Sigur ca iti doresti o relatie fara certuri. Sau macar cu mai putine. Se poate, daca stii cand sa vorbesti si cand sa taci si daca esti atenta si la nevoile iubitului!

Intr-un cuplu apar si tensiuni. Dupa primele cateva luni de relatie, e aproape inevitabil sa nu apara si certuri. Dar, daca vrei o relatie fara certuri si pe termen lung, trebuie sa cauti metode prin care sa reduci conflictele.

Cand vine vorba despre succesul in cuplu, cele mai bune sfaturi vin de la cei care au reusit. Si, daca nu putem spune ca au reusit cei care sunt impreuna de peste 50 de ani, atunci despre cine mai putem spune asta? Gandeste-te numai: acesti oameni rezolva probleme de cuplu de mai mult timp decat esti tu pe Pamant.

Mindbodygreen.com a facut mai multe interviuri cu persoane care sunt casatorite de peste o jumatate de secol si a selectat trei dintre cele mai valoroase sfaturi pentru o relatie fara certuri.

De ce sa tii cont daca vrei o relatie fara certuri multe

1. Alege momentul potrivit in care sa vorbesti

De obicei, decidem ca momentul cel mai potrivit in care sa pornim o discutie este chiar cel in care vrei sa spui ceva. Are logica, intr-un fel. Conflictul creeaza anxietate, care face sa para ca o anumita problema e urgenta si ca trebuie dezbatuta “acum”.

Din pacate, acest moment poate fi unul foarte nepotrivit pentru partenerul tau. Mai bine ai fi atenta la starea lui de spirit, la cat de multa energie are si cum se simte inainte sa initiezi o discutie pe o tema delicata.

Leona, de 67 de ani, a descoperit ca, daca vrei sa ai o relatie fara certuri in fiecare zi, e bine sa stii cand sa vorbesti. Dupa ce a aflat asta, certurile dintre ea si sotul ei s-au redus semnificativ. “Eu sunt o persoana matinala. Sotul meu e mai activ seara. Asa ca ne-am intrebat care ar fi cel mai potrivit moment in care sa discutam un lucru asupra caruia nu cadem de acord”, a spus Leona. Rezultatul? Discutiile cele mai serioase au loc dupa amiaza, imediat dupa serviciu, dar inainte sa se faca prea tarziu.

2. Luati o pauza unul de la altul

Pare simplu. Cand lucrurile nu se intreapta intr-o directie buna in discutia pe care o aveti, luati o pauza. Chiar si cei mai in varsta sunt de acord ca nu e usor sa iei aceasta pauza in timpul unui conflict. Spune sincer, de cate ori ai trecut chiar tu prin asta:

Partener 1: Nu vreau sa mai vorbesc despre asta acum. Am nevoie de o pauza!

Partener 2: O, nu, nu ai! O sa vorbim fix acum, asa ca nu luam nicio pauza!

Nu conteaza care dintre voi e primul sau al doilea in acest dialog. Probabil ca rolurile se schimba.

Jack, care are 70 de ani, stie ca, atunci cand esti in mijlocul unei certe, e greu sa mentii controlul. Dar, ca sa ai o relatie fara certuri, solutia este sa faci un pas in spate inainte ca lucrurile sa o ia razna. “Am un temperament teribil. Si am invatat ca trebuie sa imi tin gura. Pentru ca, atunci cand sunt furios, spun lucruri care ii ranesc pe cei din jur. Asa ca ies afara, imi fac de lucru in garaj si astept sa ma calmez. Apoi ma intorc in casa si incerc sa discut problema, cand nimeni nu mai e furios. Sfatul meu e urmatorul: ia distanta, fa o plimbare si apoi incearca sa ai o discutie”, spune Jack.

Alte cupluri chiar au nascocit aceasta regula de “Time out!” sau “Pauza!”.

3. Mananca un sandvis

E un sfat la care nu te-ai fi asteptat. Recunosc ca nici eu! Cand te gandesti la certuri nu ti-ai imagina ca un sandvis te-ar putea ajuta vreodata. Dar multe dintre cuplurile cu vechime intervievate au venit cu aceasta solutie pentru o relatie fara certuri: mancarea! Acesti oameni spun ca, atunci cand esti flamand, ai tendinta sa spui tot felul de lucruri pe care nu le crezi cu adevarat. Poate ca e vorba de nivelul de zahar din sange sau ca esti prea obosita. Sau el e. Oricum ar fi, ideea e ca atunci cand simti ca urmeaza o cearta monstruoasa, mai bine deschizi frigiderul. Fa-ti un sandvis si mananca-l incet.

Gloria, care are 73 de ani, a explicat experienta ei: “Primul an de casatorie al fiului meu a fost dificil. Dar el si sotia lui au invatat multe pe parcurs. De exemplu, cand se apropie o cearta, nora mea ii face fiului meu un sandvis. Nimic nu il satisface mai mult in acele momente. Si, cand ea e furioasa, el ii face o ceasca de ceai. De fiecare data cand suntem cu totii impreuna si ii vad ca ea ii face lui un sandvis si el ii face ei un ceai, stiu ca e felul lor de a –si spune ca au nevoie de ajutor si rabdare unul de la altul”.

Poate ca inca ti se pare ciudat. Dar incearca! Cred ca e chiar amuzant sa ii faci iubitului tau un sandvis cand incepe cearta. Poate o sa starnesti un zambet si nu o sa va mai certati deloc!

Acum ca stii cum sa eviti certurile afla si Cum il faci pe iubitul tau sa nu mai fie excesiv de gelos.

FOTO: istockphoto.com