Le privesti in aeroport cu admiratie si uneori iti doresti sa iti creasca “aripi”, ca sa poti zbura si tu oriunde in lumea aceasta. Sa stii ca nu este chiar atat de greu sa-ti indeplinesti visul, daca vrei cu adevarat sa fii insotitoare de bord. Companiile aeriene au nevoie permanent de oameni pregatiti. Ca sa stii ce presupune meseria de stewardesa am intrebat-o pe Cristina Bruker, o tanara in varsta de 29 de ani, care lucreaza la o companie aeriana nationala din Orientul Mijlociu.

Ce presupune meseria de stewardesa si care sunt avantajele si dezavantajele ei

Am aflat detalii importante despre ce presupune meseria de stewardesa din experienta ei, dar si din sfaturile oferite de echipa vreausafiustewardesa.ro.

In urma unui anunt de recrutare de pe internet, Cristina (foto) a sustinut un interviu la Bucuresti, dupa care a urmat un training intens de aproximativ sapte saptamani, perioada in care a invatat informatii despre tipurile de avioane, notiuni de siguranta si securitate, dar si notiuni vitale de prim ajutor. Acestea sunt bazele a ceea ce presupune meseia de stewardesa.