Sa te desparti de cineva este destul de dureros, mai ales daca ai investit foarte mult timp si sentimente in relatie. Totul este frumos la inceput, atunci cand doi oameni se cunosc, dar lucrurile se schimba pe masura ce timpul trece. Te gandesti in continuare la fostul iubit si te incearca foarte multe sentimente, chiar daca a trecut destul de mult timp dupa despartire? Cei de la elitedaily.com sunt de parere ca este destul de dureros momentul in care constientizezi ca o persoana nu mai face parte din viata ta. 

Nimeni nu te pregateste pentru momentele de dupa despartire si orice experienta de genul acesta poate fi destul de dureroasa. Chiar daca stiai ca e posibil ca acest moment sa vina, sentimentele tale vor fi la fel de confuze, iar starile tale vor alterna. Mai mult, una dintre cele mai mari dureri apare in momentul in care va spuneti “la revedere” pentru totdeauna.

10 lucruri dureroase dupa despartire

1. Nu mai poti sa-i trimiti mesaje sau sa vorbesti cu el

Dupa despartire, tot ce iti doresti este sa vorbesti despre sentimentele tale si despre cat de mult ai fost ranita, dar vei realiza ca nu mai poti sa-i trimiti mesaje sau sa vorbesti cu el. Desigur, poti incerca sa iei legatura cu el si sa incerci sa-i spui cateva cuvinte, dar toate aceste discutii te vor afecta mai mult si te vor face sa realizezi ca nu mai formati un cuplu.

2. Nu iti doresti sa iti mai aduci aminte de el

Sunt destul de dureroase momentele in care te gandesti la el si iti aduci aminte de relatia pe care ati avut-o, dar, cu toate acestea, nu iti mai doresti sa te gandesti la el. Pur si simplu, este foarte dureros sa iti aduci aminte tot ce a fost intre voi, iar momentele de dupa despartire sunt destul de grele.

3. Te gandesti la momentele in care erati fericiti

Total opus fata de momentele in care incerci sa iti blochezi toate amintirile legate de el sunt acele momente in care te gandesti cat de fericiti erati impreuna si cat de frumos era totul pentru tine. Acest obicei iti va face mai mult rau, pentru ca vei avea tendinta sa ramai prinsa in trecut si iti va fi greu sa te obisnuiesti cu ideea ca nu mai sunteti impreuna.

4. Cand auzi o melodie care iti aminteste de el

Daca obisnuiesti sa asculti muzica la radio sau pe Youtube, este posibil sa auzi o melodie care iti aminteste de el si care te va da complet peste cap. Iti vei dori sa il suni si sa ii spui cat de mult iti lipseste, dar acest lucru nu este sanatos pentru tine si nici nu te va ajuta sa te simti mai bine.

5. Cand iti aduci aminte de glumele lui si zambesti

Fara sa vrei, iti aduci aminte de glumele lui si zambesti. Sunt acele momente in care nu esti constienta de starea in care te afli si iti lipseste prezenta lui. Orice conversatie sau detaliu minor iti poate aduce aminte de el, asa ca este bine sa fii pregatita psihic pentru toate gandurile care te vor invalui.

6. Cand il vezi cat de fericit este fara tine

Probabil un moment destul de dureros este acela in care il vezi cat de fericit este fara tine. Indiferent daca il vezi intamplator pe strada sau daca il urmaresti pe Facebook si ii vezi postarile in care pare foarte fericit alaturi de alta fata, acele momente nu vor fi prea placute pentru tine si exista riscul sa suferi mai mult.

7. Cand te intrebi daca relatia voastra a fost serioasa

Este ceva la care se gandesc foarte multe femei dupa despartire. Indiferent cat a durat relatia voastra, te vei intreba daca intre voi a fost ceva serios sau daca totul a fost de “ochii lumii”. Vei avea destule momente de indoiala si iti va fi destul de greu sa il uiti pe fostul iubit si sa iti revii.

8. Realizezi ca nu l-ai cunoscut foarte bine

Vorbind despre acele relatii despre care nu stii mare lucru, este posibil sa iti pui cateva intrebari si despre fostul tau iubit. Vor fi momente in care te vei uita peste vechile poze pe care le aveti impreuna si te vei intreba foarte multe lucruri despre el. Probabil ca vei avea sentimentul ca nu l-ai cunoscut foarte bine, iar acest lucru poate fi destul de dureros.

9. Realizezi ca nu il vei mai vedea deloc

Este un moment critic. Daca te gandesti ca nu il vei mai vedea deloc, exista riscul sa cazi intr-o stare de depresie din care nu iti va fi prea usor sa iesi. Iti vei pune foarte multe intrebari, vei avea unele curiozitati si iti vei dori sa-ti spuna cineva ca mai exista o sansa ca intre voi doi lucrurile sa fie la fel ca inainte. Totusi, exista o posibilitate foarte mica sa va mai vedeti, mai ales daca nu aveti prieteni sau cunostinte in comun.

10. Esti dispusa sa te implici intr-o noua relatie

Este un moment ciudat. Chiar daca tu consideri ca ai uitat de fostul iubit sau ca nu il mai iubesti, este posibil sa nu iti fie foarte usor sa te implici intr-o noua relatie si sa te deschizi in fata altcuiva. Este nevoie de timp ca “ranile” sa se vindece, iar din acest motiv este posibil sa te incerce foarte multe stari in momentul in care iti vei dori sa uiti de el.

Iata si ce greseli nu trebuie sa faci dupa despartire!

Daca ti-a placut acest articol, da-ne un like pe pagina noastra de Facebook si vei afla si mai multe informatii interesante!

Foto: Guliver