In sfarsit, este toamna, sezonul meu preferat, cand tocurile cui se aud cel mai bine pe strazile ude de ploi, cand fularele moi de lana si beretele din casmir iti contureaza fata in cel mai natural mod, cand iti sta bine ca manusile fine din piele sa stranga cana cu capuccino si cand poti experimenta multiple variante de combinatii cromatice, de texturi si de stiluri.

Este un sezon ofertant atat in styling, cat si in trairi. Plimbari duminicale la pas, cine cozy in doi, in intimitatea apartamentului, seri elegante la opera si mici escapade de weekend in zone pitoresti.

Imi place sa ma bucur de toate acestea si caut cu placere in dressing cele mai frumoase haine si accesorii pe care sa le asortez momentelor.

Am cateva preferate, recunosc, in care bat foarte mult, pentru ca sunt atat piese atemporale, cat si piese care se potrivesc cu felul meu de a fi, cu felul in care arat.

Ador cerceii, de preferinta mari, cu pietre mate, cu lucraturi elaborate, aurii-vintage, clipsuri, dar si brosele cu aer patinat. Ma simt extrem de feminina atunci cand le port, fara a- mi da un aer siropos, de romantica parasita.

Ca in fiecare sezon, cantaresc bine inainte sa ma arunc intr-o sesiune de shopping sterila si impulsiva. Poate unora li se va parea ciudat sa nu cumperi la primul impuls, insa vine o vreme cand te maturizezi stilistic si cand realizezi ca poti, cu bani putini, sa cumperi piese evergreen si cu bani mai multi sa-ti cumperi acele mici snobisme vestimentare.

Spre exemplu, saptamana trecuta am renuntat in a-mi cumpara mai multe piese si am investit intr-un tricou french, foarte simplu, de la un brand parizian, pe care mi-l doream foarte mult. Este un snobism, o mica placere, pe care nu am de ce sa mi-o refuz. Si incurajez in acest sens pe oricine, ca atunci cand simte ca l-ar bucura un anume item sa si-l achizitioneze, cu cateva conditii: sa fie simplu, sa aiba calitatea de a ramane pe scena modei cat mai multi ani si sa nu fie extravagant, caci acest tip de haine se demodeaza rapidement.

So, ca sa revin, sezonul acesta m-am lasat incantata de cateva accesorii care pot da un aer de power-dressing pe termen lung.

Palariile, tocile, beretele sunt din nou vedete. De la branduri ieftine, pana la marile case de moda, le poti gasi intr-o varietate de materiale, preturi, culori si modele.

Personal, prefer tocile din stofa fina de lana, pe care sa le accesorizez cu o brosa vintage si sa le port cu un outfit foarte actual. Imi amintesc de Hedy Lamarr si mi se par seducatoare. Nu sunt o adepta a look-urilor integral retro.

Acum cateva zile, mi-am achizitionat si o bereta, intr-un albastru foarte placut, un soi de bleu-jandarme, foarte french, insa palaria sezonului, care m-a cucerit intensamente, a fost cea cu voaleta, intr-o nuanta pastel de mov lila, de la Maison Michel, o reputata casa de la 1936. Se potriveste femeilor care inca mai stiu sa se imbujoreze atunci cand primesc un compliment, cu ochi lunecosi si, eventual, care graseiaza.

Pantofii, ah pantofii! Un capitol care poate fi foarte cuprinzator, daca nu- ti cenzurezi pornirile. 🙂 Toamna asta am facut o pasiune pentru cei din satin si piele, cu buline, Balenciaga. Incantatoare taietura, extrem de sexy, si tocul cui care nu degeaba este poreclit limo(usine) shoes, caci este conceput sa te faca sa stralucesti.

Brosele, niciodata suficiente, niciodata fara sa te poarte undeva intr-o epoca, intr-un film, intr-o conjunctura!… Perfecta pe reverul unui sacou, la baza gulerului unei camasi din bumbac alb, apretat sau la gulerul unei bluze cu aer victorian, cu volane si danteluri fine, pe o bereta sau pur si simplu pe un pulover din casmir, care sa imbrace discret formele corpului. Preferata mea este cea din colectia Gucci.

Port sacouri cu croi masculin, pe care imi place sa le incing cu o curea masiva din piele. Ma simt eleganta, dar si putin jolie-laide. Acest amestec de aparenta eleganta si delasare mi s-a parut intotdeauna extrem de incitant, atat la femei, cat si la barbati. Detest look-urile pretentioase, construite din dorinta unei perfectiuni, pe care nu o poti atinge anyway niciodata si care nu face decat sa dea un aspect fortat, chinuit, artificial, respectivei/ului.

Imi plac asocierile controversate, make-up-ul ochilor usor intins, asortat cu un tuxedo pretios de gala, parul ravasit, cu rochiile vaporoase, unghiile scurte, in culori puternice, asortate cu camasile albe victoriene, tricourile mariniere cu perle and so on…
Toamna aceasta am ales sa cumpar o curea din piele cognac, cu o catarama rotunda, pe care am de gand sa o port cu o pereche de Mom Jeans si pulovere fine en-coeur .

O alta curea care mi-a atras atentia a fost cea Rag and Bone, din piele maron, cu un design foarte simpatic, pe care o vad completand un sacou bleumarin cu croi barbatesc, alaturi de un bucket bag si o pereche de pantofi verde inchis, cu toc retro.

Si esarfele sunt niste accesorii pe care ar trebui sa mizati, atunci cand aveti o tinuta sobra, monocroma. In sezonul rece, prefer esarfele din lana, calduroase, uni sau cu printuri geometrice sau artsy.

Si cum as fi putut sa nu mentionez fustele in carouri sau cu printuri geometrice, un deliciu autumnal, ce da sarm unei tinute. Cea in carouri mici, alb-albastru, in cute, de la Gucci este o piesa timeless, care poate fi purtata in tot soiul de combinatii.

Sa nu uit de o piesa foarte importanta in dressing: body-ul nude, extrem de versatil, pe care il poti purta in diferite ocazii. Este, de cateva sezoane, in topul hainelor la moda si se potriveste perfect atat cu jeans, cat si cu sacouri cu revere adanci. Il puteti purta si solo, cu niste bijuterii opulente, dar deloc stralucitoare. Una dintre variante ar fi Tuxe Bodywear.

Daca vreti sa cititi si mai multe povesti despre arta, carti, filme si tot ce e hot in the city, ma gasiti pe thehotspotgirl.com