Nu mai incape indoiala ca oamenilor le plac senzatiile resimtite in timpul masturbarii, dar si cele de dupa. Nu te jena daca si tu o faci din cand in cand. Este a doua cea mai obisnuita activitate sexual, pe care o face oricine, scrie Martha Cornog, in volumul sau „Cartea mare a masturbarii“.

Poti sa apelezi la aceasta practica daca ai nevoie de o imbunatatire considerabila a vietii. In caz ca nu stiai, prin masturbare calitatea somnului creste, la fel si increderea in propria persoana, scapi de stres si ai rezistenta mai mare la tensiuni si dureri.

Totusi, chiar daca prin aceasta practica poti rezolva unele probleme, trebuie sa-ti spun ca nu este cel mai eficient remediu natural cu care le poti combate.
In 2011, „Scientific American“ a publicat un articol revolutionar in care au fost comparate beneficiile orgasmului cu cele care survin in urma altor activitati pe care le facem inainte de culcare, cum e meditatia.
Mai exact, cercetatorii au descoperit ca meditatia are aproape acelasi efect orgasmic in minte si corp, precum are masturbarea.

Ar putea fi meditatia un inlocuitor viabil pentru masturbare? Raspunsul depinde de scopul fiecaruia. Daca vrei sa scapi de stres si sa dormi mai bine noaptea, atunci meditatia este tratamentul optim.

De ce meditatia este superioara masturbarii

Chiar daca printre efectele masturbarii se numara si relaxarea mult dorita dupa o zi plina de incercari, specialistii in sexologie avertizeaza ca nu e indicat sa-ti faci un obicei din asta.

Masturbarea nu trebuie sa fie portita de scapare dupa o zi stresanta. De ce? E foarte simplu! Ca orice lucru facut des, stimularea sexuala poate crea dependenta. Si, mai rau, dependenta poate cauza depresie.

Pe de alta parte, prin meditatie nu doar ca beneficiezi de un mod eficient prin care poti reduce stresul de la serviciu si starile anxioase, dar ajuti corpul sa elibereze substante chimice, ca dopamina – hormonul care produce placere si te ajuta sa te concentrezi –, serotonina care calmeaza si elimina tensiunea din corp, oxitocina cunoscuta si sub numele de „hormonul fericirii“ si endorfinele, si ele responsabile de reducerea durerilor si a stresului.

Inca nu te-am convins ca meditatia este mai buna decat masturbarea? Ei bine, afla ca aceasta nu are reactii adverse, de fapt excesul este chiar recomandat. Cu cat meditezi mai mult, cu atat te vei simti mai bine si mai fericita.

Te ajuta sa dormi profund

Meditatia este cunoscuta si pentru calitatile sale de combatere a insomniei si oboselii. Daca masturbarea inainte de culcare te ajuta sa adormi, prin meditatie obtii cel mai odihnitor si profund somn.

Iti imbunatateste viata sexuala

Oamenii, in special barbatii care se masturbeaza frecvent, au mai multe sanse sa evite angajamentele pe termen lung, pentru ca prefera sa astepte cu nerabdare sa fie singuri si sa faca o noua „sedinta“ de terapie.

Meditatia, in schimb, are exact efectul opus, potrivit mindbodygreen.com: iti da putere sa controlezi nivelul de cortizol, cunoscut si ca hormonul stresului, si te ajuta sa te simti mai dorita, mai apreciata, iar lui ii creste nivelul de testosteron si libidoul.