La ce sa renunti ca sa te simti bine cu viata ta? La job? La un prieten toxic? La orice iti da sentimente negative! Uita de ideea ca “nu e bine sa fugi de probleme”! Fuga iti face bine uneori!

Poate ca ani de zile ti s-a spus, in familie, sa nu fugi de probleme. Asa ca ai ramas lipita de ele, oricat de greu sau de incomod te-ai simtit, doar pentru ca ti s-a inoculat ideea ca nu trebuie sau ca nu poti sa fugi de ceea ce nu iti place. Dar nu e asa!

Uneori trebuie, pur si simplu, sa renunti la unele lucruri din viata ta. Uneori trebuie sa fugi de greutati. Uneori incerci sa repari ceva, dar nu merge, asa ca ar fi o pierdere de timp sa ramai blocata in acea situatie neplacuta. Uneori e nevoie de curaj sa renunti la lucrurile din viata ta. Dar la ce sa renunti?

Exista oameni care te trag in jos si locuri de munca unde simti ca te distrugi, treptat. Astfel de lucruri, care nu te implinesc si nu iti ofera ce ai nevoie, ar trebui sa fie lasate in urma, ele iti transmit la ce sa renunti sa mai cari dupa tine, ca pe o povara.

La ce sa renunti ca sa te simti mai bine

1. O relatie volatila

O relatie care e prea putin relatie si mai mult o conjunctura legata de sex bun si conversatii proaste ar trebui sa se termine. Ia distanta si detaseaza-te emotional, pentru ca te trage in jos.

2. Jobul pe care il urasti

La ce sa renunti daca nu la un job pe care il detesti? Nu e nicio rusine sa iti dai demisia, insa e rusinos sa nu incerci sa gasesti jobul potrivit pentru tine. Daca iti urasti locul de munca, pleaca! Fugi cat de repede poti! Nu-ti cauta scuze, ia atitudine!

3. Un prieten toxic

In prietenie nu exista limite. Doar pentru ca ati fost prieteni acum 10 ani, nu inseamna ca trebuie sa mai fiti inca 10. Daca ai un astfel de prieten fata de care trebuie sa cauti scuze ori de cate ori te invita in oras, inseamna ca e cazul sa iei distanta.

4. Prietenul de care ai grija mereu

Uneori, oamenii trebuie sa invete sa aiba grija singuri de ei insisi, inainte de a intra intr-o relatie, fie ea si de prietenie. Cand ai mai multa grija de acest prieten decat de tine, e momentul sa reevaluezi situatia. Desigur, daca ai un prieten care trece printr-o perioada grea si are nevoie de tine, ar fi bine sa nu il abandonezi. Dar daca e genul de persoana care are nevoie mereu sa fie “salvata”, poate fi prea dramatic.

5. Colegii de apartament neplacuti

Daca nu iti plac oamenii cu care convietuiesti in aceeasi casa, cel mai probabil esti nemultumita de viata ta. La ce sa renunti? La placerea de a-ti trai viata sau la ei? Raspusul e simplu! Nu-ti mai pierde timpul cu oameni care nu te respecta sau nu iti respecta intimitatea.

6/ Orasul care stoarce sufletul din tine

In general, oamenilor le place unde traiesc. E o lume larga si, daca orasul in care locuiesti nu iti place, ai de unde alege! Fugi cat poti de el, fara sa te mai uiti inapoi! Gaseste locul care ti se potriveste!

7. Un viitor pe care nu ti-l doresti

Ai voie sa fugi de visurile care nu sunt ale tale. Nu e nimic rusinos in asta. Ai nevoie de curaj si sinceritate ca sa abandonezi planurile pe care altii si le-au facut pentru tine.

8. Opiniile care te trag in jos

Oare de ce nu poti sa fugi de ceea ce cred altii? Cele mai multe pareri nici macar nu sunt necesare, la fel cum nu sunt necesari nici oamenii care le emit.

9. Vechea “tu”

Cine spune ca trebuie sa ramai aceeasi mereu? Poti sa te schimbi ori de cate ori vrei! Exista mai multe versiuni ale sinelui, asta inseamna dezvoltarea, de fapt. Adaugam in fiecare zi cate ceva nou la propria personalitate, asa ca nu te simti prost daca nu mai esti cea de acum cinci ani. Esti tot tu, tu cea de acum!

10. Oamenii carora nu le poti spune “nu”

La ce sa renunti? La oamenii pe care nu ii poti refuza, dar atunci cand faci ceva pentru ei te simti rau. Daca in relatia voastra nu e vorba si despre tine, ci doar despre ei, atunci nu e o relatie buna!

11.Esecuri

Se presupune ca trebuie sa fugi de esec pentru ca, altfel, cum ai putea gasi succesul? Esecurile trebuie sa ramana in trecut. Invata din ele, dar depaseste-le si lasa-le in urma.

12. Toate comparatiile

De ce sa te compari cu altii si sa uiti de tine? Incearca sa te descoperi pe tine asa cum esti, nu sa cauti ceea ce nu ai. Nimeni nu va schimba felul in care esti tu! Cu cat te feresti mai devreme de comparatiile cu ceilalti, cu atat mai repede te vei gasi.

FOTO: Guliver

Citeste si: Cum sa devii mai pozitiva in DOAR 21 de zile. Incearca si tu!