Carti pe care trebuie sa le citesti daca ti-a placut Fata din tren

Cititul este o activitate foarte placuta, iar daca obisnuiesti sa te relaxezi in fiecare seara cu o carte buna, cu siguranta iti vei dori sa ai cat mai multe titluri pe lista. Ti-a placut cartea Fata din Tren, dar si ecranizarea ei? Nu rata cateva carti pe care trebuie sa le citesti pentru ca te ajuta sa reflectezi la viata ta, scrie purewow.com.

Aceste carti pe care trebuie sa le citesti te vor tine in suspans si in mod sigur iti vor completa lista cu carti preferate. Sunt usor de citit, asa ca arunca o privire peste titlurile sugerate si alege-le pe cele care te inspira.

Carti pe care trebuie sa le citesti daca ti-a placut „Fata din tren“

1. Gone Girl, de Gillian Flynn – in traducere, Fata disparuta

Daca ai citit cartea Fata din Tren, trebuie sa citesti si aceasta carte. Gillian Flynn prezinta povestea unei fete, Amy Dunne, care dispare intr-un mod misterios. Cartea te va tine in suspans, asa ca nu ezita sa o cumperi.

2. The Woman in Cabin, de Ruth Ware – in traducere, Femeia in Cabina

Cartea prezinta povestea unei femei care se lupta sa dovedeasca ca a avut loc o crima, insa nimeni nu o crede. Actiunea se petrece pe o ambarcatiune, asa ca totul devine mult mai complicat.

3. Before I Go To Sleep, de S.J. Watson – in traducere, Inainte sa adorm

Citeste povestea unei femei in varsta de 47 de ani, care sufera de o forma rara de amnezie si nu retine informatii mai mult de 24 de ore. Se trezeste in fiecare dimineata si nu stie unde se afla, dar descopera ca locuieste cu sotul ei, Ben. La putin timp, descopera un jurnal in care scrie: “sa nu ai niciodata incredere in Ben”.

4. What Alice Forgot, de Liane Moriarty – in traducere, Ce a uitat Alice

Dupa un accident rutier, Alice nu isi mai aminteste nimic din ultimii zece ani. Cartea te tine in suspans pe masura ce Alice incearca sa isi aduca aminte ce s-a intamplat.

5. In Cold Blood, de Truman Capote – in traducere, Cu Sange Rece

Este un roman non-fictiv, considerat de critici drept capodopera scriitorului Truman Capote. Cartea repovesteste meticulos o crima. Pentru a scrie acest roman, scriitorul a urmarit ancheta timp de cinci ani, a facut numeroase studii de legislatie, a studiat profilul victimelor si s-a imprietenit cu doi asasini.

6. The Good Girl, de Mary Kubica – in traducere, Fata Buna

Cartea prezinta rapirea unei fete, insa povestea este prezentata din patru perspective narative diferite. Tatal fetei pare indiferent in legatura cu rapirea fiicei lui, iar intreaga actiune este invaluita de suspans.

7. Little Face, de Sophie Hannah – in traducere, O papusa sau alta

O mama descopera ca fetita ei a fost schimbata cu un alt copil. Sotul crede ca aceasta si-a pierdut mintile, iar politia nu o crede. Este un thriller spectaculos.

8. The Girl with the Dragon Tattoo, de Stieg Larsson – in traducere, Fata cu dragon tatuat

Cartea este considerata a fi drama de familie a secolului. Subiectul principal este gasirea Harietei Vanger, ruda de sange cu marele clan Vanger, care a disparut in urma cu 40 de ani.  Cartea te va tine in suspans inca din primele pagini, asa ca trebuie sa o adaugi pe lista de lectura.

9. Rebecca, de Daphne du Maurier

Suspans, mister si romantism, asa se poate descrie un roman a carui actiune are loc intr-o casa din Anglia, condusa de o menajera incapatanata. Este un roman de mare profunzime psihologica, care te va captiva inca din primele pagini.

10. The Secret History, de Donna Tart – in traducere, Istoria Secreta

Donna Tart prezinta o fictiune realizata impecabil despre un grup de studenti care se trezeste intr-o situatie neobisnuita. Acestia isi dau seama ca unul dintre ei este mort, iar pe parcursul povestii descoperi ca ei nu sunt studenti obisnuiti si ca fiecare are o ciudatenie sau un secret. Cartea te va tine in suspans pe masura ce vei incerca sa descoperi ce s-a intamplat de fapt.

Daca ti-a placut articolul cu carti pe care trebuie sa le citesti daca ti-a placut Fata din Tren, iata un alt articol cu 5 carti care te vor face fericita!

Foto: Guliver