abuz emotional

Nu de putine ori am intalnit femei care au trait, in trecut, intr-o relatie abuziva. Semnele abuzului s-au manifestat timpuriu, dar majoritatea nu le-au luat ca pe un semnal de alarma, desi pana la violenta domestica nu a fost decat un pas.

Sotii si partenerii abuzivi fac parte  din toate categoriile sociale, inclusiv din cea a oamenilor “educati” – prin aceste termen intelegand studii superioare, profesii bine remunerate, statut social “respectabil”. Cazul unui medic care isi batea saptamanal sotia sau al unui judecator care ii numara “la bob marunt” toti banii partenerei de viata, privand-o de orice fel de relationare sociala, sunt doar doua exemple care imi vin in minte.

Ambele femei erau umilite de cei cu care isi imparteau viata si au trecut niste ani buni pana cand au decis sa puna capat mariajului. Una dintre ele spunea ca aproape se obisnuise cu aceasta stare de fapt si considera ca “nu este grav” ca partenerul o jignea si ii vorbea in termeni depreciativi precum “proasta”, “nemernica”, “cretina”.
Considera ca sunt lucruri mai grave pe care le suporta alte femei din partea sotilor si, consolandu-se ca raul ei este mai mic decat al altora, a ajuns sa accepte si prima palma, si pe a doua si tot asa, pana cand a cazut in capcana propriei nesigurante.

Daca esti la inceputul unei relatii si ai dubii in acest sens referitoare la partenerul tau, analizeaza semnele care il tradeaza ca este abuziv si care anunta un posibil agresor fizic:

– Partenerul tau te controleaza – vrea sa stie tot ce faci, pe ce ai cheltuit banii, cu cine ai vorbit… Deseori, acest comportament este deghizat intr-o ipocrita “grija”, ca semn al dragostei.

– Te abuzeaza verbal si emotional, folosind cuvinte jignitoare la adresa ta. Daca iti spune constant ca “nu esti buna de nimic”, vei ajunge intr-un final sa crezi si tu acest lucru, iar stima de sine ti se va deprecia considerabil. “Cercul” se va strange din ce in ce mai mult in jurul tau si, desi vei dori sa parasesti relatia, iti va fi tot mai greu sa o faci. Te vei simti neputincioasa, deprimata si lipsita de energie.

– Iti arata constant lipsa de respect. Opiniile si parerile tale nu sunt luate in seama si iti cere sa faci totul dupa cum zice el.

– Partenerul abuziv se foloseste de frica pentru a te intimida si a te manipula dupa bunul lui plac. Deseori, recurge la amenintari verbale si pana a trece la fapte – violent fizica – nu este decat un pas.

Un comportament abuziv nu trebuie sa fie acceptabil si nimic nu poate suplini – nici cele mai pompoase buchete de flori sau cele mai scumpe cadouri – respectul pe care il meriti.
A trai in conditii de siguranta, iubita si apreciata sunt valorile care iti completeaza feminitatea si demnitatea.