firele de par crescute sub piele

Creme exfoliante, malai, scruburi pe baza de diferite ingrediente astringente, zat de cafea, gel de aloe vera, diverse comprese cu solutii naturale, tratament medicamentos – am incercat foarte multe ca sa scap de firele de par crescute sub piele. Unele au dat roade pe moment, de la altele parca mi s-a agravat foliculita, altele nu au avut niciun efect. Pentru ca, trebuie sa recunosc, rezultatele cele mai bune le-am obtinut dupa sedintele de epilare definitiva.

Pentru cine are aceasta problema, firele de par crescute sub piele reprezinta un chin. Imi amintesc vara, cand mergeam la plaja, pe cand toata lumea se pregatea sa isi expuna picioarele la soare, eu mereu eram stresata. Chiar daca mergeam la salon sa ma epilez, mereu ramaneau firele de par crescute sub piele care nu puteau fi indepartate nici cu ceara, nici cu epilatorul, nici macar cu lama. Mai intai, trebuia sa folosesc un ac steril ca sa scot firele de par crescute sub piele, iar abia apoi le puteam scoate cu penseta. Fiind inchise la culoare, se vedeau imediat, asa ca nu le puteam lasa asa, dar, pe de alta parte, faptul ca le scoteam de sub piele imi lasa mereu semne si stiam ca riscul sa ma infectez este mare. Nu recomand nimanui sa procedeze asa!

Epilarea definitiva te ajuta sa elimini firele de par crescute sub piele

Dupa ce multe persoane mi-au recomandat sa incerc epilarea definitiva, asa cum povesteam in prima sedinta a jurnalului meu, m-am hotarat sa vad daca intr-adevar aceasta imi indeplineste cea mai mare dorinta: sa scap de firele de par crescute pe sub piele! Desi, recunosc, ma incanta si ideea de a scapa de pilozitate, caci cine nu isi doreste sa aiba o piele catifelata pentru totdeauna? Dupa a treia sedinta de epilare defitiva cu laser, pe care am facut-o la Elos Skin& Laser Center, rezultatele sunt WOW. De ce spun asta? Pentru ca simt ca nu mai e nevoie sa am un ac in trusa mea de ingrijire de fiecare data cand plec de acasa si, fara exagerare, cred ca o sa fie primul an de cand merg la mare cand nu o sa imi mai fie jena sa imi expun picioarele. Pe langa faptul ca parul de pe corp s-a redus aproape la jumatate, nu mai cresc fire sub piele si de aceea simt ca am facut cea mai buna alegere cand am decis sa testez epilarea definitiva cu laser.

O posibila solutie pentru foliculita, dar si pentru alte probleme dermatologice

De ce este aceasta metoda de indepartare a parului nedorit eficienta in caz de foliculita, dar si alte probleme dermatologice? „Epilarea progresiv definitiva poate fi considerata o procedura cu viza terapeutica pentru diferite afectiuni dermatologice determinate de o disfunctie a unitatii pilosebacee/ foliculului pilos. Astfel, pornind de la cazurile de foliculita neresponsiva la terapiile clasice, pana la afectiuni mai severe, ca hidradenita supurativa sau chisturile pilonidale, epilarea cu laser este una dintre indicatiile medicale care permite reducerea riscului de recurenta locala, putand ajuta la disparitia definitiva a factorului etiologic al afectiunii, respectiv foliculul pilos. In orice situatie insa, este necesar un consult de specialitate care stabileste oportunitatea initierii laserterapiei. De multe ori, fotoepilarea este indicata in scop estetic, asa cum se intampla si in cazurile de hirsutism, hipertricoza, cand apare o crestere a firelor de par in zone in care in mod normal nu exista pilozitate sau atunci cand exista o crestere patologica a densitatii firelor de par, mi-a explicat Alice Sapca, medic dermatolog la Elos Skin& Laser Center.

Acum, ca ai aflat cum sa scapi de firele de par crescute sub piele, te poate interesa si: Epilarea definitiva cu laser doare? Concluzii dupa a doua sedinta!

Foto: Guliver