Cand un barbat viseaza sa ii ofere iubitei sale inelul de logodna perfect, deseori ia in calcul doar marimea pietrei si tipul de metal pretios din care este facut. Sa fie din aur galben, sa se asorteze cu verigheta si piatra, si cat mai mare, ca sa stie femeia cat de mult este iubita. Daca indeplineste aceste criterii, tot ce ramane de facut este ca ea sa zica DA, cu sclipiri in ochi de la piatra pretioasa.

Taietura pietrei inelului de logodna poate fi rotunda, ovala, tip lacrima (para), smarald, in forma de inima sau stil printesa. Aceste tehnici complexe au aparut de-a lungul timpului si au fost inspirate din personalitatea femeilor care si-au dorit bijuterii cu diamante slefuite cat mai sofisticat si greu de reprodus. Compania de bijuterii ritani.com din New York explica semnificatia celor mai des solicitate forme de piatra pretioasa.

Nu conteaza cand iubitul iti daruieste inelul de logodna, in ce loc si daca este din aur sau argint, cum nu conteaza nici cat de mare este piatra. Daca vrea sa-si petreaca viata alaturi de tine inseamna ca te stie suficient de bine incat sa-ti ofere inelul cu piatra potrivita personalitatii tale.

E adevarat ca daca isi alege si un moment special sau un loc mirific, undeva la Paris sau pe o plaja azurie din Grecia, efectul este si mai spectaculos. Pentru o femeie conteaza mult efortul lui si emotiile cu care isi marturiseste dragostea. O spun din experienta – am apreciat cu cata migala a desfacut el poleiala si ciocolata in care era ascuns oul de jucarie, ca sa introduca in el inelul de logodna, apoi sa refaca totul, ca si cum ar fi fost proaspat luat de pe raftul magazinului.

Inel cu piatra rotunda

De departe e cea mai intalnita forma de piatra la inelele de logodna, si exista si o explicatie pentru asta. Prima taietura complicata a pietrei pretioase a fost rotunda. Cu 58 de fatete, aceasta a fost creata pentru a da cat mai multa stralucire posibila. Forma sa circulara reprezinta dragostea fara sfarsit.

Femeile care cred ca acest tip de inel le reprezinta sunt romantice, fidele si, cumva, conservatoare. Uneori sunt reticente la nou.

Inel cu piatra in stil princess

Devenita din ce in ce mai populara, pentru ca imbina clasicul cu modernul, taietura princess este patrata, avand unghiurile sofisticate, ascutite, cat sa creeze si mai multe sclipiri. Daca adori astfel de pietre, cel mai probabil iti place in viata ta mixul de traditional si schimbare.

O femeie indragostita de taietura princess, cand vine vorba despre bijuterii, este gata oricand sa ocupe pozitia de lider in societate, si tanjeste si pretinde atentia cuvenita.

Inel cu piatra emerald

Fetele acestui inel sunt taiate dreptunghiular, ca sa creeze un efect optic unic. Exista varianta cu taietura patrata tip emerald, care se numeste asscher. Pietrele care sunt in aceste moduri slefuite sunt ideale pentru femeile increzatoare in fortele proprii.

Se spune ca femeia care poarta un astfel de inel face piatra sa straluceasca, nu piatra ii da stralucire femeii.

Inelul de logodna cu piatra ovala

Daca ai degetele scurte, acest inel este perfect pentru tine, pentru ca da impresia ca le ai mai lungi.

La fel de complexa ca taietura rotunda, piatra ovala este aleasa de traditionalistele creative si cu tendinta spre individualitate.

Inel cu piatra radiant

Similara cu taietura emerald, piatra radiant este dreptunghiulara, dar cu colturile rotunjite, si transforma cu totul o mana fina, cu degete scurte.

Femeile care prefera acest model de piatra se aseamana cu cele care adora taietura printesa, adica radiaza la fel de mult ca bijuteria pe care o poarta.

Inelul cu piatra tip para

Taietura in stil para sau lacrima este una unica, cu toate ca este inspirata din slefuirea ovala. Femeia care iubeste aceasta forma este independenta, dar in sufletul ei are ascunsa o varianta a ei mai romantica.

De obicei, cea care alege inelul de logodna cu piatra in forma de lacrima stabileste standarde inalte pentru sine si cei din jurul sau. In multe cazuri, este dificil sa te ridici la asteptarile ei.

Inelul cu piatra in forma de inimioara

Forma aceasta simbolizeaza romantismul pur, iar cele care iubesc bijuteriile cu pietre in forma de inima privesc lumea printr-o lentila colorata in roz.

De aceea, deseori se simt dezamagite de realitate si sunt coplesite cand responsabilitatile casniciei inlocuiesc nunta de basm si luna de miere de vis.

Te invit sa vezi ce inele celebre de logodna au fost daruite vedetelor de pe covorul rosu!

Foto: Guliver, ritani.com