Foarte multe relatii vin cu o “data de expirare” la pachet, iar acest lucru se intampla din cauza ca partenerii nu sunt atenti la acele semne care ii atentioneaza ca relatia lor nu e pe drumul cel bun. Vrei sa afli cum iti dai seama daca relatia ta se destrama? O despartire nu are loc peste noapte, totul se intampla in timp, sunt o serie de evenimente si de situatii care duc in acea directie asa ca ele pot fi prevenite!

O despartire nu este deloc usoara; din acest motiv este esential sa fii atenta la cele trei semne care iti arata ca relatia ta se destrama asa incat sa nu te ia pe nepregatite sau chiar sa poti evita ruptura, potrivit psychologytoday.com.

Relatia ta se destrama?

1. Nu iti mai pasa de activitatile partenerului tau

Este primul semn ca relatia ta se destrama si, poate, cel mai important. Odata ce ajungi sa nu iti mai pese de partenerul de cuplu, relatia voastra nu mai are niciun viitor. Faptul ca nu ii mai acorzi atentie, ca nu il mai intrebi cum i-a fost ziua sau ca nu mai ai rabdare sa-i asculti toate povestile poate fi un semn ca nu mai esti interesata de el. Nu trebuie sa confunzi aceste lucruri cu sentimentele, poate ca doar ai o perioada proasta si nu observi ca faci aceste greseli, dar e cazul sa analizezi mai atent situatia!

Solutia

Daca nimic nu te mai entuziasmeaza, daca esti nefericita de ceva timp, este cazul sa discuti deschis cu iubitul tau si sa-i spui tot ce ai pe suflet! Intreaba-l daca e fericit, afla daca ceva il nemultumeste, spune-i ce te deranjeaza la relatia voastra. Comunicarea deschisa poate fi solutia salvatoare! Daca niciunul dintre voi nu isi doreste sa faca anumite schimbari, atunci poate ca este cazul sa iesi din aceasta relatie.

2. Iti doresti sa faci sex cu iubitul tau, dar el te refuza

Foarte multe relatii nu rezista fara sex, in cele din urma unul dintre parteneri va pune mai mult accent pe viata sexuala si de aici o serie de probleme. Asadar, daca te confrunti cu aceasta problema in relatia ta, este cazul sa iti pui un semn de intrebare si sa te gandesti mai bine daca relatia ta mai are sanse de viitor sau nu. Exista riscul sa apara tensiuni si certuri intre tine si iubitul tau si in cele din urma toate aceste situatii vor duce la despartire.

Solutia

Sexul este un subiect destul de sensibil intr-o relatie si de foarte multe ori da nastere unor sentimente si frustrari destul de greu de descris. Daca lipsa sexului este principala cauza pentru care relatia ta se destrama, atunci este indicat sa apelezi la sfaturile unui consilier. Nu este nimic gresit daca-ti rogi iubitul sa iesiti din zona de confort si sa apelati la ajutorul unui specialist.

3. Va certati. Va impacati. Va certati. Va impacati

Este OK sa recunosti ca nu este prima data cand va despartiti. Foarte multe cupluri au acest obicei de a se certa si impaca la nesfarsit in speranta ca relatia lor se va schimba. Gandeste-te doar ca acest obicei nu este deloc sanatos pentru relatia ta si poate fi un semn ca tu si iubitul tau nu aveti un viitor impreuna. In loc sa te certi foarte des cu el mizand pe faptul ca oricum va veti impaca, asa cum s-a mai intamplat, incearca sa eviti astfel de situatii. Toate acele tensiuni negative se vor aduna si nu veti face altceva decat sa va sabotati singuri relatia.

Solutia

Este important ca dupa prima impacare sa te intrebi daca esti fericita cu alegerile pe care le-ai facut, cu relatia in care esti implicata. Daca te incearca din nou toate acele sentimente care au dus la despartire in prima instanta, incearca sa vorbesti cu iubitul tau. Este esential sa incerci sa afli ce anume te face sa ramai in acea relatie, daca alegerile pe care le-ai facut sunt bune si daca sincer consideri ca relatia ta are sanse de viitor.

Vrei sa afli cum il faci sa te iubeasca pentru totdeauna? Iata 9 sfaturi utile!

Foto: Guliver