Am facut cunostinta cu lumea cinematografica la o varsta foarte frageda, datorita contextului care ma facea sa petrec foarte mult timp in compania adultilor. De multe ori, nu le intelegeam mesajul, uneori ma emotionau foarte tare, chiar de la o prima impresie, alteori eram complet sedusa de tinutele stralucitoare ale Old-Hollywood actresses, iar cateodata ma angoasau teribil.

Pana si alegerea carierei a fost cumva influentata in urma vizionarii unui serial, Central Park West, in care unul dintre personaje era PR. Desi in acea vreme nu exista in Romania notiunea de relatii publice si ca atare nici nu stiam ce implica, ma incanta, la o prima impresie, ce vedeam ca face superba blonda cocheta din film.

Astazi am mai putin timp la dispozitie pentru micile mele placeri, insa, cu constanta, nu pierd din vedere sa adaug un nou film vazut, pe lista.
Spre exemplu, au trecut ceva luni de cand incerc sa gasesc doua dintre filmele pe care doresc sa le vad: Indochine si And now…Ladies and Gentlemen si pe care nu le gasesc nicaieri. In schimb, am vazut alte filme care m-au impresionat, care mi-au imbogatit background-ul cultural, care mi-au influentat stilul vestimentar si care mi-au trezit nostalgii.

Pentru intalnirea noastra, am ales, astazi, trei filme artsy, pe care sa vi le recomand.

Basquait

Primul este Basquait (1996), un film biografic despre destinul si opera artistului post-modernist Jean Michel Basquait, dupa un script de Lech J Majewski si John Bowe si regizat impecabil de Julian Schnabel.

Este un film de o mare sensibilitate de la primele scene, pana la finalul trist, combinat perfect cu celebra piesa Summer in Siam, ce merita vazut pentru a-l putea aprecia la justa valoare pe Basquait.

Nu de putine ori, filmul asta m-a facut sa-mi inghit lacrimile. De ce sa-l vedeti?

Pentru ca Basquait, acest artist tacut, care se exprima exlusiv prin arta sa, facand parte din categoria celor care isi foloseau mai mult partea dreapta a creierului, este un star al anilor ’80, pentru ca a creat un mix intre poezie si desen, text si imagine si pentru ca picturile sale, insotite de comentarii cu tenta sociala, atacau puterea si rasismul.

Pentru ca a fost singurul artist pe care Andy Warhol (jucat de David Bowie in film) cunoscut pentru parcimonia sa, nu l-a exploatat, aceasta demonstrand prietenia si aprecierea lui Andy, cel care a fost si primul care a crezut in Basquait.

Pentru ca, in timp ce expunea in cele mai mari galerii din lume, Basquait ramasese acelasi.

Pentru ca atat de mare era pasiunea pentru arta, incat desena in restaurante, pe tava, cu mustar sau pe rochia iubitei.

Si nu in ultimul rand, pentru a demonta mitul conform caruia poti invata, performa, avea o cariera artistica, doar daca ai confort, doar daca ai cei mai buni profesori sau daca faci scoli in nu stiu ce tari. Basquait traia intr-o cutie de carton, in parc, a fost lovit de masina la 7 ani, cu o mama internata intr-un centru de boli mintale, fara minimum de conditii. Acesta este exemplul clar ca vocatia, talentul si pasiunea, chiar necultivate, pot deveni „vizibile” si pot primi recunoastere cu o singura conditie: sa existe determinare si dorinta.

So, eu am invatat de aici ca stereotipiile de tipul: provine din mediul rural,  la scoala nu are cel mai bun profesor, el vrea sa invete, dar nu este competitie sunt doar motive, iar, daca acel copil vrea sa studieze, o va face de oriunde si oricum.

Factory Girl

Un alt film biografic, ce o are in centrul atentiei pe Eddie Sedgwich, socialite, IT Girl a anilor ’60, mostenitoare a unei mari averi si muza a lui Andy Warhol, este Factory Girl.

Sienna Miller joaca impecabil rolul lui Eddie si este fascinanta, transparenta in trairi si o adevarata inspiratie, daca sunteti in pana de idei in ceea ce priveste outfiturile voastre.

E la fel de atemporala precum e Jane Birkin.

Nu este un film deloc funny si vesel, ci dramatic, mai cu seama ca este bazat pe realitate. Axat mult pe celebra Factory a lui Warhol, pe decadenta uneori la baza promiscuitatii, filmul iti face cunostinta cu un Andy Warhol cinic si lipsit de scrupule si sentimente. Dupa film, l-am detestat, chiar si astazi am acelasi feeling, insa continui sa-l apreciez pentru opera artistica si pentru spiritul vizionar pus in slujba comercialului.

Mi-a ramas in minte replica lui cand este anuntat ca Eddie, muza, prietena, sustinatoarea lui a murit in urma unei supradoze, in conditii mizere, el raspunzand: Eddie, who?

Asta dupa ce Eddie fusese pacalita financiar de Andy si dupa ce fusese tentata de nenumarate ori sa incerce drogurile, tot in anturajul lui.

In schimb, filmul mi-a produs o revelatie, descoperind un Bob Dylan asa cum nu mi l-am imaginat niciodata: cald, iubitor, plin de intelegere si solicitudine…

Filmul este si o portretizare a anilor ’70, ani care pe mine m-au fascinat intotdeauna, cel putin dintr-un motiv, si anume ca orice star al acelei decade stia acest secret: ca decadenta, excentricitatea sunt acceptate, daca sunt insotite de continut. Scurtand: oamenii aia faceau mult mai multe decat sa se expuna, lasandu-ne astazi o mostenire, fie ca vorbim de literatura, arta, desen, actorie etc. Aspect care astazi s-a pierdut…mult sclipici, mult show-off, putina creatie.

Per ansamblu, este un film-cult, care nu trebuie ratat. Poate sa va revolte, sa va faca sa plangeti, sa va inraiasca, sa va scandalizeze, insa, cu siguranta, nu va va lasa indiferenti. Asta se traduce pentru mine ca un film bun.

The Girl With a Pearl Earring

Cea de-a treia recomandare merge catre anii 1665, unde isi are plasata actiunea. The Girl with a Pearl Earring este o ecranizare dupa romanul omonim si ramane in acelasi registru al artei.

Filmul spune povestea celebrului tablou al pictorului olandez Johannes Vermeer, inspirat de una dintre servitoarele sale, Griet, o tanara modesta, ce apartinea unei familii extrem de sarace, foarte muncitoare si obedienta.

Griet este omul bun la toate in casa lui Vermeer si munceste pana la epuizare, insa este fascinata de culori, picturi, lumina. Spre deosebire de Catherine, sotia pictorului, care nu intra niciodata in camera lui de lucru, Griet curata cu dragoste studioul, pensulele, vopselurile.
Vermeer observa si intre cei doi se leaga o relatie de prietenie, acesta ii dezvaluie tainele picturii, iar ea ii face recomandari in mod empiric. Totul cu mare discretie pentru a nu starni gelozia lui Catherine, care, insa, din pacate, afla. De aici porneste o intreaga intriga. In timp ce Catherine o vrea afara din casa, mama lui Catherine o vede pe Griet folositoare ca inspiratie pentru Vermeer, iar cerceii cu perla devin motiv de dezbinare, de nedreptate, de ura.

Nu va spun mai multe, caci ati privi filmul apoi cu sentimentul anticiparii, insa va pot spune ca este un film bine ecranizat, cu doi actori mari: Colin Firth si Scarlet Johansson, cu tinute desprinse din sec XVII si cadre sugestive si care isi merita un loc in must-see-urile voastre.

Daca vreti sa cititi si mai multe povesti despre arta, carti, filme si tot ce e hot in the city, ma gasiti pe thehotspotgirl.com