Pune-ti imaginatia la treaba, achizitioneaza materialele necesare si apuca-te de confectionat corpuri de iluminat din hartie. Arata spectaculos si sunt simplu de facut. 

Poti face corpuri de iluminat din hartie din obiecte pe care nu le mai folosesti, cum sunt cutiile de carton, pahare de hartie sau ziare. Ca sa iti stimulam inspiratia, iti venim in ajutor cu cateva idei de efect, pe care le poti face si tu, cu minimum de efort. Pe architecturendesign.net gasesti mai multe modele de corpuri de iluminat din hartie.

Glob cu flori si margele

Ca sa faci un corp de iluminat superb, care se potriveste atat in bucataria spatioasa, cat si in living si dormitor, ai nevoie de un abajur de hartie, tip glob, flori albe artificiale, bilute albe din material pentru fiecare floare, lipici si, bineinteles, un bec.

Te sfatuiesc sa alegi un bec cu led, care are lumina calda. Lipeste fiecare floare pe glob, pana il acoperi complet. Apoi lipeste cate un bumbisor in mijlocul fiecarei flori.

Glob solar, cu sclipici

Sclipiciul poate sa creeze un efect magnific daca este folosit cum trebuie. Folosit la confectionarea unor corpuri de iluminat din hartie, sclipiciul aduce camerei in care este plasat abajurul stil si eleganta.

Cu conditia ca obiectele de mobilier sa nu aiba aspect ieftin. Ia un abajur de hartie, oval, rotund, cum iti place, si lipeste sclipici pe toata suprafata lui. Alege nuanta auriu-caramizie si vei fi individiata pentru un asa decor.

Corpuri de iluminat din hartie – tub cu decupaj floral

Un obiect decorativ si in acelasi timp util este veioza verticala in forma de tub, cu flori decupate. Dintr-o cutie, taie o fasie mai mare de carton, contureaza pe ea cateva flori mici, simple, si apoi decupeaza-le. In final, lipeste capetele cartonului, cat sa faci un tub perfect. Lumina va iesi prin decupaj, iar efectul va fi unul elegant.

Abajur cu petale colorate

Sunt usor de confectionat si dau un aer sic incaperii. Ca sa obtii un efect cu adevarat magnific, fa trei globuri cu petale, colorate in galben, corai si piersicuta. Nu trebuie sa mai schimbi nimic in camera unde le amplasezi, decorul perfect este asigurat de cele trei abajururi.

Pentru a le fabrica, trebuie sa ai la-ndemana trei globuri de hartie, cercuri din hartie colorata creponata si lipici bun. Incepe de la baza sa aplici cercurile pe abajur si mergi spre varf cu lipitul, pana il acoperi complet. Astfel procedezi si cu celelalte corpuri de iluminat din hartie.

Poti opta si pentru aceste corpuri de iluminat pentru extravaganti si visatori

Foto: Serendipity Creative 

Daca ti s-a parut interesant acest articol, da like paginii noastre de Facebook si o sa gasesti acolo si alte articole asemanatoare!