Iti verifici telefonul din 10 in 10 minute? Atunci esti dependenta de smartphone. Limiteaza viata prin intermediul mobilului si o sa ai de castigat.

In ultimii ani, relatia dintre oameni si telefoanele mobile sau alte gadgeturi a crescut enorm, ca urmare a dezvoltarii cat mai multor aplicatii. Mici bucatele din viata ta sunt transferate smartphone-ului cu scopul eficientizarii si a unei comunicari mai bune. Dar, in ciuda avantajelor pe care le ai de pe urma folosirii telefonului, exista si unele dezavantaje, scrie Lifehack.org.

Iata de ce e bine sa reduci dependenta de smartphone:

1. Te implici cu adevarat in conversatii

Nu traiesti niciodata cu adevarat in prezent cand scrii mesaje si apoi stai tot timpul cu urechea ciulita la vibratia sau sunetul pe care il face telefonul, semn ca cineva ti-a scris. Conversatiile adevarate sunt cele care au loc in prezent, in care partenerii de discutii sunt atenti unul la altul.

2. Scapi de un stres

Daca reduci dezordinea – fizica, spirituala, mentala sau de orice alt fel – te eliberezi de o mare povara care iti sta pe cap. Orice lucru – in cazul acesta gadget – de care te eliberezi e o povara mai putin.

3. Devii libera

Ai observat ca unii oameni iau telefonul in mana, il deblocheaza si doar isi arunca ochii peste cateva aplicatii? Apoi il blocheaza si il lasa deoparte. Peste 5 minute, fac din nou acelasi lucru. Poate ca nu recunosti, dar si tu esti dependenta de mobil! Nu e de mirare, doar il folosesti si ca sa comunici prin el, si la shopping, si ca sa afli o adresa, sa stii cate calorii ai consumat si cate si mai cate. Dar daca atunci cand il uiti acasa, de exemplu, sau nu stii unde l-ai pus te panichezi si te simti pierduta, e clar ca ai depasit pragul normalitatii si e cazul sa-ti recapeti libertatea!

4. Te poti concetra

Doua ore neintrerupte in care te concentrezi asupra unui singur lucru sunt mai productive decat patru ore, in care o parte ai muncit cu adevarat si o alta in care mintea ti-a fost acaparata de altceva. Daca te intrerupi din treaba, de fiecare data cand revii dureaza putin pana cand iti intri in ritm. Aceste intreruperi iti rapesc timp valoros si creativ. Scoate-ti notificarile de pe smartphone si nu vei mai fi intrerupta atat de des.

5. Castigi mai mult timp

In fiecare zi petreci aproximativ doua ore stand pe smartphone. Daca reduci acest timp la 30 de minute pe zi, o sa castigi 22 de zile pe an! Cate nu ai putea sa faci cu acest timp!

6. Esti mai constienta de ce se petrece in jur

Sa fii constienta si atenta nu inseamna sa iti ridici din cand in cand ochii din ecranul telefonului mobil. E mai mult, e o stare de spirit. Dar poti ajunge la ea prin a incepe sa nu te mai uiti mereu la telefon. Dependenta de smartphone te impiedica sa traiesti in prezent. Fii atenta la zgomotele din jur, la culori, la oameni si la tot ce te inconjoara.

7. Iti antrenezi mintea

Daca limitezi folosirea telefonului mobil iti antrenezi mintea cu lucruri pe care acum nu le mai faci. Pentru ca acum, de exemplu, folosesti calculatorul de pe telefon si afli adrese cu ajutorul aplicatiilor. Daca reduci dependenta de smartphone iti fortezi mintea sa rezolve aceste sarcini si, deci, o antrenezi.

8. Iti lasi ochii sa se relaxeze

E evident ca mult timp petrecut uitandu-te in ecranul telefonului mobil iti poate afecta ochii. Fa pauze cat mai lungi ca sa iti relaxezi ochii.

9. Sa citesti iar carti

Cartile contin povesti uimitoare pe care le gasesti in putine alte locuri. Articolele sau scurtele povestiri pe care le citesti pe mobil nu pot inlocui cartile. Daca scapi de dependenta de smartphone vei avea sansa sa redescoperi frumusetea cartilor.

10. Comunici mai eficient fata in fata

Nimic nu poate inlocui interactiunea fata in fata. Nici mesengerul, nici SMS-urile, nici Skype. Elimina barierele digitale si comunica fata in fata cu prietenii tai. o sa vezi ca mult mai bine.

Acum ca stii de ce e bine sa limitezi dependenta de smartphone, fa-o! Si afla si Cat rau poate face tehnologia unui cuplu.