei, pe Cristina o adoram. Am lucram impreuna timp de un an la un proiect difuzat la Prima tv, emisiunea “Ce vor fetele”
Era grozava! Ne facea sa radem atunci cand aveam zile mai triste, ne-a dat energie cand eram obosite dupa o zi lunga de filmare, avea mereu o vorba frumoasa pentru fiecare. M-am apropiat mult de ea pentru ca am simtit-o atat de sincera, autentica si calda. Am invatat enorm de multe de la ea. Adoram sa o ascult, sa stam de vorba.
De cand am aflat aceasta veste extrem de trista mi s-au derulat in minte zeci de imagini cu ea si cu lucrurile pe care le-am invata si trait impreuna.
Iubea ceea ce facea si ii pasa de oamenii. Am simit-o mereu extrem de aproape. Stiam ca ii pot spune orice fara sa ma judece sau critice. Ma accepta si ma iubea intr-un mod extrem de autentic.
Am simtit o legatura foarte putenica cu ea. Dupa ce s-a terminat proiectul, ne-am mai auzit la telefon si ne-am mai vazut intamplator la diverse evenimente sau emisiuni, dar poate nu atat de mult cat mi-as fi dorit.

Imi pare tare rau ca nu am mai vizitat-o. Era un om minunat, un om sincer care avea atat de multe de oferit. Ma gandesc ca uneori suntem atat de prinsi in valoarea vietii incat nu mai apucat sa facem lucrurile care ne bucura cu adevarat, care ne incarca. Le amanam pentru momentul in care vom avea timp. Insa stiu ca timp nu vom avea niciodata pana nu ne vom face.

E dureros pentru ca am realizat ca pleaca niste oameni cu care am creat legaturi puternice, adevarate, profunde, pe care in societatea de azi si graba in care traim nu mai suntem in stare sa le cream. Mi-e dor de ele si de felul in care ma fac aceste legaturi sa ma simt.

Imi va ramane mereu in inima impreuna cu toate amintirile pe care le-am creat impreuna.

“Draga, daca vrei sa se simta invitatii bine in emisiune, fa-ti niste cearcane, da-ti tocurile jos si stai cu genunchii usor indoiti sa nu mai fi atat de inalta, puneti o rochie mai larga sa nu se vada cat de superba esti si nu mai zambi atat ca ti se vad dintii aia perfecti. Daca e nevoie, pune-ti si o basma” mi-aduc aminte ca mi-a spus intr-o emisiune in direct…

“…un om are o anumita cantitate de noroc care se imparte in toate zonele importante din viata…poate la unele e mai mult si al altele nu mai ramane deloc…”mi-a spus intr-o zi cand vorbeam de viata personala. A fost o afirmatie care m-a pus pe ganduri mult timp…

Drum lin, Cristina…sa iti fie bine acolo unei ai plecat si sa imparti si acolo lucrurile minunate pe care ni le-ai oferit noua aici.