smoothie energizant femeie pahar

Sa faci yoga dimineata e o binecuvantare pentru starea de spirit, dar, cand se acumuleaza oboseala, sedinta de relaxare se poate transforma intr-un mic chin. Cand ti se intampla sa nu faci fata, bea un smoothie energizant inainte!

Ca sa prepari un smoothie energizant ai nevoie de avocado, afine, pudra de maca. Toate sunt ingrediente superfood care iti dau energie, imbunatatesc flexibilitatea si intaresc oasele datorita nutrientilor benefici pe care ii contin.

Poti sa servesti acest smoothie energizant si pe post de mic dejun, in zilele in care stii ca ai mult de lucru la birou. Un smoothie energizant iti va da toata energia de care ai nevoie ca sa functionezi la capacitate maxima pana la masa de pranz.

Reteta de smoothie energizant cu avocado, afine si pudra de maca

Smoothie energizant – Ingrediente necesare:

1 lingura de pudra de maca

½ lingurita de piper cayenne si scortisoara

½ ceasca de lapte de migdale

½ avocado

2 linguri de nuci caju

3 linguri de lapte de cocos solid

1 mana de afine

Smoothie energizant – Preparare: pune toate ingredientele intr-un blender si pulseaza 30 de secunde – 1 minut, pana cand obtii un smoothie fin si cremos.

Serveste-l acest smoothie cu cel putin jumatate de ora inainte de a incepe cursul de yoga!

Ca sa faci smoothie-ul mai sanatos, evita sa-l indulcesti!

Cum te ajuta acest smoothie energizant?

Avocado este un adevarat pachet de acizi grasi buni, proteine si carotenoizi care imbunatatesc concentrarea si flexibilitatea.

Afinele sunt foarte bogate in antioxidanti care iti energizeaza corpul si lupta cu inflamatia.

Pudra de maca, un supliment obtinut din radacina de maca, are proprietati energizante si este foarte bogata in vitamine si minerale: B-uri, vitamina C, E si calciu, fier, magneziu. La yoga, maca iti confera putere si anduranta.

Laptele de migdale si nucile caju contin grasimi bune care cresc densitatea osoasa si, implicit, intaresc oasele.

Smoothie energizant – Tips: Daca te plictisesti usor de smoothie-uri, sfatul nostru este sa diversifici ingredientele si nu sa renunti la a le mai prepara!

In acest smoothie energizant, poti inlocui avocado si afinele cu banane, mango, pere, mere, zmeura, kiwi. Important este sa experimentezi cat mai multe retete si sa-ti alegi preferatele!

Foto: Guliver