terapiile florale bach vindecarea emotiilor

Auzisem ceva despre terapiile florale Bach, dar nu prea stiam sa spun exact ce sunt si la ce ajuta. Dupa o consultatie cu doamna terapeut Claudia Cabat, la Clinica Eliade, am ajuns “experta”. Poate si pentru ca am tot repetat in ultimele saptamani tuturor prietenilor cu care m-am vazut ce e in sticluta cu picaturi pe care o aveam peste tot cu mine.

Mai am cateva zile si termin sticluta cu remediul Bach, pe care doamna terapeut Claudia Cabat l-a creat special pentru mine, dupa intalnirea pe care am avut-o. Am fost o constiincioasa: timp de trei saptamani, de patru ori pe zi, mi-am pus cate patru picaturi din remediul meu Bach, intr-un pahar cu apa si le-am baut.

Acum ca aproape am terminat tratamentul ar trebui sa nu-mi mai fie frica de avion asa de tare, sa am mai multa incredere in mine, sa nu-mi mai fie teama pentru oamenii dragi, sa nu ma mai concentrez atat pe acel 1% pe care nu pot sa-l schimb si sa vad si restul de 99% pe care l-am schimbat deja. Fiindca asta fac remediile florale Bach: te ajuta sa scapi de toate emotiile alea negative care te sufoca zi de zi. De la frici mai mici sau mai mari, anxietati si depresii la griji exagerate, stres si neincredere. Poate ca scepticii isi rad in barba! Dar n-avem cum sa fim bine in lumea in care traim daca nu ne “uitam” putin si emotiile noastre! Mai ales daca e sa credem ca somatizarea emotiilor negative poate fi o cauza a aparitiei bolilor.

Terapiile florale Bach – un sistem de tratament pentru emotii

Asadar! Terapiile florale Bach reprezinta un sistem de tratament pentru emotiile noastre… mai putin bune. Dupa cum, poate, ti-ai dat seama din nume, vorbim despre niste remedii care au legatura cu florile.

Sistemul a fost descoperit prin anii 1930 de doctorul si bacteriologul Edward Bach, dupa ce s-a imbolnavit si, ulterior, s-a vindecat de cancer. Doctorul Bach credea ca intre minte, emotii, imunitate si vindecare exista o legatura invizibila, dar reala. Si-a indreptat atentia catre plante, crezul sau fiind acela ca anumite plante pot sa ajute in procesul de vindecare a emotiilor, cauza “ascunsa” a bolilor. “Noi nu vindecam o afectiune, ci ajutam la echilibrarea unor emotii. Aceasta a fost, de fapt, genialitatea doctorului Bach, sa gaseasca un sistem de tratament pentru emotiile noastre”, povesteste doamna terapeut Claudia Cabat.

Terapiile florale Bach inseamna 38 de remedii florale, mai exact, 38 de flori care trateaza sapte tipuri de emotii si stari care ne fac rau: frica, singuratate, incertitudine, sensibilitate excesiva, dezamagire, grija exagerata si dezinteres pentru prezent. Florile sunt flori obisnuite – sunt din flora spontana, dar si din copaci si arbusti. Cateva exemple ca sa-ti faci o idee: floarea de castan, tintaura, floare de masline, floare de stejar etc.

Pentru fiecare emotie, exista cate o tinctura specifica dintr-o anumita floare. Sa luam ca si exemplu frica. Pentru ca ne confruntam cu atat de multe frici, unele mai usoare, altele mai puternice, fiecare dintre ele se trateaza cu o alta floare. Spre exemplu, fricile mici, de zi cu zi, cum ar fi frica de stomatolog ori frica de a vorbi in public, se trateaza cu floarea Mimulus. Pentru fricile puternice, precum atacuri de panica, este indicata floarea Rock Rose. In total, exista cinci tipuri de flori pentru cinci tipuri de frici.

“Avem si o combinatie facuta de doctor Bach, din cinci remedii din totalul de 38, care se numeste Rescue Remedy si care este un antistres extraordinar. In componenta Rescue Remedy intra un remediu pentru stare de panica, unul pentru mentinerea controlului emotional in stare de stres, unul pentru nerabdare, unul care previne starile de soc, iar ultimul este pentru lipsa interesului pentru prezent. Toti cei care l-au incercat au vazut o imbunatatire extraordinara a starii de spirit!”, spune doamna terapeut.

Ce fel de remediu ti se potriveste?

Dar poate te intrebi cum stii ce fel de remediu ti se potriveste. Pai poti sa stii autoanalizandu-te. Si poti sa-ti iei remediul de care ai nevoie de la farmacie sau de pe internet. Sau daca nu stii de ce ai nevoie mai exact, poti sa mergi la o consultatie, la un terapeut avizat. Dupa o sedinta de aproximativ o ora, terapeutul poate sa-si dea seama de problemele emotionale cu care te confrunti si stie de ce remedii florale ai nevoie. E mai simplu si mai sigur asa.

La finalul consultatiei, primesti o sticluta cu un remediu floral Bach personalizat. In sticluta e apa, o parte alcool si picaturile din remediul floral de care ai nevoie. De cele mai multe ori, nu primesti un singur remediu, ci o combinatie de remedii. Eu, spre exemplu, am primit o sticluta cu o combinatie de sapte remedii florale.

Lucrul cu un terapeut e important fiindca te poate ajuta sa-ti descoperi mai bine emotiile si, practic, sa vezi cauza nefericirii tale. Si crede-ma, poti sa descoperi lucruri despre tine la care nu te-ai fi gandit niciodata! “De cele mai multe ori, oamenii care ajung la terapie sunt cei care nu pot fi obiectivi cu propriile emotii. Noi lucram din strat in strat, vedem ce se gaseste sub primul strat emotional, apoi sub urmatorul, pana cand emotia este complet echilibrata. In acest fel, se produc si procese de constientizare, persoana se intelege mai bine pe sine si poate sa echilibreze emotia din interior”.

Si chiar daca nu mergi la terapeut si-ti cumperi singura remediul, tot nu e nicio problema – acestea nu au contraindicatii si niciun fel de efect negativ. “Remediul care nu este potrivit nu actioneaza. Practic, nu are unde sa se absoarba, nu are o zona in care sa lucreze si atunci nu poate face rau. De aceea, noi nu avem contraindicatii. Daca vrei sa experimentezi si nu l-ai nimerit, nu-ti produce niciun rau si nicio agravare a starii”, spune doamna terapeut.

Ce este, mai exact, in sticluta?

Sticluta cu remediul floral Bach contine o parte apa, o parte alcool si picaturile florale de care tu ai nevoie. Cum se obtine, mai exact, acest remediu? Exista doua metode de preparare a remediilor: metoda soarelui si metoda fierberii. 20 de plante se prepara prin metoda soarelui si 18 prin metoda fierberii.

“Metoda soarelui este urmatoarea: intr-un bol de sticla transparenta se pune apa de izvor, se taie capetele florilor, se asaza intr-un singur strat, si se lasa la soare in natura, timp de trei-patru ore. In momentul in care florile incep sa se vestejeasca, cu un betisor din aceeasi planta, se indeparteaza florile si ceea ce a ramas acolo se filtreaza si se amesteca jumatate/jumatate cu brandy. Ce rezulta se numeste tinctura mama. Din tinctura mama putem cate doua picaturi la 30 ml de brandy si mai diluam inca o data. Si asta este ceea ce gasim noi in sticlutele cu remedii florale Bach, pe care le gasim si in comert”, spune Cabat. “Metoda fierberii este pentru arborii care infloresc in martie, aprilie, cand soarele nu este suficient de puternic. In acest caz, se iau ramurele din planta respectiva, se fierb jumatate de ora si apoi procedura este identica cu cea a soarelui”.

Acel ceva care trateaza emotia negativa este “informatia” care trece din floare in apa. “Sub influenta razelor de soare, in apa se transfera calitatile subtile ale plantei”, mai spune doamna terapeut.

Cat de rapid actioneaza terapiile florale Bach?

Reactia este individuala, depinde de cat de puternice sunt emotiile cu care ne confruntam fiecare. Pierderea unui om pe care l-ai iubit nu va fi niciodata usor de vindecat. Alteori, poti avea ascunse niste emotii pe care nu le-ai constientizat niciodata, si ele pot fi acolo chiar de cand erai mica.

“De obicei, copiii reactioneaza foarte repede la terapiile florale Bach pentru ca de-a lungul timpului nu au depus atat de multe straturi emotionale, dar sunt si persoane sensibile care pot simti efectele remediilor de la primele picaturi, iar altele pot simti schimbarile dupa trei saptamani de tratament. Depinde foarte mult de situatia emotionala cu care se confrunta o persoana, depinde de cat de veche este starea respectiva sau cat de intensa. Cu cat emotia este mai dezechilibrata, cu atat efectul remediilor par mai evidente”.

Teoria pe care o propune terapiile florale Bach e frumoasa: remediile ne ajuta sa exprimam partea pozitiva a fiintei noastre – vibratia florii este opusa emotiei negative. Fiinta noastra se inunda cu aceasta vibratie pozitiva, iar partea negativa este echilibrata si eliminata usor-usor din fiinta noastra.

Nu stiu daca rezonezi cu aceasta terapie. Daca nu ai mai auzit de ea pana acum si ti s-a parut cat de cat interesanta, poti sa mergi la o consultatie la clinica Eliade din Bucuresti. Chiar merita, poate si numai pentru lucrurile pe care poti sa le descoperi despre tine!

Foto: Guliver