de ce moare dragostea

“Relatia asta ma va vindeca de singuratate si imi va face viata frumoasa”, gandim cand intalnim pe cineva alaturi de care am vrea sa fim impreuna. Oare asa sa fie?

Asteptarile cu care intram intr-o relatie sunt proiectia idealizata aceea ce ne imaginam ca inseamna viata in doi. Inainte, cand mamele noastre erau tinere asa cum suntem noi acum, lucrurile erau mai simple. Sau, cel putin, asa am inteles eu, uitandu-ma la relatiile celor mai in varsta. Te casatoreai ca “iti venea” timpul, faceai un copil sau mai multi, ii cresteati impreuna si te preocupai sa le oferi ce e mai bun.

La un moment dat, copiii plecau de acasa si ramaneati iarasi voi doi sa imbatraniti impreuna. Asta nu insemna ca toate erau roz si mergeau struna, ci doar ca importante erau stabilitatea, securitatea, iar o valoare de baza era familia.
Locuitul impreuna “fara acte” nu era prima optiune si, in plus, societatea era un factor important de constrangere caci era vorba aceea:  “Ce zice lumea?”. Numarai pe degetele de la o mana copiii ai caror parinti sunt divortati, iar cuvinte considerate astazi “mari” precum “iubire”, “respect”, “compromis”sau “consens” erau des auzite.

In zilele noastre au aparut in ecuatia relatiei cateva elemente noi: “crestere si evolutie impreuna si individual”, “implinire”, “stimulare intelectuala si emotionala”.

Acum, cei mai multi cauta o pasiune care sa sfideze legile timpului. Dar pasiunea este un “foc” care se stinge  de la sine (numai iubirea, cu toate valorile aferente ei, este cea care trece proba timpului).
Vrem pasiune, dar vrem si stabilitate. Ori stabilitatea presupune o anumita rutina, ceea ce anuleaza din start pasiunea. Cele doua se exclud, dar noi le vrem cu tot dinadinsul. Si atunci, ce e de facut? Cum rezolvam aceasta incompatibilitate? Facem un compromis?

Compromisul are conotatii negative, caci implica renuntari greu de facut si nu flexibilizare. Dar nici in acest punct ecuatia nu este rezolvata, pentru ca vrem ca partenerul sa ne implineasca nevoile. Rezolvarea, in final, se poate face prin adoptarea consensului. Consensul implica negociere, iar acest lucru presupune timp, efort, consecventa, comunicare constanta si reala.

Pentru ca relatia noastra sa mearga, am putea sa mai aducem in vocabularul de acum termeni precum “toleranta”, “intelegere”, “altruism”, “acceptare”, “efort sustinut”.

Din experienta mea cu cei pe care i-am ghidat si consiliat in procesul de autocunoastere, am descoperit ca multi dintre ei vor ca partenerul lor sa aiba toate aceste calitati enumerate mai sus. Insa insa ceea ce ofera ei la schimb partenerului pe acesta “balanta” este exact opusul:

Non-Toleranta pentru ceea ce descoperim la el si nu ne mai place, mai ales dupa ce varianta “demo”, pe care ne-a aratat-o la inceput, se termina. Vrem sa ne citeasca gandurile, sa ne fie intuite si anticipate nevoile. Ne asteptam ca celalalt simte, gandeste, actioneaza in maniera in care o facem noi.

Non-Intelegere, neacceptare a realitatii ca celalalt este diferit fata de noi, ca nu tot timpul dorintele lui corespund cu ale noastre. Ar trebui, intr-o astfel de situatie, sa ne gandim ca atata timp cat noi nu vrem sa renuntam la ceva, nici celalalt nu este nevoit sa o faca si sa acceptam ca nu gandeste si nu simte la fel.

Non-Efort sustinut. Pasiunea se duce in timp (da, stiu de cate ori am auzit asta? Insa se pare ca nu e usor de digerat si acceptat acest “fenomen”). Vrem sa fim surprinsi de partener si asteptam ca el sa faca primul pas. Daca nu face nimic, consideram relatia plictisitoare sau luam distanta.

Non-Altruism. Vrem sa fim pusi pe primul loc, iar partenerul sa ne considere prima optiune in multe din activitatile sale si sa ne satisfaca toate nevoile. Dar noi nu facem asta cu el.

Non-Acceptare. Credem ca il putem schimba pe celalalt. Luam lucrurile care ne plac, iar pe restul credem ca le putem schimba. Avem anumite modele de comportament si le consideram general valabile, asteptand de la celalalt sa reactioneze/actioneze intocmai.

Am auzit povestea unui cuplu care isi sarbatorea nunta de argint si care incepea cam asa: “Am inceput de la nimic si am facut totul impreuna”.

Suntem intre doua lumi, cu doua seturi de valori diferite. Ne dorim sa le pastram pe cele vechi, insa si cele noi sunt seducatoare. Pasul urmator este clarificarea! Dar acesta este subiectul unei alte discutii.

Foto: Guliver.