Trendul traitului sanatos se simte din ce in ce mai puternic. Unii il adopta pentru ca e la moda, altii pentru ca ii face sa se simta mai bine. Nici macar nu conteaza care e motivul pentru care preocuparea catre aceasta zona a facut sa creasca mult cautarile in Google.

In ziua de azi informatia este extrem de usor de gasit. Oricine poate afla raspunsul la orice fel de intrebare in mai putin de un minut doar cu ajutorul orcarui gadget conectat la internet.

Am observat cu bucurie in cadrul Conferintelor Traieste Frumos pe care le organizez lunar cat de informati sunt participantii, cat de multe lucruri stiu despre traitul sanatos. Si, totusi, vor sa afle in continuare cum sa ajunga acolo unde isi doresc pentru ca nu le iese intotdeauna.

E un paradox. Ai toate uneltele necesare, dar tot nu reusesti sa ajungi acolo unde iti doresti.

Inteleg acest paradox mai bine decat va imaginati pentru ca si eu m-am aflat in aceasta situatie multi ani si inca mi se mai intampla atunci cand sunt extrem de obosita si nu reusesc sa fiu atat de atenta la felul in care fac lucrurile.

Pentru ca sunt un om extrem de determinat si nu pot lasa lucrurile la voia intamplarii am vrut sa inteleg de ce toate incercarile mele si toate informatiile nu ma ajutau pe o perioada foarte lunga. Care erau lucrurile care ma impiedicau sa am un stil de viata echilibrat.

1.Lipsa obiectivului

Stabilirea unui obiectiv este vitala. De ce vrei sa manaci sanatos? Lipsa unui obiectiv clar nu te ajuta pe termen lung. Odata ce ai stabilit de ce vrei sa mananci sanatos incepi sa fii constient de asta. Lista motivelor poate fi foarte lunga: vrei sa slabesti, sa te mentii, sa nu te mai simti balonat sau fara energie. Asta te va ajuta ca ori de cate ori vei vrea sa te napustesti catre ceva care nu ti-ar face bine, sa te opresti.

2. Lipsa disciplinei

Lista lunga de to do-uri, viata agitata si de multe ori haotica ne impiedica sa facem ce ne dorim. Facem o lista de prioritati in care de abia pe ultimele locuri se regasesc lucrurile cu adevarat importante pentru noi: alimentatia, odihna, hidratarea, relaxarea. Toate se intampla printre picaturi si extrem de dezorganizat. Am inteles ca fara resurse nu pot da randament drept pentru care atunci cand imi organizez agenda fiecarei saptamani, primele pe care le stabilesc in agenda sunt activitatile care imi dau energie. In cazul meu sunt sportul, masajul, yoga, somnul, alimentatia sanatoasa si altele lucruri, iar agenda Traieste frumos ma ajuta sa tin o evidenta a activitatilor importante pe care nu trebuie sa uit sa le fac.

3. Obsesia de a nu incalca regulile

Suntem obsedati de perfectiune! Nu avem voie sa gresim! Eu una am crescut cu aceste idei care s-au instaurat foarte bine in mentalitatea mea. Drept pentru care vesnic am fost obsedata sa nu incalc vreo regula. Fara dulciuri, fara masa dupa 7 seara, fara, fara, fara, fara….Viata mea era plina de interdictii alimentare. Dar nu ma tinea mult si treceam in extrema cealalta. In timp am inteles ca tot ce iti refuzi si interzici iti creeaza frustrari, cel putin in cazul meu asa a fost.  Din momentul in care mi-am dat voie “sa incalc regulile” am intrat cumva intr-un echilibru si am scapat ce generalul din capul meu care ma certa ori de cate ori “greseam”. Am invatat ca totul tine de echilibru.

4. Vinovatia

Ma simteam cumplit de vinovata daca mancam desert, daca luam cina dupa 7 seara, daca mi se facea pofta de paste la cina, daca simteam sa mananc inghetata sau cartofi prajiti ca in copilarie. Ma certam in mod constant pentru toate aceste pofte si mai ales daca mi le satisfaceam. Plana un sentiment constant de vinovatie. Cand am inteles ca nu ma ajuta la nimic, lucrurile s-au schimbat considerabil. Am invatat sa accept ca mi-e pofta si ca e ok daca nu ma tin de reguli. Asta nu inseamna ca am inceput sa mananc in mod constant orice imi iesea in cale sau sa cred ca zaharul si faina alba imi fac bine. Nici pe departe, ci doar am facut o alegere constienta intr-un moment clar definit 🙂

5. Pedeapsa/Infometarea

Dupa vinovatie venea imediat pedeapsa pentru ceea ce facusem. 🙂

Doamne, doamne, ce ma mai certam si pedepseam pentru ca am simtit sa mananc o prajitura, o inghetata…era ceva de nedescris care venea la pachet cu niste masuri foarte drastice: trei zile doar sucuri! Sau doar salata! Sau 7 ore la sala! Lista era foarte lunga pentru ca se pare ca eram foarte inventiva la pedepse… Am inteles tarziu cat de mult rau imi faceam cu aceste masuri care nu numai ca nu ajutau la nimic, ba din contra. Imi chinuiam corpul care intra intr-un sistem de autoaparate. Ori de cate ori mancam dupa o lunga perioada de infometare, corpul meu de frica sa nu ramana iar flamand, stoca tot ce ii dadeam asa ca dorinta mea de a slabi se transforma intr-o mare frustrarea din cauza faptului ca in loc sa pierd kilograme, eu le castigam.

Luati-va timp si spatiu pentru voi! Descoperiti ce va aduce bucurie pentru ca asta va da energia sa faceti ceea ce va doriti!

Sa aveti o zi minunata!!

A