30 de ani e varsta pana la care e bine sa faci un copil. Spun medicii. Dar tu ce spui? Cum stii cand esti pregatita pentru un copil? Exista cateva situatii care te pot ajuta sa iti dai seama cand e momentul potrivit.

Te apropii de 30 de ani si stii ca ceasul biologic ticaie. Sau crezi ca ar trebui sa ticaie, dar nu prea il auzi? Orice femeie stie ca, din punct de vedere medical, e bine sa faci copii inainte de 30 de ani sau, oricum, sa nu depasesti cu mult aceasta varsta. Iar tu, chiar daca ai ajuns la 30 de ani, nu stii daca sau cand esti pregatita pentru un copil.

Un copil nu e ca o pisica, nici ca un caine pe care il scoti afara de cateva ori pe zi. Un copil iti mananca noptile, la inceput, iti strica programul de iesit cu fetele in oras, iti impune un program al lui de alaptat, mancare, somn, joaca, iesit afara. Pe scurt, un copil iti da viata de pana acum peste cap. Complet!

Asta nu trebuie sa te sperie, mai ales daca iti plac copiii si iti doresti sa iti imbogatesti viata cu un prichindel care sa zburde si sa faca galagie prin casa.

Totusi, ca sa nu fii complet luata pe sus de valul de schimbari pe care le presupune un copil in viata ta, am facut pentru tine o scurta lista care iti poate arata cand esti pregatita pentru un copil.

Cand esti pregatita pentru un copil. Sau ce mi-ar fi prins bine sa stiu de la inceput

1. Ai o relatie stabila

In primul rand, ca sa faci un copil ar fi bine sa ai o relatie stabila. Fara certuri zilnice, fara scandal, fara presiune, fara lucruri nerezolvate intre voi, viitorii parinti. Stiu una sau doua femei care au decis si si-au asumat singure cresterea unui copil. Dar nu e o situatie de dorit. Asadar, cand esti pregatita pentru un copil se presupune sa ai o relatie de cuplu solida si frumoasa.

2. Stii ca te poti baza pe el, dar ai incredere ca, orice ar fi, te vei descurca si singura

Am spus ca trebuie sa fii intr-o relatie echilibrata si frumoasa. Corect. Dar niciodata nu stii ce se poate intampla. E bine sa ai incredere in partenerul tau, sa stii ca si el va schimba scutece si va plimba copilul in parc. Dar mai trebuie sa stii si ca, daca el nu va fi disponibil sau daca – cine stie? – apare vreo situatie nedorita, ca despartirea, vei putea sa te descurci singura.

3. Iti plac copiii si nu te simti presata de cei din jur

Cand esti pregatita pentru un copil te uiti la copii si ii vezi peste tot. Prin parcuri, prin mall-uri, la mare, la munte. Iti plac copiii si te bucuri sa fii in preajma lor. Daca mergi la o aniversare la care sunt si copii te asezi cu ei pe covor si intri in joc, te pictezi pe fata, esti curioasa sa vezi ce jucarii au si iti place sa inventezi povesti. Si faci asta in mod natural, fara sa simti vreo presiune de la cei din jur. Nu te intereseaza ca mama, bunica, soacra sau matusa te bat la cap sa faci copii. Tie, pur si simplu, iti plac.

4. Ti-ai facut analizele si esti sanatoasa

Ca sa afli cand esti pregatita pentru un copil ar trebui sa faci si o vizita la medic. La ginecolog, in primul rand. Dar, daca stii ca ai boli genetice in familie, poti sa faci si o vizita la cabinetul de genetica medicala. Sigur ca se nasc copii si fara aceste analize prealabile – oricum o sa faci o tona de analize in timpul sarcinii. Dar, pentru linistea ta, daca planuiesti sa ai un bebelus, fa inainte tot ce se poate face! Cand stii ca esti sanatoasa, ai unda verde!

5. Ai un job care iti place

Daca te gandesti la asta, dar nu stii cand esti pregatita pentru un copil, ia in calcul si profesia. Ai experimentat destul de mult pe plan profesional? Ai ajuns intr-un domeniu in care iti place si in care vrei sa ramai? Pune-ti aceste intrebari inainte sa te hotarasti daca vei face sau nu un copil in acest moment al vietii tale. Pentru ca venirea unui copil iti schimba planurile mult de tot. Nu vei mai avea atat de mult timp pentru cursuri de specializare, nu vei mai putea sa risti atat de mult o schimbare de job. Dincolo de asta, nu vrei sa ai un job stresant si care nu iti place. Cat ai putea rezista intr-un mediu neplacut, mai ales cand stii ca si acasa vei avea o viata agitata, cel putin in primii ani ai copilului?

6. Castigi destul de bine

Cand vrei un copil, banii sunt importanti. Sigur ca unii copii cresc si cu bani putini. Prea putini! Dar tu vei vrea tot ce e mai bun pentru copilul tau. De la haine bune si frumoase la mancare sanatoasa. De la activitati recreative la lectii de pian. O bicicleta buna, lectii de inot, o tabara de vara… Toate acestea costa. Asa ca ar fi bine ca si tu si tatal copilului sa castigati binisor.

7. Ai cateva prietene care au copii

E important sa ai prietene cu copii sau care vor sa aiba copii in scurt timp. Si nu ca sa fii si tu “in randul lumii”. Ci pentru ca e mai distractiv sa iesi cu copilul in parc impreuna cu prietenele tale. Sa treceti prin aproximativ aceleasi etape impreuna. E bine si pentru copii, pentru ca pot sa socializeze. Dar e bine pentru tine, pentru ca nu o sa simti ca te indepartezi de prietenele tale daca tu iti schimi programul trecand radical la scutece si biberoane, in timp ce ele ies in club si isi fac vacantele pe plaje exotice.

8. Ai vizitat jumatate din locurile pe care voiai sa le vizitezi

Poti sa calatoresti si cu copilul dupa tine. Dar calatoriile vor fi diferite, iti garantez! O sa te gandesti de sapte ori inainte sa pleci in Africa atunci cand il ai si pe cel mic. Si o sa decizi ca e mai bine sa va plimbati putin prin Europa, ca e mai sigur, ai intotdeauna un spital aproape, mancarea e asemenatoare cu cea din tara. Asa ca, inainte sa faci un copil, ar fi bine sa fi vizitat deja mai mult de jumatate din locurile interesante, dar nu chiar comode, pe care vrei sa le vezi in viata.

9. Iti permiti o bona sau ai cu cine sa lasi copilul din cand in cand

Daca nu ai vizitat tot ce voiai sa vizitezi si vrei, totusi, un copil acum, asigura-te ca ai cu cine sa il lasi. In felul acesta, poti sa pleci si in vacante fara el, poti sa iesi si in club cu prietenele, poti sa te duci la sala si la SPA, poti sa iti iei o zi libera doar pentru tine pentru ca asa ai chef.

Ca sa afli cand esti pregatita pentru un copil ia in calcul banii alocati unei bone. Sau, daca mama ta sau mama partenerului tau locuiesc in acelasi oras cu voi, cu atat mai bine! Poti sa lasi copilul cu altcineva atunci cand ai nevoie de un timp doar al tau. Sau al vostru! Pentru ca viata de cuplu trebuie si ea ingrijita dupa aparitia unui copil.

10. Esti destul de matura

Am mai intalnit femei tinere care isi doreau copii, dar aveau vieti complet dezechilibrate. Nopti pierdute, dezechilibru emotional, relatii prea scurte – de ordinul a cate patru-cinci intalniri. Si totusi, ele voiau copii! Cand esti pregatita pentru un copil e bine sa fii matura si echilibrata. Un copil are nevoie de un mediu stabil, de rutina, ca sa capete incredere ca viata de dupa nastere e un mediu prietenos. Esti pregatita sa ii oferi asta?

11. Nu e o drama pentru tine sa nu porti mereu pantofi cu toc

Daca iti plac stiletto, ia-ti adio de la ei o vreme. Nu vei mai defila pe strazi in pantofi cu toc. Nu cred ca vrei sa alergi de la un balansoar la altul, in parc, in pantofii rosii stiletto. In viata ta o sa isi faca loc tenisii, sneakersii, balerinii, ghetele fara toc. Invata de pe acum sa ii porti cat mai sic. Iar geanta? Uita de plic. O geanta mare sau un rucsac sic, in care sa incapa haine de schimb, scutece, una-doua jucarii, sticla cu apa si o gustare. Pe langa toate celelalte lucruri ale tale…

12. Crezi ca te descurci cu mai putine ore de somn

Eu nu credeam ca pot, dar am putut! Un bebelus se trezeste des. Nu se trezeste si se culca la loc. Se trezeste si vrea sa manance, vrea sa se joace la 3.00 noaptea, vrea sa il tii in brate, sa il plimbi, plange mult. E posibil ca in primele luni dupa nastere sa dormi cate trei ore pe noapte. O sa mai dormi printre picaturi ziua, cand doarme si el. Dar nu va fi la fel ca acum cand iti permiti sa te duci acasa dupa job si sa dormi de la 8.00 seara pana a doua zi de dimineata, daca ai chef. Cand esti pregatita pentru un copil iti iei adio de la somnul dupa bunul plac al inimii. Dormi cand vrea el sa dormi!

13. Stii ca pot aparea situatii neprevazute, dar esti curajoasa

Adevarul e ca nimeni nu iti poate spune cu certitudine cand esti pregatita pentru un copil. Nici macar tu nu poti sti cu siguranta, orice ti-ar spune ceasul biologic. Ti-am dat aici doar cateva tipsuri care ti-ar putea usura viata de viitoare mama. Daca poti bifa aceste lucruri, cu siguranta iti va fi mai usor sa cresti un copil mic.

Ca sa ai un copil trebuie sa ti-l doresti, sa ai de pe-acum o doza de dragoste pentru el, chiar daca el exista doar in mintea ta deocamdata, si sa fii constienta ca oricand se poate intampla orice. Te vei adapta in functie de situatie si vei reusi nu sa te descurci, ci sa fii fericita! Cand esti pregatita pentru un copil esti o femeie curajoasa! Curaj, deci!

Adevarul e ca eu nu am luat in calcul aproape nimic din lucrurile astea atunci cand am decis sa fac un copil. Daca stau sa ma gandesc, mi-a fost de ajuns ca aveam o relatie stabila in care credeam.

Treptat, am aflat ca pot sa dorm mai putin si sa depun mai mult efort, ca reusesc sa merg si la locuri de joaca si la cafea cu prietenele, chiar daca asta se intampla mai rar, ca banii sunt importanti, dar ca pe copil il face fericit jocul cu mine mai mult decat orice jucarie din reclame. Ca situatiile imprevizibile nu numai ca se pot intampla, dar ca se si intampla! Si ca sunt destul de puternica incat pot sa fac orice pentru fericirea mea si a copilului pe care il am in grija pana cand va fi independent.

Acum ca stii parerea mea despre ce te-ar ajuta cand vrei sa faci un copil, afla si 10 lectii de fericire de la copii. 

FOTO: Guliver