Calmarea mintii nu e ceva ce poti controla atat de simplu atunci cand esti incepatoare intr-ale meditatiei. Iar acest zgomot continuu al gandurilor ii poate agasa, uneori, chiar si pe cei mai experimentati. Dar vestea buna este ca iti poti potoli gandurile daca stii cateva secrete!

Nu dispera daca nu poti sa-ti anulezi gandurile in totalitate pe parcursul meditatiei. Sunt putini cei care reusesc asemenea performante. Dar daca totusi, agitatia dn capul tau e mai puternica decat orice tehnica de meditatie pe care o faci, iti propunem sa incerci una dintre aceste 3 metode pentru calmarea mintii.

Foloseste mantre pentru calmarea mintii

Mantrele sunt niste sintagme pozitive, dar pot fi si cuvinte sau chiar si sunete pe care le rostesti in timpul meditatiei. Spre exemplu: “ma plac pe mine insami”, “sunt recunoscatoare pentru tot ce am” sau mantra OM – una dintre cele mai populare mantre din meditatie (potrivit credintei hinduse OM este sunetul universal, din care au luat nastere toate celelalte sunete si un amalgam al tuturor mantrelor existente).

Nu e nimic mistic in toata aceasta poveste! Ce e important si trebuie sa retii e ca mantrele au un puternic impact in subconstient. In momentul in care rostesti o mantra, cu voce soptita sau in gand, mintea se concentreaza doar pe ea, iar gandurile, practic, sunt blocate. Mantrele “lucreaza” la nivel foarte profund, dar ca sa functioneze trebuie sa fie repetate incontinuu.

Alege-ti o mantra, orice te inspira, si incearca sa o rostesti cand faci meditatie si iti pierzi rapid concentrarea.

Calmarea mintii e mai simpla daca iti gasesti un loc intim unde sa meditezi!

Metoda pentru calmarea mintii: Numara!

Nu trebuie sa te gandesti la meditatie ca la ceva foarte restrictiv. Daca ai probleme sa te concentrezi in timp ce faci meditatie, o metoda buna pentru calmarea mintii este… sa incepi sa numeri descrecator de la 100. In acest caz, numerele sunt folosite in locul mantrelor; acestea blocheaza gandurile exterioare.

Ca sa-ti pastrezi focusul pe numere si sa alungi gandurile, fii atenta si la felul in care respiri. Spre exemplu, inspira pe un numar si expira pe celalalt. Daca simti ca iti pierzi concentrarea, nu te panica! Intoarce-te la numaratoare si continu-o de unde ai ramas.

Incearca tehnica mindful pentru calmarea mintii

Aceasta presupune sa inveti sa fii cat mai constienta de momentul prezent. Focusul tau trebuie sa fie orientat 100% catre catre ceea ce simti in corp in timp ce meditezi.

Calmarea mintii – Aplicat: ca sa ramai concentrata pe prezent, incearca sa-l “traiesti” cat mai mult. Ce simti cand aerul iti intra in nari, cand ti se umfla abdomenul, cand expiri? Ce simti in corp cat stai in pozitia de meditatie? Te doare spatele, iti amortesc picioarele?

Tot acest proces de constientizare te va ajua enorm in calmarea mintii. Asta fiindca nu faci altceva decat sa-ti muti atentia de la ceea ce se intampla in capul tau la ceea ce se intampla in corpul tau.

Iata, in detaliu, cum poti face corect o sedinta de meditatie mindfulness.

Foto: Guliver