Sunt multe de invatat daca vrei sa incepi o afacere cu sapun natural handmade. Poate ca esti pasionata si stii cum sa il produci. Dar trebuie sa te gandesti si la alte lucruri, cum ar fi piata de desfacere!

Cand vrei sa incepi o afacere cu sapun natural handmade, esti entuziasmata, dar ti se pare ca nu stii de unde sa incepi. Asa si este! Orice afacere, oricat de mica, pare complicata daca nu ai mai avut de-a face cu vreun business. Modernsoapmaking.com a facut o lista cu sfaturi de care e bine sa tii cont cand vrei sa faci o afacere cu sapun natural handmade.

9 sfaturi pentru o afacere cu sapun natural handmade de succes

1. Nu vei face sapun mereu!

Multi dintre cei care aleg sa isi deschida o afacere cu sapun natural handmade o fac pentru ca le place sa lucreze sapunul. Oricat de mult ti-ar placea, trebuie sa inveti sa faci sapun intr-un timp cat mai scurt! Chiar daca la inceput iti place sa stai si o zi intreaga modeland 10 sapunuri, ca sa ai o afacere profitabila trebuie sa te misti mai rapid! Mai ales daca vei lucra singura in afacerea asta! Tu lucrezi, tu vinzi, tu faci marketing! Timpul e important! Deci timpul de lucru efectiv trebuie sa fie sub 20% din timpul dedicat afacerii. Daca ai si un partener in afacere, stabiliti ce rol are fiecare!

2. Cere parerile clientilor

Una dintre cele mai frecvente greseli ale celor care vor sa porneasca o afacere cu sapun natural handmade este ca fac numai produse care sa le placa lor. Dar nu tu esti publicul tinta! Asa ca fa si sapunuri cu parfumuri care tie nu iti plac in mod special, pentru ca altora le vor face cu ochiul! Alege o gama de 10 produse si gaseste publicul tinta!

3. Brandul afacerii tale e coloana vertebrala a afacerii

Daca pentru tine brandingul inseamna numai sa alegi o grafica draguta si cateva culori frumoase pe care sa le pui cap la cap, gresesti! Brandul e cel care trebuie sa iti ghideze afacerea! Citeste cat mai mult despre cum sa il faci, ca sa te poti pozitiona puternic pe piata!

4. Atentie la felul in care stabilesti pretul!

Daca stabilesti preturile produselor in asa fel incat sa ti se para tie accesibile sau in linie cu o piata imaginara a sapunurilor handmade, despre care nu stii mare lucru inca, gresesti! Nu stabili pretul in functie de ce fac altii, pentru ca risti sa nu ai profit! Gandeste-te la ce materie prima folosesti tu si la ce costuri de productie ai! Daca nu ai profit, nu poti ramane in afaceri!

5. Exista o piata pentru orice!

Cel mai puternic argument al celor care pun preturi mici pentru produsele lor este competitia mare de pe piata. “Nu e loc pe piata” e o propozitie falsa! Daca simti asta, inseamna ca nu te-ai pozitionat pe piata potrivita! Trebuie doar sa gasesti cumparatorii potriviti pentru produsele tale, la preturile tale!

6. La ce sa te gandesti daca vrei o afacere mai mare

Intotdeauna o afacere cu sapun natural handmade porneste de la o idee mica. Dar ideea va creste, si la fel si afacerea. Inainte de a te extinde, sunt insa unele lucruri la care trebuie sa te gandesti. Cum ar fi: Ce sanse sunt sa gasesti aceeasi materie prima pe termen lung? Cat timp poti depozita produsele tale? Cat timp rezista mirosul unui sapun? Cat timp poate ramane intact produsul depozitat? Sapunurile se deterioreaza in timp, si ca miros, si ca forma. Asa ca fii atenta!

7. Fotografiile, un detaliu major!

Cei mai multi producatori de sapun handmade isi vand produsele online. Asa ca fotografiile sunt vanzatorul! Daca nu te pricepi sa faci fotografii, vorbeste cu un prieten priceput sau plateste pe cineva sa te ajute! Pozele trebuie sa arate bine, sa fie luminoase si sa se vada si detaliile!

8. Construirea unei afaceri e o investitie in sine

Afacerea ta cu sapun depinde de tine. De aceea, trebuie sa inveti permanent, sa cresti si sa iti depasesti limitele.

9. Teama e cel mai mare inamic al tau

Cei mai multi oameni esueaza in afaceri din cauza fricii. Inainte sa te apuci de treaba, constientizeaza-ti temerile si lupta cu ele! Stai linistita, alte temeri vor aparea si pe parcurs! Ideea e sa nu te blochezi din cauza lor si sa mergi mai departe! Tu esti responsabila pentru succesul afacerii tale!

FOTO: Guliver

Acum, ca stii ce sa faci daca vrei o afacere cu sapun handmade, ce-ar fi sa afli si cateva Idei de afaceri de familie, simple si cu bani putini?