Sentimente ranite, furie, tone de lacrimi... si o multime de indoieli. O multime de indoieli legate de decizia pe care ai luat-o. Te gandesti nonstop daca ai facut bine ca ai pus punct acelei relatii cu fostul prieten. Chiar si peste multi ani te-ai putea trezi cu astfel de ganduri.

Daca iei tot mai des in considerare posibilitatea de a te impaca cu fostul prieten opreste-te acum. Un jurnalist de la yourtango.com a vorbit cu cativa experti pe relatii de cuplu care au dezvaluit de ce mai tanjim din cand in cand dupa ce am pierdut. Si nu, nu ne e dor de ei si nici nu erau de fapt sufletele noastre pereche…

De ce te gandesti la fostul prieten? Te simti singura

Singuratatea este probabil motivul care conduce cel mai des la astfel de impacari. Dar nu e un motiv bun, mai ales daca e singurul motiv. Nu e nimic anormal in a suspina din cand in cand dupa fostul prieten care a reprezentat ceva in viata ta, dar trebuie sa te gandesti bine inainte de a actiona bazandu-te pe un simplu impuls. Te mai gandesti la el atunci cand te distrezi? Sau ti-ar placea sa-ti fie alaturi doar atunci cand ti-e greu? Daca te gandesti la el doar in cea de-a doua situatie atunci ar trebui sa rezisti tentatiei de a-l suna. Aminteste-ti ce te-a facut sa te desparti si gandeste-te ca nimic nu e mai neplacut decat sa fii intr-o relatie care nu ti se potriveste…

De ce tanjesti dupa fostul prieten? Te simti plictisita

Daca-ti lipseste pasiunea in viata ta amoroasa mintea ta ar putea sa inceapa sa se duca in directia fostului iubit. Dar e doar pentru a umple spatiul. Problema este ca astfel de ganduri mananca timp si energie pe care le-ai putea folosi pentru tine si pentru a oferi altor oameni o sansa. Plictiseala poate masca de asemenea si alte probleme. Poate-ti este greu sa incepi o noua relatie, sa-ti iei un nou angajament pentru ca stii ca e mai comod sa te intorci la cineva cu care este deja familiarizata. Dar totodata ar trebui sa fii constienta ca o astfel de atitudine iti rapeste sansa de a fi fericita cu adevarat.

Te temi ca nu vei gasi ceva mai bun ca fostul prieten

Din acest motiv, tinzi sa te reintorci spre relatia care nu te mai facea deloc fericita si sa eviti sa-ti faci noi conexiuni. Nu esti singura femeie care se convinge singura de multe ori ca nu exista alte variante pentru ea. Poate ti-e frica sa te reintorci in jocul intalnirilor, sa fii respinsa, sa nu fii placuta de cei care-ti plac tie. La urma urmelor exista o multime de factori necunoscuti care te pot descuraja.

Dar ar trebui sa o faci oricum. Intr-o relatie trebuie sa te simti fericita si in siguranta, iar daca te-ai despartit de fostul prieten, exista probabil un motiv serios. Daca crezi ca standardele tale au fost prea ridicate si esti convinsa ca merita o a doua sansa atunci fa doua liste. Una cu lucrurile bune din relatia voastra, una cu lucrurile rele si compara-le. Probabil iti vei da rapid seama de ce ai ales sa mergi de una singura mai departe.

Citeste si: “Cand nu e OK sa te impaci cu fostul iubit?”!

Foto: Thinkstock