Incheierea relatiei poate fi cel mai bun lucru care ti se putea intampla

E greu sa te desparti de cineva cand aveti acelasi camin. Iar lucrurile se complica si mai mult daca v-ati mutat cu gand sa aveti o relatie lunga, poate chiar sa va casatoriti. Totusi, daca simti ca iubitul tau nu este potrivit pentru tine, iata cateva sfaturi pentru incheierea relatiei cat mai amiabil.

Fiecare pas care tine de incheierea relatiei este foarte important, fie ca este vorba despre un cuplu care nu locuieste impreuna sau despre parteneri care stau in acelasi loc de cativa ani. Cei de la madamenoire.com cred ca cel mai bine este sa tii cont de urmatoarele indicatii, ca sa nu faci dintr-o despartire responsabila intre doi adulti un joc dramatic cu lacrimi si amenintari.

Nu te mai gandi la casa

In primul si primul rand trebuie sa-ti repeti ca nu trebuie sa cedezi si sa ramai intr-o relatie toxica, doar ca sa scapi de deranjul cu mutatul si cu gasirea unei noi locuinte. Nici daca stati acum intr-o casa de invidiat, spatioasa si bine localizata. Nimic nu este mai de pret decat fericirea ta. Hai sa spunem ca toata treaba iti poate fura doua luni, dar gandeste-te ca apoi esti libera sa-ti cauti drumul tau in viata.

Pentru incheierea relatiei, da-i timp de gandire

Nu te gandi ca o sa iei toate deciziile separarii in doar o saptamana. Dupa ce discutati despre incheierea relatiei, asteapta-te la producerea inevitabilului. Adica el sa te santajeze cu “Si cu casa ce facem?”. Lasa-i timp sa se gandeasca, sa gaseasca si el solutii. Ba mai mult, mergi sa dormi la o prietena, ca sa-i acorzi spatiul necesar pentru gandire.

Stabiliti o data de mutare

Una dintre cele mai importante reguli de urmat in viata este sa faci un lucru exact atunci cand ti-ai propus sa-l faci. Daca amani si esti nehotarata, lucrurile vor decurge in defavoarea ta si risti sa ramai cu regrete. Ia in calcul date realiste, care sa va permita amandurora sa va aranjati totul in ordine, fara graba si stres mai mult decat presupune situatia in sine.

Daca e posibil, faceti bagajele separat

Incercarea de a-ti impacheta amintirile in prezenta fostului iubit se poate transforma intr-un fiasco si treaba in sine poate sa dureze de cinci ori mai mult. E studiat fenomenul. Apar argumente, reprosuri, crampeie din trecut si se poate ajunge chiar la plansete si, cel mai rau, la sex din mila. Fa tot posibil sa impachetezi cand el nu este acasa si iti vei face viata un pic mai usoara.

Stii cum ar trebui sa treci peste o despartire, potrivit zodiei tale?

Foto: Guliver