premiere august

Sezonul filmelor de public nu s-a incheiat inca. Pe parcursul lunii august se lanseaza cateva premiere pentru toate gusturile, cu actori precum Jake Gyllenhaal, Emma Stone, Joaquin Phoenix si Jennifer Aniston

Pe o vreme caniculara, o sala de cinema racoroasa este un loc minunat pentru a petrece doua ore. Din fericire, luna aceasta ai din ce sa alegi, de la filme de actiune, comedii si drame, cu actori foarte cunoscuti.

Cele mai importante premiere din august

14 august. Paper Towns. Cara Delevigne si debutantul Nat Wolff detin rolurile principale intr-o noua adaptare dupa John Green (responsabil si pentru „The Fault in Our Stars”). Adolescentul Quentin, alaturi de patru dintre prietenii sai cei mai buni, pleaca intr-o calatorie unica in viata pentru a afla ce s-a intamplat cu Margo, vecina lui misterioasa, care i-a presarat indicii pe drum. Un film care te va face sa-ti aduci aminte de propria adolescenta.

14 august. Southpaw. Boxerul Billy Hope, interpretat de Jake Gyllenhaal, apeleaza la un nou antrenor pentru a-si reveni in cariera dupa ce sotia lui (Rachel McAdams) moare intr-un accident tragic, iar fiica lui este luata de protectia copilului. Criticii spun ca aceasta este cea mai puternica interpretare a lui Gyllenhaal, nominalizat deja la un Oscar pentru Brokeback Mountain.

21 august. The Man from U.N.C.L.E. Indragitul Guy Ritchie a realizat un film cu aspect retro. Din distributie fac parte Henry Cavill, Armie Hammer, Hugh Grant si Alicia Vikander. Povestea ii pune fata in fata pe cei mai buni doi spioni de la CIA, respectiv KGB, in anii ’60. Cei doi trebuie sa invete sa lucreze pentru un scop comun.

21 august. Cake. Jennifer Aniston interpreteaza unul dintre cele mai solicitante roluri din cariera ei intr-o poveste inspirationala despre Claire, o femeie care are parte de dureri cronice. Ea se imprieteneste cu o alta femeie in grupul de sprijin pentru persoane cu aceeasi problema. Atunci cand noua ei prietena se sinucide, Claire are parte de o criza.

28 august. Irrational Man. Emma Stone si Joaquin Phoenix sunt noua inspiratie a lui Woody Allen in aceasta comedie romantica. Abe (Phoenix) este un profesor universitar genial care crede ca lectiile adevarate vin din experienta de viata, nu din manuale. Abe se indragosteste de cea mai buna studenta a lui, Jill (Stone), dar este fortat sa ia o decizie extrema.

Citeste si: “3 motive ca sa vezi Trainwreck

Foto: outnow.ch