Ziua buna se cunoaste de dimineata, iar in cazul meu se cunoaste dupa cafeaua pe care o beau. Pentru mine cafeaua nu are rol strict functional, de trezire, ci e o bautura pe care-mi place s-o savurez, sa-i simt din plin aroma.

Si tocmai de aceea macar o data pe saptamana incerc sa ajung la una dintre aceste cafenele din Bucuresti, unde cafeaua e ATAAAAAT de buna, iar designul lor imi aminteste de cel al locurilor pe care-mi place sa le bifez in strainatate.

5 cafenele din Bucuresti cu particularitatile lor

Origo: de dimineata, dar si de seara

Origo este atat de faimoasa si de populara incat poti sa te consideri norocoasa atunci cand gasesti un loc acolo. Prietenul meu sustine ca acolo se gaseste cel mai bun Flat White din oras si nu-l pot contrazice. Insa cafeaua mea preferata de acolo este fara-ndoiala cea etiopiana, usor acrisoara si cu un gust atat de intens incat iti ramane mult timp in minte. Iar la Origo nu doar cafeaua e geniala, ci si cockteilurile.

M60: cafea si mai mult de atat

Am fost invitata intr-o dimineata aici de o prietena si nu m-a cucerit doar cafeaua buna, ci si preparatele culinare care erau cel putin la fel de delicioase. Asa ca daca ajungeti pe acolo nu va limitati doar la un capuccino sau la un latte, ci testati cu incredere bruschettele care nu vin singure, ci insotite de o salata delicioasa.

Bloom: cafeneaua care infloreste pe zi ce trece

La Bloom am ajuns intr-o dimineata cand nu am mai prins loc la Origo, insa nu am regretat nicio secunda alegerea. Cafeneaua este deschisa recent, nu este inca foarte aglomerata, dar sunt sigura ca ea va deveni cat de curand celebra. Este situata pe George Vraca, o straduta linistita si pitoreasca, pe care merita s-o descoperiti. Must-try pe langa cafea: biscuitii cu bucati de ciocolata alba nerecomandati celor care tin dieta.

Steam: coffee-to-go or to stay

Steam Coffee Shop are deja doua adrese pe strada Visarion si pe strada Popa Savu, semn ca aparitia sa in peisajul bucurestean a fost bine primita. Daca esti genul de persoana care nu poate sa-si bea cafeaua fara zahar, atunci ar trebui sa mergi macar o data la Steam Coffee Shop. E atat de buna ca nu-ti va veni s-o „strici” indulcind-o. Desi ambele cafenele sunt create in spatii mici si gandite pe modelul iti iei bautura si pleci, ele mereu strang personaje interesante in fata lor cu care poti sa stai de vorba la o cafea.

The Coffee Shop: locul de unde-mi fac plinul cu cafea

Sunt zile cand nu-ti doresti un spatiu plin ochi cu oameni, zile in care vrei doar sa iesi si sa lucrezi in liniste cu un fundal sonor placut. In astfel de zile eu merg in The Coffee Shop. Sunt deja 5 cafenele in Bucuresti sub acest brand (pe Mendeleev, Mosilor, Baniei, Vladoianu si Academiei), iar ce mi se pare mie foarte tare la ele e ca nu sunt niste simple cafenele, ci vand si nenumarate sortimente de cafea. Iti poti cumpara pentru acasa chiar cafeaua pe care o bei acolo sau poti incerca variante noi. Iar daca ai o cana Bialetti cum e cazul meu, cei de acolo iti rasnesc cafeaua special pentru dispozitivul tau.

Daca ai ajuns la acest articol imi imaginez ca si tu iubesti cafeaua, asa ca te indemn sa citesti si un articol care vorbeste despre beneficiile ei!

Foto: facebook.com

Daca ti-a placut acest articol, da-ne un like pe pagina noastra de Facebook si vei afla si mai multe informatii interesante!