carti pentru o toamna nostalgica

Cititul, pentru mine, are doua mari beneficii: este o activitate foarte nutritiva si cea mai buna metoda, cat se poate de naturala, de cultivare a empatiei, prin transpunerea, fara intentie, de multe ori, in pielea celuilalt. Citesc orice imi starneste interesul, curiozitatea si consider ca aceasta placere de salon nu trebuie sa tina cont de moda.

Cititul este o chestiune foarte personala, ce ar trebui sa se muleze doar pe preferintele individuale, cu mentiunea ca autorii clasici si titlurile de referinta trebuie sa fie „on the list”. Asadar, nu recomand niciodata lectura cartilor pe val, pentru ca mi se pare lipsit de personalitate, plictisitor pana la un punct ca toti sa dezbatem acelasi subiect si, mai mult decat atat, o dovada intrinseca a spiritului gregar. In plus, e misto sa surprinzi un interlocutor sau sa fii tu surprins cu un subiect nou, despre care nu se stiau prea multe!

Dar, bineinteles, asta este doar opinia mea care poate fi impartasita sau nu.

M-am gandit sa va propun pentru lista de lecturi a toamnei cateva titluri. Alegerile sunt in ton cu sezonul, asa ca romanele sugerate sunt pline de nostalgie, infuzate cu amintiri from old world aesthetic, unele au ton grav, dramatic, altele ne surprind prin puterea descriptiva…

Sotia din Paris

Este o carte scrisa de Paula McLain, castigatoare a multe premii si care dezvaluie povestea de dragoste dintre Ernest Hemingway si prima lui sotie, prima lui iubire, Hadley Richardson, despre care Ernest marturisea in memoriile sale ca ar fi trebui sa moara inainte de a mai iubi pe altcineva.

Il veti cunoaste pe Ernest in toata complexitatea sa cuprinsa intre incertitudini, obsesia sinuciderii, impulsivitatea nemarginita, instabilitatea emotionala, lejeritatea cu care cadea prada sentimentelor, dar si cinismul care il caracteriza. O veti indragi pe Hadley a carei daruire , altruism, dar si deminitate  fac din ea o femeie remarcabila. Veti fi purtati, insa, si in cercurile intelectuale ale Parisului anilor’20, veti savura atmosfera cafenelelor boeme unde absintul , jazz-ul, scriitorii, artistii si modernele flapper-girls isi dadeau intalnire, dar si preocuparile epocii pentru aventura intelectuala.

Lizica Codreanu – o dansatoare romanca in avangarda pariziana.

Scris de Doina Lemny, romanul o readuce in atentie pe Lizica Codreanu, o romanca celebra, despre care nu se vorbeste, insa, din pacate, pe cat ar trebui. Cel mult discutiile despre Lizica fac trimitere doar la legatura ei de amicitie cu Constantin Brancusi si la coiful nonconformist, pe care acesta il crease pentru un spectacol, or Lizica a insemnat mai mult de atat.

O prezenta importanta pe scena pariziana a anilor ’20-’30, Lizica a fost cea care a introdus conceptul de dans contemporan intr-o perioada in care succesul era castigat de cu totul alt tip de acte artistice. Un spirit curajos, vizionar, pentru care libertatea era combustibilul creatiei.
Lizica este un nume de referinta cand vorbim de avangarda si o pioniera. La Paris, a deschis primul centru de cultura hindusa, dupa metoda Hatha-Yoga, inspirata de anii locuiti in Shangai, un loc ce a devenit celebru datorita clientelei sale: Olivia de Havilland, Peter Ustinov, Ducele si Ducesa de Windsor, Contele si Contesa de Paris, Coco Chanel, Familia Ricci, Printesa de Monaco.

Despre acest centru, Vogue va scrie in august 1938 un articol amplu si sustinut de poze elocvente.

Ferestre din Bucuresti si povestile lor

O carte construita de Catalin D Constantin, in care mai multi autori sunt invitati sa-si aleaga o poza cu una dintre ferestrele fotografiate de Catalin si sa-si imagineze o poveste plecand de la aceasta. Este o carte de savurat, un remember of old world aesthetic. Am citit-o cu creionul in mana, atat de tare m-au fascinat cuvintele alese ale autorilor. Un volum light, insa care starneste o mare emotie, ceea ce pe mine ma face sa spun ca unul dintre scopurile cartii a fost atins. Va ramane memorabila, caci doar emotiile pozitive si nu numai, fac un lucru de retinut. Nu o spun eu, ci studiile de specialitate.

Eu o percep ca pe o carte de citit ziua, dupa-amiaza, in zilele de weekend, atunci cand poti privi pe fereastra proprie. Este un exercitiu de imaginatie bun. Te invita la introspectie si la o calatorie in trecut.

Bucurestiul meu

Tot o culegere de texte ale unor autori romani, insa de data aceasta fara poze, doar texte. Texte despre Bucuresti, asa cum se vede acesta prin ochii fiecarui invitat. Unele povesti romantioase, altele,povesti precise, pline de date istorice. Majoritatea pline de regrete, regretele pentru un trecut pe care il vedeai mai glorios, poate, decat un viitor.
O carte a amintirilor, ce te plimba pe strazile Capitalei si iti arata cea mai frumoasa magnolie, casa cu arhitectura orientala, locul unde candva exista o ghetarie… O fresca cat se poate de vie a unui Bucuresti cochet, bine randuit, cu femei frumoase si barbati pedanti, in care viata parea tihnita.

Imi place acest tip de carte in care sunt adunati mai multi scriitori, pentru ca stilul de scriere al fiecaruia este atat de diferit, incat nu esti plictisit nicio clipa, iar lectura merge rapid.

Daca va era dor de inghetata Polar, sifoanele gri, revistele Topolino, prajiturile Dobos si atmosfera de altadata, este cartea perfecta.

Confesiunile unei dependente de arta – Peggy Guggenheim

Cu totii am auzit de Peggy Guggenheim, “amanta modernismului”, patroana a artelor si protectoare a artistilor de avangarda, Peghita, cum ii spunea Brancusi iubitei sale, insa doar o lectura despre ea te poate face sa o cunosti mai bine.
Cartea, recent aparuta, pune fata in fata, viata sa privata cu cea publica. Dincolo de destinul sau spectaculos, transpus in propozitii simple, cartea abunda in informatii despre arta vremii, despre artisti, despre cercurile elitei de atunci, despre colectionari si viata efervescenta a secolului XX.

Fire aventuroasa, Peggy ramane cunoscuta in istorie nu doar pentru flerul sau de colectionar si pentru sustinerea unor artisti cu potential, care si-au dovedit valoarea in timp, dar si pentru excentricitatile si idilele nenumarate, printre care s-au numarat si cele cu Samuel Beckett si Brancusi, pe care il aprecia enorm si de la care si-a dorit cu ardoare Pasarea in Vazduh, istorie despre care veti citi in carte.

A fost cea care l-a sustinut si pe pictorul roman Victor Brauner, alaturi de Duchamp, Kadinsky, Marx Ernst, care i-a fost si sot si care a tradat-o cu una dintre cele 31 Women carora Peggy le dedicase o expozitie. Amuzanta replica ei dupa ce Ernst o paraseste : “Trebuia sa fi chemat doar 30.”

Foto: StockSnap