Daca ramai de Sarbatori in Bucuresti, iti recomandam 4 locatii unde te vei simti binevenita alaturi de prietenii tai in orice moment al zilei.

Stadio: Restaurant in Bucuresti sau local londonez?

Greu de definit si in acelasi timp extrem de relaxat, Stadio are un concept smart-casual si poarta semnatura baietilor de la PickTwo. Elementele de design ce stau la baza conceptului sunt armonizate cu preparatele din meniu ce se schimba de la un sezon la altul. Cu adevarat impresionant la acest restaurant din Bucuresti este ca te surprinde la fiecare pas cu elemente de decor. Fie ca e vorba de un aragaz vechi demontat, de o cabina telefonica sau de mesajele ce te insotesc la tot pasul. Numai asa il poti descoperi, la pas, iar decorul pare sa functioneze pe principiul: “Va urma…”.

De-ncercat: Meniul preia influente din bucataria italieneasca, dar in acelasi timp asezoneaza fiecare preparat cu accente romanesti. Pastravul cu Poveste de Trufe (o combinatie traditionala de pastrav la cuptor si mamaliga, dar cu trufe negre, sos de rucola si cimbrisor) insotit de o limonada cu fructe de padure, nu poate fi ratat.

Ne inspira: accentele cromatice ale decorului industrial si meniul care intotdeauna spune o poveste.

Adresa: Strada Ion Campineanu, nr. 11