De fiecare data cand boala cuiva ne aduce aminte ca o sa murim, ne speriem. Ne comportam ca si cand am fi luati prin surprindere. Dar moartea nu e o noutate! Nu viata, ci moartea e o certitudine, asa ca nu o ratati pe prima. A doua vine sigur!

Nu am inceput anul prea bine. Desi mi-a spus sora-mea, mare pasionata de astrologie, ca se intampla asa si pe dincolo cu zodiile si o sa fie un an dat dracului, pana la jumatate chiar asa imi venea sa-l dau.
Pentru ca am aflat de foarte multi oameni care s-au imbolnavit, de oameni carora li s-au imbolnavit oamenii, de oameni care nu mai sunt si de altii care au ramas orfani. Si dupa 30 de ani tot orfan te numesti. Si la fel doare. Poate pentru ca esti tu insuti mai aproape de final, ma rog…

Boala la 27 de ani

Ieri am mai aflat de boala unui om. Ruben Lenten. Nu stiu daca il stiti. De fapt, daca nu sunteti familiarizate cu kite-urile, nu sunteti familiarizate nici cu numele lui. In fine. E un kiteboarder profesionist, are 27 de ani, e blond, campion, are pistrui si are cancer.

In Romania acest sport – kiteboarding – a devenit, pe nedrept, cunoscut odata ce a aparut Mazare Radu la televizor laudandu-se ca il practica. De fapt, acest sport e mai mult de atat, ohoo, mult mai mult, iar oamenii care il practica – din Romania sau de oriunde – sunt unii dintre cei mai misto oameni de pe pamant, ceea ce Mazare Radu niciodata nu va fi. Dar, sa-l lasam cu hainele lui in dungi.

Asadar, comunitatea de rideri din Romania a aflat ca Ruben Lenten are cancer. Cum sa descriu… e ca atunci cand ciclistii au aflat ca Lance Amstrong are cancer. Sportivii sunt uniti; paradoxal fix spiritul de competitie ii uneste.

Se valideaza unii pe altii, isi compara sariturile (trick-uri le zic ei!), rad de ei insisi si de ceilalti, sunt ironici si autoironici, pleaca impreuna peste mari si tari – de fapt, peste oceane – se dau mari cu zmeele si placile lor exact cum se dadeau mari cand erau mici cu abtibildurile de la guma Turbo (cea adevarata, nu copia nereusita 2.0 pe care o gasim acum in magazine), sunt ambitiosi, diferentele dintre ei ii tin impreuna.

Si Ruben Lenten are cancer. Ii vad cum se mira de moarte. Nu vreau sa bagatelizez informatia nicio clipa si nici sa apase aceste cuvinte pe ranile celor care sufera direct sau prin legaturile de sange din cauza acestei maladii. E cel mai groaznic lucru din lume. O stiu sigur! E mai nenorocita chiar decat finalul si sigur ca, daca as putea, as strerge-o de pe fata pamantului. Dar cine sunt eu sa fac asta?!

Surpriza de la final

Dar ceea ce vreau si pot este sa va amintesc ca moartea nu e o stire! Moartea e singura certitudine majora pe care o avem. “O sa moara!” Aceste cuvinte nu ar trebui sa mire pe nimeni. E ceea ce devine adevar chiar in momentul cand ne nastem.

Baiatul asta, olandezul, campionul, are 27 de ani. Nu stie nimeni daca o sa se vindece sau daca o sa mai fie viu pe 19 noiembrie. Sau pe oricare alta data. Baiatul asta, olandezul, campionul nu a pierdut insa timpul. El l-a castigat! A facut sport, a stat la soare, a tras tare, a ras zgomotos, a lansat zmee, a aterizat zmee, le-a imblanzit pana i-au devenit niste prelungiri firesti, colorate, usoare, “fast turning” ale propriilor brate.

Da, e groaznic cand aflam ca un om e bolnav. Cand aflam ca are cancer. Cand aflam ca o sa moara. Sunt, uneori, clipe de nesuportat. Fizic. Iti vine sa-ti iesi din corp, sa-l arunci la gunoi ca sa scapi astfel de urechile care aud vestile astea nenorocite si de ochii care vor vedea cum “pulbere tarana din tine se alege”. Dar stiti continuarea epitafului acestuia? “Si pulbere, tarana din tine se alege/ Caci asta e a lumii nestramutata lege!”. E scris pe piata funerara a Veronicai Micle.

Voua si celor infricosati de boala lui Ruben Lenten (desi nu il cunosc, riderii din Romania au luat vestea personal, ii vad cum comenteaza pe Facebook, in grupurile lor restranse, si isi doresc, in adancul sufletului, sa nu fie adevarat! Sunt oameni buni) vreau sa va dau si eu o veste.
Moartea nu e ceva nou. Viata insa este! Viata e noua cu fiecare zi noua care ni se da! Viata poate sa fie atat de frumoasa incat nici nu mai conteaza ca la un moment dat o sa se termine! Destinatia, cum ar veni, nu e atat de importanta precum calatoria. Stiti cliseul asta, nu?! (Hai ca l-am potrivit perfect!)

Asadar, go out and live!!!! Dansati, faceti sport, alergati dupa fluturi, calcati iarba, iubiti, iubiti, iubiti, numarati nisipul, cititi, mancati, beti vin, fugiti la mare, fugiti la munte, fugiti pur si simplu, sunati-va prietenii, parintii, colegii, desenati, pozati curcubeie, pozati ce vreti voi, chiar si mancarea din farfurie, radeti, radeti, radeti, nu va mai fie teama – pana la urma, ce se poate intampla?! – nu va mai bateti capul cu ce o sa zica lumea – eh, si daca o sa zica, ce?! – nu va mai speriati de sefi – si sefii sunt oameni, deci si ei au acelasi traseu! – nu va mai speriati de saracie, de criza de la 40 de ani, de maritis, de inselat, de riduri, nu va speriati de necunoscut, de problemele de la birou, de ratele de la banci si de plansul copiilor. Nu va speriati sa traiti si, mai ales, nu va speriati sa muriti.

Nu va speriati de final. El vine oricum. Asa ca faceti-i voi o surpriza si traiti ca si cand el nu ar exista! Iubiti!