Dorinta sexuala nu este la fel de ridicata pentru toata lumea. Daca iti lipseste si daca acest lucru iti cauzeaza probleme in cuplu, cauta solutii! Dupa ce excluzi problemele fizice, incearca metodele tantrice recomandate de specialisti!

Psalm Isadora e unul dintre cei mai renumiti experti in sex tantric, sexualitate si relatii. S-a specializat in sanatatea femeii si in educarea ei din punct de vedere sexual. Ea a raspuns, pe Mindbodygreen.com, unei intrebari legate de lipsa placerii sexuale.

“Ce ar trebui sa faca o femeie daca partenerul sau sotul ei vrea sex aproape mereu, iar ea nu are chef si nu se bucura de sex? Daca nu exista o potrivire de dorinta sexuala? Poate dragostea tantrica sa rezolve acest impas?”

Isadora crede ca dorinta sexuala se afla intr-o relatie directa cu felul in care te simti cand faci sex. Iar problemele pot fi cauzate de durerea pe care o femeie o simte cand face sex. Tot ea mai spune ca numai rareori durerea e de natura fizica. Cel mai adesea este o conditie psihologica pentru ca, mai spune ea, cel mai important organ sexual este creierul, nu vaginul.

Cum sa cresti dorinta sexuala

1. Mergi la medic

Daca simti durere in timpul actului sexual, primul pas pe care trebuie sa il faci e sa mergi la ginecolog, ca sa te asiguri ca nu e o problema medicala. Fii sincera cu medicul. Uneori, durerea poate fi cauzata de lipsa lubrifierii.

2. Sapa adanc

In unele cazuri, motivele pentru care iti lipseste dorinta sexuala au radacini in copilarie. Acorda atentie felului in care familia ta a privit sexualitatea si cum te-a influentat pe tine acest lucru. Poate ca nu ti-au permis sa ai un iubit in adolescenta, poate ca vorbeau urat despre tinerele care faceau sex, poate erau de parere ca trebuie sa faci sex dupa ce te casatoresti. E posibil sa-ti fi transmis ideea ca e gresit sa te bucuri de sex.

3. Nu te rusina!

Daca esti obisnuita sa asociezi sexul cu ceva rusinos, nu e de mirare ca iti lipseste dorinta sexuala. Da-ti voie sa te bucuri de sex, renunta la rusine si intelege ca placerea face parte din viata si ca ai voie si nevoie sa te bucuri de ea!

4. Respira adanc in timp ce faci sex

Daca lucrurile nu au mers bine din punct de vedere sexual multa vreme, e posibil sa asociezi sexul si placerea cu durerea. Incearca sa te relaxezi si sa respiri adanc daca incepi sa simti vreo durere. Cand simti durere, corpul elibereaza endorfine si adrenalina, care, in final, duc si la placere.

5. Invata alte tipuri de orgasm

Daca penetrarea e dureroasa si face sa iti lipseasca dorinta sexuala, experimenteaza altfel sexul si invata alte tipuri de orgasm. Isadora spune ca sunt sase tipuri de orgasm care nu presupun contact vaginal. Printre ele, orgasmul clitoridian, al sanilor si orgasmul energetic. Cel mai important cand vrei sa ajungi la orgasm este sa nu pui presiune pe tine. Foloseste masajul tantric ca sa ai dorinta sexuala.

FOTO: Guliver

Citeste si: De ce te doare cand faci sex. Sufletul, nu corpul.