Nu te feri sa oferi si sa primesti cel putin o imbratisare pe zi. Contactul cu ceilalti, mai ales cel fizic, te poate feri de bolile cauzate de stres!

Un studiu publicat la inceputul acestui an a demonstrat ca imbratisarile ne impiedica sa ne imbolnavim. Poate ca pare o descoperire bizara. Te poti gandi ca, daca imbratisezi multi oameni – mai ales straini – te expui unor germeni cat se poate de variati si ca ai sanse mai mari sa te imbolnavesti. Dar studiul, realizat de Universitatea Carnegie Mellon din SUA, arata ca o imbratisare si conexiunea cu cei din jur – mai ales prin atingere – te protejeaza de imbolnavirile cauzate de stres.

O imbratisare inseamna sprijin emotional

Acest studiu se adauga unei liste intregi de dovezi care arata influenta pozitiva a sprijinului social si emotional asupra sanatatii, scrie Scientificamerican.com.

Sprijinul social se refera la dezvoltarea unor relatii de prietenie importante, un real ajutor psihologic in perioadele dificile din viata ta.

Cercetatorii au masurat sprijinul social impartind chestionare in care respondentii trebuiau sa evalueze diferite declaratii. Ca, de exemplu, „Simt ca nu am cu cine sa imi impartasesc temerile si ingrijorarile”. Apoi, au facut interviuri in fiecare seara timp de doua saptamani pentru a afla cat de des participantii la studiu au avut parte de conflicte sau de imbratisari. La studiu au participat 404 persoane.

La final, cercetatorii au infestat participantii la studiu cu un virus comun de raceala. Si au observat ce s-a intamplat.

Imbratisarile nu sunt atat de rare pe cum ai putea crede

In mod incurajator, in majoritatea situatiilor, cei chestionati au avut mai des parte de o imbratisare (68% din zilele in care s-a desfasurat studiul) decat de conflicte (7% din zile).

Conflictele dintre oameni pot cauza mult stres, care slabeste sistemul imunitar. Persoanele care au avut parte de mai multe imbratisari si, deci, de mai mult sprijin emotional si social, au avut mai putine simptome de raceala. Sau nu au racit absolut deloc!

Cu alte cuvinte, cu cat oferi si primesti mai multe imbratisari, cu atat te vei imbolnavi mai putin. Asadar, o imbratisare pe zi chiar tine doctorul departe. Nu te feri de o imbratisare! Bucura-te de ea! Vei fi mult mai fericita si mai sanatoasa!

Acum ca stii cum poti sa valorifici o imbratisare, fie ea si de la un strain, afla si Cum sa iti intaresti sistemul imunitar.

FOTO: istockphoto.com