Cine nu recunoaste ca au un farmec aparte iesirile la masa in cuplu? La inceputul relatiei, acest obicei este mai mult decat benefic pentru socializare si consolidarea legaturii. In timp, insa, gestul devine costisitor si uneori chiar plictisitor. Specialistii in terapie de cuplu iti recomanda sa-i propui iubitului: hai sa gatim in doi! Ce zici? Ar fi de acord sa faceti o pizza delicioasa impreuna?

Asta nu inseamna ca trebuie sa stai de acum numai in casa si sa nu mai calci pragul restaurantelor. Nicidecum! Insa, spun editorii de la stylecaster.com, e bine sa va limitati la doua astfel de iesiri pe saptamana. In rest, mergeti pe varianta: gatim in doi. Impreuna veti da savoare mancarurilor, pentru ca detineti ingredientul secret: iubirea.

De ce e bine sa gatim in doi cand relatia este in impas

Sunt si studii pe aceasta tema. De exemplu, un sondaj la care au participat 1.000 de persoane a scos la iveala ca gatitul in doi poate salva o relatie in prag de despartire. Cercetarea condusa de compania de gastronomie Calphalon a gasit ca 88% din persoanele implicate in relatii serioase, care au participat la sondaj, sunt de parere ca aceasta activitate are un potential urias de a salva o relatie. Acest obicei, a mai aratat studiul, poate imbunatati comunicarea dintre parteneri si, cred 92% din participanti, gatitul in doi este o alta modalitate de exprimare a dragostei in cuplu.

Puteti incepe sa preparati mancaruri usoare si rapide, daca aveti un program incarcat si nici nu va puteti lauda cu cine stie ce cursuri de gatit sau experienta in bucatarie. Gandeste-te doar ca este un mod bun de a petrece timp de calitate impreuna. Iar la final, daca din mainile voastre iese un produs delicios, cu atat mai bine.

Gatitul impreuna este o combinatie perfecta intre relaxare si o activitate productiva, care are si un alt rol, de a apropia oamenii prin comunicare.

De fapt, cand spui hai sa gatim in doi, il inviti intr-un team-building de nerefuzat. Mai ales daca ai un iubit gurmand. Trebuie doar sa pui muzica pe fundal, sa puneti alaturi un pahar cu vin, sa dati drumul la cuptor si sa va suflecati manecile.

Daca va doriti o mancare gatita mai sanatos, iata 5 schimbari de impact.

Foto: Guliver